VIDEO, FOTO: 6,6 milioane de lei pentru dezvoltare, la Iernut Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 252 Vizualizări

VIDEO, FOTO: 6,6 milioane de lei pentru dezvoltare, la Iernut

Consilierii locali ai oraşului Iernut au adoptat luni, 20 martie, cu unanimitate de voturi, 12, bugetul oraşului Iernut pe anul 2017. Acesta va avea valoarea de 18.853.000 de lei la categoria Venituri şi 22.070.000 de lei la categoria Cheltuieli, din care 6.000.000 lei pentru secţiunea de Dezvoltare.

Ioan Nicoară: „Avem anumite posibilităţi”

Înainte de votul final, primarul oraşului Iernut, Ioan Nicoară, a făcut o prezentare a contextului actual financiar al instituţiei pe care o conduce. „Am încercat în şedinţele pe comisii, respectiv în dezbaterile ce au avut loc, să vă explic în ce constă bugetul de Venituri şi Cheltuieli pentru anul 2017. Spuneam atunci că e un buget rezervat, având în vedere condiţiile în care este aprobat. Sigur, şi în baza precauţiilor dacă vreţi ale bugetului de stat. Nu e un buget însă mai mic decât bugetul pe 2016. Asta înseamnă că avem anumite posibilităţi, dacă nu a face alte investiţii, cel puţin pentru a crea premizele implementării unor proiecte, cu bani atraşi de la bugetul de stat sau pe axele de finanţare din fonduri europene”, a afirmat Ioan Nicoară.

„E un buget spun eu rezonabil”

Edilul şef al oraşului Iernut a explicat că la construirea bugetului pe acest an s-a încercat să se ţină cont, înainte de toate, de angajamentele asumate, „în speţă datoriile care fie ni le-am asumat anul trecut, fie în urmă cu mai mulţi ani” şi a precizat că din punct de vedere al proiectelor viitoare, instituţia pe care o conduce îşi doreşte să acorde aceeaşi atenţie tuturor localităţilor componente ale oraşului. „Am încercat să menţinem nivelul cheltuielilor la nivelul anului trecut, astfel încât să avem cât mai mare libertate de mişcare la ceea ce înseamnă investiţiile, pentru că acolo ne dor pe noi cele mai multe probleme, ale populaţiei şi până la urmă bugetul este destinat cetăţenilor acestui oraş, dar bineînţeles că trebuie să ţinem cont şi de grevările pe care aceste cheltuieli le au atât prin prisma majorării salariilor în Învăţământ, cât şi pe partea de administraţie – ca exemplu pot să dau cei 20% cu care s-au mărit salariile. Cu toate acestea, aveam un buget de dezvoltare de circa 6,6 milioane de lei. E un buget spun eu rezonabil din punct de vedere al capacităţii noastre administrative de a aloca sume pe care să le şi producem – mă refer aici la Venituri. Aţi observat, de asemenea, aşa zisul deficit l-am prezentat în şedinţa de comisii, de fapt nu e un deficit, practic avem un buget de 22 de milioane de lei, din care 2,6 de milioane împreună cu cei 500.000 pe care i-am avut excedent pe anul trecut s-au adăugat la cei 18,8 milioane cât ar fi fost bugetul local. Practic, va fi un buget echilibrat cu aceste sume. Din secţiunea de Dezvoltare fac parte sumele pe care le-am discutat, cei 2,6 milioane, astfel încât la sfârşitul anului, sigur cu corecturile de rigoare pe parcurs, mă refer aici la eventualele rectificări de buget care vor avea loc, să sperăm cât mai multe dintre ele pozitive, să ne ajute să ducem execuţia bugetului la bun sfârşit, atât pentru noi, cei care suntem puşi să îl executăm, dar mai ales pentru populaţia pe care noi suntem aici delegaţi să o servim cu cele mai bune intenţii”, a menţionat Ioan Nicoară.

Proiecte depuse la Ministerul Dezvoltării Regionale

La finalul şedinţei, primarul oraşului Iernut a enumerat, pentru cotidianul Zi de Zi, lista proiectelor depuse în acest an la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene: „Modernizare drum comunal DC 86 Iernut – Sălcud”, „Proiect integrat Cipău – obiect 1 modernizare drum”, „Reţea de canalizare, branşamente şi staţie de epurare a apelor uzate în satul Cipău”, „Proiect integrat Cipău 2 – obiect 2 – Construire Cămin Cultural Cipău, împrejmuire şi amenajare loc de joacă pentru copii”, „Regenerare urbană Mihai Eminescu”, „Schimbare de destinaţie din grădiniţă în şcoală, reabilitarea construcţiei şi reamenajări interioare”, „Alimentare cu apă potabilă în sistem centralizat a satelor Sălcud şi Sfântu Gheorghe, canalizarea apelor uzate menajere şi construirea de staţii de epurare în satele Sălcud, Sfântu Gheorghe şi Cipău”, „Dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar cu echipamente şi mobilier specific didactic – Liceul Tehnologic Iernut” şi „Modernizarea, respectiv dotarea cu echipamente şi mobilier specific didactic şi de laborator în vederea menţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare şi pentru funcţionarea în bune condiţii a procesului educaţional a Şcolii Gimnaziale Iernut.”

B ioan nicoara

C buna pe pagina 4

D partea dreapta

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE