Home / Business / REPORTAJ. Tensiuni în Livezeni. 30% din Centura municipiului Târgu-Mureş, gata. Restul, „greu de spus”

REPORTAJ. Tensiuni în Livezeni. 30% din Centura municipiului Târgu-Mureş, gata. Restul, „greu de spus”

Distribuie

La aproximativ 28 de luni de la inaugurarea şantierului Centurii ocolitoare a municipiului Târgu-Mureş (octombrie 2014), primarul comunei Livezeni, Bányai István, a convocat vineri, 24 martie, la sediul Primăriei din localitate, o întâlnire sub formă de dezbatere publică despre problemele apărute pe perioada derulării proiectului, la care au participat atât reprezentanţi ai autorităţilor judeţene, ai constructorului şi ai finanţatorului proiectului, cât şi aproape 30 de cetăţeni ai comunei.

După mai bine de o oră de discuţii, singurele certitudini legate de Centura ocolitoare a municipiului Târgu-Mureş – proiect care după spusele primarului Bányai István „taie în două” comuna Livezeni – sunt următoarele: pasarela construită pe drumul judeţean care tranzitează localitatea are „o problemă de proiectare”, iar termenul de finalizare a lucrării „e greu de spus”.

Din prezidiul întâlnirii au făcut parte Călin Bobiş şi Adrian Bria – reprezentanţi ai societăţii Copisa – constructorul Centurii, Monica Epure din partea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Ioan Pascu – şeful Corpului de Control al Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş, Ovidiu Dancu – vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Mureş şi Bányai István – edilul şef al comunei Livezeni, care a precizat autorităţile locale că nu doresc să pună obstacole construirii Centurii, ci „să stabilească reguli simple de convieţuire întrucât astăzi comuna Livezeni trăieşte într-un şantier”.

Întrebări pentru invitaţi

Primarul comunei Livezeni a adresat apoi, în numele comunităţii, mai multe întrebări invitaţilor, după cum urmează: “Care este termenul de finalizare a lucrărilor?” şi “Este prevăzut în contract, în devizul de lucrări, o sumă suficientă pentru repararea străzilor care duc la Centură? (către CNAIR); “Conform graficului de lucru, în ce stadiu vă aflaţi momentan, în ce procent aveţi lucrarea astăzi finalizată?”, “Cum preconizaţi finalizarea lucrărilor prin drumurile comunei Livezeni, ce am discutat anul trecut până în decembrie, pentru că acum se lucrează, şi aş dori un nou termen, dar de data aceasta bătut în cuie?”, “Când se deschide circulaţia la pasarela de pe Drumul Judeţean?”, “Până la deschiderea circulaţiei la pasarelă, se va mai repara asfaltul din buclă, pentru că avem foarte multe plângeri că se rup maşini în bucla aceea?”, “Străzile distruse când se repară, cum se repară? Spre Poieniţa drumul este imediat impracticabil, nu numai asfaltul, ci şi străzile pietruite…” şi “Ce măsuri puteţi lua să reduceţi viteza deplasărilor camioanelor întrucât aceste drumuri pe care construiesc deservesc de fapt zone rezidenţiale?” (către Copisa); “Dacă constructorul nu reuşeşte să repare drumurile şi noi deja am făcut un buget şi am introdus anumite reparaţii, avem posibilitatea de a restricţiona traficul greu pe străzile noastre şi cum putem face asta conform legii, dacă se poate?” (către Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş); “Am putea primi un mic sprijin financiar pentru reparaţii, întrucât comuna Livezeni a tras un loz necâştigător cu această Centură?” (către Consiliul Judeţean Mureş).

Monica Epure (CNAIR): Termenul de finalizare, „greu de spus”

În intervenţia sa, Monica Epure (CNAIR) a precizat că nu este mandatată să reprezinte poziţia oficială a CNAIR, ci să consemneze toate problemele ridicate, la care să se găsească soluţii legale, împreună cu reprezentanţii constructorului şi ai proiectantului.

“După cum ştiţi, a fost întrerupt acest contract timp de un an de zile, din cauza proceselor. Bineînţeles că acest lucru a dat peste cap absolut tot graficul cu care a pornit constructorul la drum. A trebuit un an de zile să disponibilizeze oamenii şi utilajele şi tot ce au avut, după care a trebuit să îşi refacă echipa de lucru şi capacitatea de execuţie. Sunt câteva probleme pe care încercăm să le rezolvăm. Ca şi termen de finalizare, depinde foarte mult de finanţare, pentru că s-au pierdut nişte bani prin faptul că s-a întrerupt această execuţie, s-a pierdut o etapă de finanţare, acum se fac eforturi pentru continuarea pe un alt program de finanţare. Este greu de spus astăzi, aici, care este data de finalizare a lucrărilor. Poate domnul constructor ştie mai multe date, dar eu din ceea ce cunosc, va fi foarte greu să se respecte termenul iniţial de finalizare a lucrărilor prevăzut la data semnării contractului, care era 2017 la sfârşit”, a menţionat Monica Epure, care a solicitat conducerii Primăriei comunei Livezeni să notifice în scris toate problemele ivite în decursul executării proiectului.

Cine şi când repară drumurile afectate?

Astfel, după inventarierea problemelor de şantier care afectează comunitatea din Livezeni, CNAIR ar putea aloca un buget pentru repararea drumurilor din localitate afectate de circulaţia de mare tonaj. „Refacerea acestor căi de acces este posibilă la finalizarea lucrărilor, pentru că pe aceste drumuri se circulă în continuare şi se va circula până va fi gata Centura”, a spus Monica Epure.

„Pagubele nu pot să fie suportate, potrivit legii, de către autoritatea publică locală, pagube produse printr-o relaţie contractuală între companie şi executant. Executantul este cel care trebuie să suporte aceste pagube, nicidecum bugetul local”, a intervenit şeful Corpului de Control al Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş.

„Nici nu vreau să aud că după finalizare se repară străzile, că noi aici trăim. Trăim în şantier! Avem nevoie de întreţinere permanentă! Înţelegeţi că aici oamenii trăiesc, copii se joacă cu bicicleta pe aceste străzi”, şi-a expus punctul de vedere primarul comunei Livezeni.

„Problemă de proiectare” la pasarelă

La începutul intervenţiei sale, Adrian Bria a afirmat că societatea Copisa a executat reparaţii la drumul care face legătura cu satul Poieniţa, în data de 28 noiembrie 2016, însă acestea nu au supravieţuit sezonului rece. „Fundaţia drumului respectiv nu este prevăzută pentru tonajele pe care le folosim noi”, a spus Adrian Bria.

În privinţa pasarelei de pe drumul judeţean, reprezentantul Copisa a recunoscut că aceasta are „o problemă de proiectare” şi a promis remedierea acesteia, fără însă a anunţa o dată concretă în acest sens.

„Nu l-am finalizat (pasajul – n.a.) pentru că avem o problemă de proiectare. Dacă până la Paşti nu se rezolvă problema respectivă, să putem deschide circulaţia prin pasaj, vom repara varianta ocolitoare (a pasajului – n.a.). Atunci o să plombăm şi drumul spre Poieniţa”, a menţionat Adrian Bria.

„La pasaj e o problemă de scurgere a apelor care intră, că nu e stabilită de proiectant. E bine proiectat, dar nu e complet, mai trebuie adăugat ceva. O să încercăm să reparăm mai repede. Nu pot să dau termen”, a completat Adrian Bria.

Centura, realizată în proporţie de 30%

Cel de-al doilea reprezentant al societăţii Copisa, Călin Bobiş, a anunţat că procentul de realizare a Centurii de ocolire a municipiului Târgu-Mureş este de 30%.

„Pe partea de terasamente s-a executat undeva la 20%, şi acum dacă mă repet, că e problemă de proiectare, o să ziceţi că e vina noastră. Problema cu proiectarea, ca să înţelegeţi, în momentul în care această lucrare a fost proiectată, a fost proiectată de un proiectant pe nume Arcadis, care din păcate, în momentul de faţă nu mai răspunde de lucrare. Noi avem în contract parte de asistenţă tehnică sau reproiectare, care ne repară greşelile proiectantului iniţial. Şi de aici apar fel de fel de modificări sau de nereguli în proiectare. Pe parte de structuri, ceea ce înseamnă poduri – podeţe, ca şi procentaj 40-45%. În total, media e de 30%”, a precizat Călin Bobiş.

Reparaţiile de la pasarelă = costuri suplimentare

Refacerea pasarelei necesită, însă, costuri suplimentare, astfel încât constructorul lucrării a făcut o notificare în acest sens către CNAIR, finanţatorul proiectului

„Lucrarea sub pasarelă ne împiedică, cum a zis şi colegul meu, greşelile de proiectare care există, pentru că nu putem să facem un pod şi pe urmă la finalitatea podului să constatăm că nu se scurge apa de pe centură sau alte probleme, sau inundăm toată zona. În momentul de faţă, ca şi constructor, prin reprezentant, am trimis o notificare către beneficiar, cu soluţia tehnică, şi aşteptăm un răspuns din partea beneficiarului, pentru că sunt nişte lucrări suplimentare care costă. Aşteptăm să vină cât mai repede (răspunsul – n.a.), nu putem să vă dăm un termen, o săptămână-două”, a explicat Călin Bobiş.

Recomandări pentru primar, de la Judeţ

Pe lista vorbitorilor s-a aflat şi Ovidiu Dancu, potrivit căruia primarul localităţii Livezeni ar trebui să sesizeze Inspectoratul Teritorial de Muncă pe linia protecţiei muncii, pentru a se verifica dacă semnalizarea, echipamentele şi maşinile corespund din punct de vedere al protecţiei muncii, precum şi să aplice la condiţiile din Livezeni prevederile Ordonanţei 434 care reglementează circulaţia pe drumurile publice.

„Din punct de vedere al relaţiei cu executantul, din punctul meu de vedere aveţi abilitatea de a face aproape orice doriţi pe raza localităţii. Ordonanţa 434 cu drumurile… Puteţi întreba ce camioane se folosesc. De 24 de tone? Drumul meu e comunal. Ce capacitate portantă trebuie să aibă? De 12 tone. Păi dumneata ori nu mai circuli pe el şi îmi plăteşti o autorizaţie specială, ori îmi refaci drumul de câte ori e necesar. S-a ajuns într-o situaţie în care mai departe în stilul acesta nu se mai poate continua”, a afirmat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mureş.

Ovidiu Dancu: „Cine strică, repară!”

De asemenea, Ovidiu Dancu a exclus posibilitatea ca din bugetul Consiliului Judeţean Mureş să se facă despăgubiri pentru refacerea drumurilor din Livezeni afectate de construirea Centurii de ocolire a municipiului Târgu-Mureş.

„Eu nu v-aş recomanda nici dumneavoastră să puneţi bani de la Consiliul Local ca să reparaţi ce strică alţii şi cu atât mai puţin să ne cereţi nouă ca să reparăm după ei, sau să vă ajutăm să reparaţi după ei”, a spus, tranşant, Ovidiu Dancu. „Cine strică, repară!”, a concluzionat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mureş.

112

Bányai István: „De aici încolo o să citim legea!”

Aflat în sală, printre cetăţenii comunei, conf. univ. dr. Daniel Ştefan, prodecan didactic al Universităţii „Petru Maior” din Târgu-Mureş, a intervenit reproşându-i primarului Bányai István că pune rezolvarea problemelor pe cală amiabilă mai presus de lege.

„Domnule primar, nu aveţi voie să apelaţi la cale amiabilă! Dumneavoastră reprezentaţi comuna şi sunteţi obligat să respectaţi legea! Creaţi un avantaj pentru ei şi vă ia ăia cu DNA-ul după aceea. Cale amiabilă nu există aici, este lege!”, a recomandat conf. univ. dr. Daniel Ştefan.

„Eu am crezut că în decembrie se termină construcţia prin străzile comunei şi am trăit cu această impresie şi undeva eram bucuros dacă asta s-ar fi rezolvat. În anul acesta am fi umblat pe traseu şi discuţia nu ar fi trebuit să aibă loc. Dar din păcate, nu aşa este şi de aici încolo o să citim legea şi sunt pregătit, am vorbit deja cu un jurist, cu un avocat, pe tema asta, să ne consilieze”, a răspuns primarul Bányai István, care a mărturisit că este adeptul tacticii „prima dată trebuie încercat cu bun simţ, poate merge.”

Drumul spre Poieniţa, reparat după Paşti

Întrebat când vor fi reparate drumurile din Livezeni afectate de autovehiculele de mare tonaj utilizate la realizarea Centurii de ocolire a municipiului Târgu-Mureş, Adrian Bria (Copisa) a răspuns: „Varianta de ocolire la pasaj o vom reabilita săptămâna viitoare, iar către Poieniţa după sărbători. După Paşti.”

„Să nu fie la Paştele Cailor!”, a replicat, acid, un cetăţean.

Planul parcelar, necesar pentru exproprieri

Printre subiectele dezbătute s-a aflat şi cel referitor la exproprieri, iar răspunsuri lămuritoare în acest sens au fost oferite de reprezentanta CNAIR.

„Din punct de vedere legal, coridorul de expropriere este întăbulat de statul român. Deci în momentul de faţă constructorul poate lucra. Treaba cu exproprierea, şi dacă studiaţi, cine a venit la Secţia de Drumuri Naţionale, poate şi dintre dumneavoastră au fost care aţi venit, v-am dat inclusiv legile, să vedeţi cum funcţionează această legislaţie. Noi o aplicăm. Nu noi am făcut-o. Noi o aplicăm pur şi simplu”, a punctat Monica Epure.

„Banii pentru exproprieri prevăzuţi în Hotărârea de Guvern sunt în cont, la CEC. Deci Compania, în momentul în care a declanşat acest proiect, a prevăzut acei bani şi sunt în cont. S-au făcut procedurile, Compania şi-a terminat treaba, în sensul în care a întăbulat tot coridorul de expropriere pe statul român, pentru că legea i-a permis acest lucru fără ca proprietarii să fie 100% identificaţi. Legea permite acest lucru, asta vreau să mă înţelegeţi. Acum mai rămâne ca Primăria să finalizeze acest plan parcelar, să-l depună la Cadastru, la Oficiul de Cadastru acest plan parcelar se suprapune cu coridorul expropriat şi se stabileşte clar ordinea parcelelor, câţi metri pătraţi are fiecare parcelă şi care este proprietarul de drept. În momentul în care Primăria finalizează acest plan parcelar şi se obţine viza de la Cadastru, din momentul acela se poate întruni Comisia de expropriere care să analizeze documentele fiecărei persoane în parte. La Comisie nu se pot negocia banii, doar în instanţă”, a adăugat reprezentanta CNAIR.

113

În discuţii s-au implicat şi câţiva cetăţeni din comuna Livezeni, din intervenţiile cărora am spicuit următoarele nemulţumiri:

– „La drumul spre Poieniţa nu putem vorbi de plombare. Drumul efectiv s-a crăpat, ca un puzzle. Eu merg zilnic cu maşina acasă, şi înainte de proiect drumul nu era aşa. Cred că s-a făcut un studiu că rezistă drumul la aşa ceva, s-a verificat. Dacă nu se face ceva, maşinile dumneavoastră n-o să mai circule pe acolo. 100%.”

– „De ce s-a mai făcut acel cap de pod dacă nu era bine proiectat? Dacă e incomplet, înseamnă că au fost nişte greşeli de proiectare şi atunci aţi construit ceva numai ca să vă luaţi banii, ca să decontaţi un avans, şi pe noi ne lăsaţi să traversăm zona aia cu hop, hop, hop. Cine plăteşte pagubele la maşini?”

– „Semnalizările din zona pasarelei nu trebuie puse în prima lună, când se taie panglica, şi după aceea să dispară! Nu mai este nimic din semnalizările care au fost plasate iniţial. Nici într-o parte, nici în alta. Să le întreţină cel puţin. Se aprindeau cândva, acum nu mai merge nimic şi asta nu mai ţine de Paşti sau de Paştele Cailor.”

– „Drumul acesta este foarte necesar, sunt de acord, dar nu în orice condiţii! Proiectul are bube şi dacă se ştia exact pe unde trece, Primăria trebuia să atragă atenţia unor oameni despre cum să construiască, că trece Centura prin living!”

Text şi foto: Alex TOTH

 

 

 

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Un nou proiect marca Multinvest: Centru de inginerie inovativă la Târgu Mureș!

Distribuie Comisia de Analiză Tehnică din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș a decis, recent, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.