Conferință despre problematica psihiatrică, la UMF Târgu-Mureş Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 361 Vizualizări

Conferință despre problematica psihiatrică, la UMF Târgu-Mureş

Departamentul de Consiliere, Orientare Vocaţională şi Informare Studenţi, în colaborare cu Disciplina Psihiatrie şi Disciplina Etică şi Ştiinţe Socio-Umane din cadrul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Târgu-Mureş, organizează sâmbătă, 1 aprilie, în intervalul orar 12.00 – 14.00, în Sala Festivă a Universității, conferința intitulată „Psihoterapia cognitiv-comportamentală în tratamentul tulburărilor de personalitate”, pe care o va susține de către prof. dr. Daniel David, de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Organizatorii evenimentului sunt: prof. dr. Aurel Nireştean, prof. dr. Iosif Gabos-Grecu, prof. dr. Marieta Gabos-Grecu, șef de lucrări dr. Cosmin O. Popa, șef de lucrări dr. Gabriela Buicu. Potrivit organizatorilor, conferinţa se adresează studenţilor de la medicină interesaţi de problematica psihiatrică, medicilor rezidenţi psihiatri, psihologilor clinicieni şi psihoterapeuţilor, dar şi altor specialităţi medicale interesate de acest domeniu.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE