Home / 2017 / aprilie / 11

Arhive zilnice: 11 aprilie 2017

0 471

România continuă demersurile pentru trecerea la moneda euro

Prima reuniune a Comitetului interministerial pentru trecerea la moneda euro a avut loc luni, 10 aprilie, la Palatul Victoria. Ședința a fost prezidată de premierul Sorin Grindeanu, iar guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, și ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan, au participat în calitate de vicepreședinți ai Comitetului. România își menține angajamentul …

Citeste mai mult »

Raport din Parlament (VI). Horea Soporan, senator PSD: “Votul e cel mai important!”

0 911

De astăzi, timp de patru zile vă propun să ne mutăm în Senatul României, unde am aflat, de asemenea, lucruri și percepții foarte interesante asupra activității parlamentare. Însă să nu mă lungesc prea mult. Primul senator cu care am povestit și a cărui activitate v-o prezint este social-democratul Horea Soporan. Nu …

Citeste mai mult »

Program pentru nevoiaşi lansat de Fundaţia Buckner

0 138

Fundaţia Buckner, în parteneriat şi cu susţinerea Red Page Ministries din Statele Unite ale Americii, a lansat, în apropierea sărbătorilor pascale, Programul ARC, prin care îşi propune să identifice şi să ofere ajutor unor familii nevoiaşe din judeţul Mureş, informează Agerpres. Potrivit reprezentanţilor Fundaţiei Buckner, citaţi de site-ul www.agerpres.ro, programul …

Citeste mai mult »

Jandarmii, la datorie şi de Paşte

0 157

Jandarmii din cadrul Grupării Mobile Târgu-Mureş vor fi prezenți la datorie sâmbătă, 15 aprilie, cu prilejul manifestărilor religioase prilejuite de cea mai mare sărbătorea creștină: Învierea Domnului. Astfel, peste 35 de jandarmi vor executa misiuni, în zona a şase lăcaşe de cult din județul Mureș, respectiv în municipiul Târgu-Mureș, localitatea …

Citeste mai mult »

VIDEO: Minirecital Sebastian Şerban, la Zilele Şcolii „Dr. Bernády György”

0 416

Elevul Sebastian Şerban a susţinut luni, 10 aprilie, un minirecital de muzică populară cu ocazia festivitatea de deschiderea a Zilelor Şcolii Gimnaziale „Dr. Bernády György” din Târgu-Mureş, manifestare aflată la prima ediţie. Evoluţia tânărului interpret de muzică populară a avut un succes enorm, fiind răsplătită cu aplauze generoase din partea …

Citeste mai mult »

Fabrică Jolidon la Târnăveni. Start pentru recrutarea personalului

0 1,087

Conducerea Jolidon Cluj, companie care intenţionează să deschidă o fabrică în municipiul Târnăveni, a început procesul de recrutare a viitorilor angajaţi care îşi vor desfăşura activitatea la Târnăveni. „S-au anunțat posturile de confecţioner îmbrăcăminte, pentru ocuparea cărora cerințele sunt: studii minime: 8-10 clase, cunoştinţe sau experienţă în lucrul cu maşina …

Citeste mai mult »

„Tigrii”, înaintea duelului cu CSU Sibiu

0 283

După antrenamentul de marți și o vizionare, lotul echipei de baschet BC Mureș Târgu-Mureș a plecat spre Sibiu pentru seria din cadrul primei faze eliminatorii din Liga Națională, în care vor întâlni miercuri și vineri formația locală CSU. Mureșenii sunt conștienți de faptul că vor avea în față un adversar …

Citeste mai mult »

Golf. Bal medieval. Conferinţe marca Transilvania Business. Transilvania Open 4 Business 2017 by Transilvania Business Magazine. 18-20 mai 2017, Cluj.

0 278

Revista economică Transilvania Business continuă şirul evenimentelor sub brandul Transilvania Open 4 Business şi organizează primul eveniment al acestui an între 18-20 Mai 2017, la SunGarden Resort, Cluj-Napoca. Evenimentul va consta în două conferinţe de business, o petrecere cu tematică medievală şi un turneu de golf. Conferinţa Reconsider Real Estate …

Citeste mai mult »

Atenție! Exercițiu simulare, săptămâna viitoare

0 798

  Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Horea” (I.G.S.U.)  al județului Mureș va desfășura săptămâna viitoare un amplu exercițiu, la nivel național, pentru testarea și verificarea unor echipamente din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă – PROCIV 2017. În perioada 18-21 aprilie, în mai multe …

Citeste mai mult »

Ce spun olimpicii noștri la mate, înainte de marea competiție

0 1,347

  Elevii care pot vedea cu ușurință eleganța matematicii și au ajuns să facă performanță la această materie sunt cei înscriși în lotul național al Olimpiadei. Muncă zi de zi, făcută cu pasiune, susţinere din partea familiei, disponibilitate pentru studiu în afara programei, renunțarea la anumite tentații de jocuri online, …

Citeste mai mult »