Home / Invatamant / Workshop în domeniul urologiei dedicat studenţilor mediciniști

Workshop în domeniul urologiei dedicat studenţilor mediciniști

Distribuie

Societatea Studențească de Chirurgie din România (SSCR), filiala Târgu-Mureș, anunță că ediția cu numărul trei a workshop-ului „ Advanced Skills in Urology” se va desfășura în perioada 22-23 aprilie, în Amfiteatrul mic din cadrul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Târgu-Mureș. Evenimentul se desfășoară sub coordonarea Clinicii de Urologie și a UMF Târgu-Mureș. Noutatea ediției este că la procedeele clasice se adaugă și procedee endoscopice din urologie.

Scopul acestui workshop este de a oferi studenţilor interesaţi posibilitatea de a intra în contact cu componenta urologică a chirurgiei, contribuind la decizia de a urma o eventuală carieră în domeniu.
Potrivit organizatorilor, tematica ediției cuprinde: anatomia clinică a aparatului urinar (teoretic), fiziopatologia aparatului urinar (teoretic), instrumentarul specific și tehnici de abord în urologie (teoretic), cistografia (teoretic), tușeul rectal (teoretic și practic, pe simulator), sondajul uretro-vezical la bărbat și femeie (teoretic și practic, pe simulator), ureterorafie termino-terminală (teoretic și practic), reimplantare de ureter (teoretic și practic), cistoscopie (teoretic și practic, pe simulator), rezecție prostatică (teoretic și practic, pe simulator), ureteroscopie (teoretic și practic, pe simulator).

„Cursurile teoretice sunt sub forma unor prezentări bogat ilustrate. Fiecare participant are propria masa de lucru și beneficiază de instrumentar chirurgical și materiale de pregătire puse la dispoziție de către organizatori. Tehnicile chirurgicale sunt realizate la pupitrul central de către chirurgii coordonatori ai acestui workshop și proiectate în timp real odată cu explicațiile acestora. Participanții vor reproduce apoi fiecare manevră sub îndrumarea chirurgilor, insistându-se până ce acestea sunt deprinse”, se precizează pe site-ul SSCR Târgu-Mureș.
Informații suplimentare referitoare la înscrieri și taxe de participare se pot obține la adresa de e-mail: sscr.mures@gmail.com.

 

De asemenea, verificati

Spitalul Municipal ”Dr. Eugen Nicoară” Reghin angajează îngrijitoare

Distribuie Spitalul Municipal ”Dr. Eugen Nicoară” Reghin organizează concurs pentru ocuparea următoarelor posturi, cu normă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.