Câți pacienți sunt eligibili pentru tratamentul fără interferon
21 martie 2017Președintele – director general al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Mureș, ec. Rodica Biro, a anunțat marți, 21 martie, că a fost semnat noul contract cost- volum-rezultat pentru tratamentul fără interferon al hepatitei C cronice la adulţi.
Potrivit acesteia, în perioada următoare, se vor finaliza negocierile în ceea ce privește tratamentul fără interferon a 12.000 de pacienți eligibili.
„Casa de Asigurări de Sănătate Mureș aduce la cunoștință asiguraților că a fost semnat contractul cost – volum – rezultat pentru tratamentul fără interferon al hepatitei C cronice la adulţi. În cel mai scurt timp, va fi inclus în lista cuprinzând denumirile comune internaționale (DCI) medicamentul care va constitui tratamentul celor 2.000 de pacienți cu ciroză hepatică decompensată eligibili. Ulterior, va fi elaborat protocolul terapeutic de prescriere, care va include formularul specific de prescriere a acestui medicament. Formularul specific care va fi completat de medicul prescriptor la momentul eliberării reţetei. Ca urmare a renunţării la mecanismul avizării tratamentelor scumpe de comisiile de experţi ale CNAS, nu va mai fi necesară nicio aprobare suplimentară pentru prescrierea reţetei, medicul prescriptor având responsabilitatea completării formularului specific în vederea eliberării rețetei. Cura cu medicamentul menţionat va dura 12 sau 24 săptămâni, în funcţie de starea clinică a pacientului, iar evaluarea rezultatului medical se va face în două etape: la finalizarea tratamentului şi după alte 12 săptămâni”, a precizat președintele – director general al CAS Mureș.
Președintele – director general al CAS Mureș a mai subliniat că prin finalizarea negocierilor pentru contractele cost-volum-rezultat este facilitat accesul pacienţilor la tratamente inovative ale hepatitei virale C și ale cirozei hepatice de tip C.
„În perioada imediat următoare se vor finaliza negocierile pentru contractul cost – volum – rezultat vizând tratamentul fără interferon a 10.000 de pacienți eligibili cu hepatită cronică C, aflaţi în stadiile de fibroză hepatică F4 (ciroză compensată), F3 şi F2 (cu anumite comorbidităţi). Prin finalizarea negocierilor pentru contractele cost-volum-rezultat este facilitat accesul pacienţilor la tratamente inovative ale hepatitei virale C și ale cirozei hepatice de tip C”, a menționat ec. Rodica Biro.
Lasă un comentariu