CinePOLSKA. Trei filme poloneze la Cinema Arta Cultură
  • vali.covaciu
  • 0 comentarii
  • 263 Vizualizări

CinePOLSKA. Trei filme poloneze la Cinema Arta

Cele mai interesante filme poloneze, recent produse în Polonia, vor putea fi vizionate la cinematograful Arta din Târgu Mureș în perioada 7-9 aprilie 2017. „Filmele prezentate anul acesta la ediția a 12-a CinePOLSKA, și a șaptea ediție locală, au fost apreciate de juriile multor festivaluri și de către criticii de film și, ceea ce este cel mai important, au atras în sălile cinematografelor poloneze și europene numeroși spectatori”, anunță cei de la Asociația K’arte, partenerul CinePOLSKA în Târgu Mureș.

Vineri, 7 aprilie, de la ora 20.00, va fi proiectat filmul Excentricii. Pe partea însorită a străzii, sâmbătă de la aceeași oră va rula filmul Trupul, iar duminică, tot de la ora 20.00, este programat Vaci mai sunt fetele mele. Prețul biletelor este 5 lei.

„Filmele din acest an sunt, în primul rând, istorii captivante despre oameni aflați în fața unor alegeri dificile, care îngăduie spectatorului să se emoționeze, să reflecteze, dar și să se amuze. Acțiunea majorității lor are loc în zilele noastre”, explică Agnieszka Skieterska, directorul Institutului Polonez din București care, în colaborare cu Asociația Cineaștilor din Polonia, organizează festivalul.

___

Spectatorii din Târgu Mureș vor putea vedea trei filme artistice poloneze. Primul dintre ele este filmul plin de umor și cu o muzică excelentă „Excentricii. Pe partea însorită a străzii”, regizat de Janusz Majewski, unul dintre decanii de vârstă ai cinematografiei poloneze. Pelicula spune povestea unor muzicieni care luptă pentru libertatea lor spirituală în vremurile întunecate ale stalinismului fiind, în același timp, un imn adus jazz-ului și pionierilor acestuia.

CinePOLSKA este un bun prilej pentru a vedea și filmul Małgorzatei Szumowska, intitulat „Trupul”, distins, printre altele, cu Ursul de Argint pentru regie la Berlinală. Aparent o simplă istorie de familie, el devine în mâinile tinerei regizoare o discuție emoționantă despre spiritualitate, despre viața de după moarte și raportarea noastră față de propriul corp.

Al treilea film din program este pelicula regizoarei Kinga Dębska, cu titlul „Vaci mai sunt fetele mele”, povestea tragi-comică a două surori, Marta și Kasia, care, în contextul unor grele încercări pentru familie, își schimbă total atitudinea față de ele însele. Deși filmul vorbește despre momente tragice pentru orice familie, regizoarea a evitat banalitatea unui serial TV, reușind să facă spectatorii să râdă foarte des în timp ce urmăresc filmul și să iasă din cinematograf într-o stare de bună dispoziție, gândindu-se însă la ceea ce este cu adevărat important în viață. Distribuția actoricească de prim rang face ca povestea să fie vizionată cu mare plăcere. Filmul a primit premiul publicului la numeroase festivaluri, printre altele în 2016 la Festivalul „Ceau, Cinema!” din Timișoara.

Proiecțiile CinePOLSKA sunt organizate de Institutul Polonez din București și Asociația Cineaștilor din Polonia, cu sprijinul Institutului Polonez de Artă Cinematografică.

Mai multe informații despre filme găsiți pe site-ul Asociației K’arte. (link)

CinePOLSKA_

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE