Piața Muncii și Calitatea Vieții în 2017. Cât de optimiști sunt românii? Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 231 Vizualizări

Piața Muncii și Calitatea Vieții în 2017. Cât de optimiști sunt românii?

La începutul acestui an, platforma de recrutare online SmartDreamers a realizat un studiu care și-a propus să răspundă la întrebarea “Cât de optimiști sunt românii în privința locului de muncă și a situației economice a țării, în anul 2017?”. Pornind de la această temă, am reușit să determinăm câțiva indicatori privind opinia respondenților despre situația de la propriul job, modul în care își vor petrece concediul în acest an și direcția spre care se va îndrepta România din punct de vedere economic.

La întrebarea “Cât de optimist ești în privința jobului tău în anul 2017?”, distribuția pe variantele de răspuns este una echilibrată. Astfel, 25,7% au răspuns “Puțin optimist”, 24,6% sunt “optimiști” la acest capitol, iar 29% au bifat “Destul de optimist”. La polurile opuse s-au înregistrat 9,97% “Deloc Optimist” în ceea ce privește jobul actual și 10.63% – “Foarte Optimist”.

Creșterea salariului în acest an. Românii care au un loc de muncă sunt foarte încrezători la acest capitol. Din datele studiului nostru reiese că 45,93% dintre respondenți afirmă că vor avea parte de o creștere a salariului în anul 2017.

45,54% nu își vor permite un concediu mai scump decât anul trecut

La o altă întrebare a chestionarului lansat de SmartDreamers pe 25 ianuarie, 27,17% dintre respondenții cu loc de muncă au spus că își vor permite un concediu mai scump în 2017, față de anul 2016. Cei indeciși, care au dat răspunsul “Nu știu”, au fost în număr de 208 persoane (27,3%).

În ceea ce privește respondenții care nu au un loc de muncă, procentele celor care au răspuns la întrebarea “Crezi că situația economică a României se va îmbunătăți față de anul 2016?” sunt: “Da” – 17,79%, “Nu știu” – 35,57% și “Nu” – 46,64%. Dintre cei care au răspuns afirmativ, 41,51% au Diplomă de Bacalaureat și 43,40% au urmat cursurile unei facultăți.

Români cu job: Peste 50% nu vor să părăsească orașul sau țara din motive legate de job

Un număr de 231 de persoane (30,31%) au răspuns că iau în calcul relocarea într-un alt oraș pentru un loc de muncă mai bun. Dintre aceștia, 46,75% au vârste cuprinse între 26-35 de ani. La polul opus, 51,05% dintre respondenții cu loc de muncă nu vor să părăsească orașul în care își desfășoară activitatea în prezent.

Studiul s-a derulat în perioada 25 ianuarie-25 februarie 2017, pe un eșantion reprezentativ pentru populația activă a României de 1060 de persoane. Marja de eroare este de plus sau minus 3% la nivelul întregului eșantion.

Analiza completă a studiului poate fi găsită aici: https://smartdreamers.ro/blog/piata-muncii-calitatea-vietii-2017-studiu-optimism/

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE