Preocupare pentru dezvoltarea satelor aparţinătoare, la Iernut Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 315 Vizualizări

Preocupare pentru dezvoltarea satelor aparţinătoare, la Iernut

Primarul oraşului Iernut, Ioan Nicoară, a prezentat luni, 20 martie, cu ocazia unei şedinţe a Consiliului Local, Raportul pe anul 2016 privind starea economică, socială şi de mediu a oraşului Iernut. Documentul conţine 40 de pagini şi reprezintă o sinteză a activităţilor desfăşurate de aparatul de specialitate, serviciile publice şi instituţiile subordonate Primăriei oraşului Iernut.

Programare multianuală pentru investiţii

„În iunie 2016, la constituirea noului Consiliu Local am reiterat faptul că atunci când am preluat conducerea (2008), oraşul era într-o stare de letargie. Chiar dacă s-au făcut multe pentru oraş, mai sunt multe de făcut. Am lăsat multe din problemele cetăţenilor nerezolvate. O să depun eforturi, alături de executiv şi Consiliul Local la dezvoltarea oraşului”, se arată în primele pagini ale Raportului.

Totodată, Ioan Nicoară a subliniat că Primăria oraşului Iernut a efectuat un efort care necesită un demers de programare multianuală a investiţiilor care vizează un orizont de timp mediu, respectiv 2014 – 2020. „Sectorul investiţiilor publice în oraşul Iernut reprezintă calea principală de dezvoltare economică şi socială şi singurul mod de utilizare a fondurilor publice într-o direcţie care asigura în viitor premisele creării unei zone de interes major”, a menţionat edilul şef al oraşului Iernut.

21 de străzi, asfaltate în 2016

La nivelul oraşului Iernut, o realizare importantă a anului 2016 a fost reprezentată de asfaltarea a nu mai puţin de 21 de străzi, în condiţiile în care autorităţile locale nu au beneficiat de surse externe de finanţare. „Realizările anului 2016 sunt practic o altă „cărămidă” la tot ceea ce, în calitate de primar, mi-am propus să construiesc în comunitate, pentru comunitate. Trecerea dintre mandate a fost ocupată de asfaltarea străzilor din oraşul vechi, şi încă de pe atunci ne gândeam deja la următoarele. Exceptând cele din cartierul Mihai Eminescu, să ai toate străzile din oraşul vechi asfaltate este o mare realizare, fără lipsă de modestie, cu atât mai mult cu cât noi nu am avut bani de nicăieri şi am fost nevoiţi să ne gospodărim singuri. Am reuşit astfel să asfaltăm 21 de străzi, dar şi să amenajăm parcări – aproape 100 de locuri de parcare acoperite, şi tot atâtea descoperite, în fiecare cartier, dar şi în centrul oraşului. Reuşim prin eforturi proprii să dăm comunităţii ce e al comunităţii, adică imaginea unui oraş din ce în ce mai frumos”, a punctat Ioan Nicoară.

Apa şi canalizarea, prioritatea numărul 1

În decursul anului 2016, autorităţile locale din Iernut au reuşit să demareze o nouă licitaţie pentru două loturi de investiţii: „Regenerare urbană Mihai Eminescu” – care se referă la modernizarea străzii Târgului, precum şi a celor două parcări rămase neamenajate din cartierul vechi Mihai Eminescu, dar şi la amenajarea unei parcări la singurul târg de animale autorizat din judeţul Mureş, respectiv piaţa agroalimentară săptămânală şi „Proiect integrat Cipău – modernizare de drumuri”, care cuprinde strada Principală (lângă şcoală), precum şi intersecţia din satul Cipău.

„De asemenea, am reuşit din bugetul propriu să demarăm lucrările de reabilitare la Grădiniţa cu Program Prelungit, la care a mai rămas de amenajat doar curtea, unde copii din grădiniţă vor avea în sfârşit un spaţiu al lor de joacă. Totodată, am demarat lucrările de asfaltare la strada George Coşbuc şi la Drumul Comunal 119 Lechinţa – Dătăşeni, investiţii ce vor fi finalizate în 2017. Pe parcursul anului am avut de asemenea şi numeroase lucrări de reparaţii şi de întreţinere străzi şi drumuri comunale. În ceea ce priveşte reabilitarea străzilor din satele aparţinătoare ce au fost calamitate în iunie 2016, va fi făcută procedura de achiziţie lucrări şi executată lucrarea, cu bani primiţi de la Guvernul României. Cu toate acestea, în 2016 au fost realizate din bugetul local lucrări de reabilitare cu piatră, greder, săpat de şanţuri în absolut toate satele aparţinătoare: Sălcud, Deag, Cipău, Lechinţa, Sfântu Gheorghe, Oarba de Mureş. În toate aceste sate, o preocupare permanentă a noastră este canalizarea şi asigurarea de apă curentă la fiecare casă. La Sălcud de exemplu, lucrările au început încă din 2007 prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 7, abrogată între timp şi actualizată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 28/2013, iar in anul următor vom încerca să obţinem finanţare pentru finalizarea acestor lucrări, astfel încât întregul sistem de apă-canal să devină funcţional. Totodată, tot în 2016 ne-am asigurat că lucrările pentru apă-canal de la Oarba de Mureş să fie incluse în Master Planul Judeţului Mureş de apă-canal al judeţului Mureş şi să fie introduse la finanţare prin POS Mediu în următorii ani, la fel şi partea rămasă nerealizată pe satul Lechinţa. Tot anul viitor, vom încerca să obţinem finanţare pentru sistemul de canalizare din satul Cipău. Odată ce sistemele de apă-canal vor fi funcţionale, vom putea să demaram şi lucrările de asfaltare în toate aceste sate”, a arătat Ioan Nicoară.

Alex TOTH

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE