Final de sezon pentru campionii la futsal Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 190 Vizualizări

Final de sezon pentru campionii la futsal

Campioana ultimelor două ediții la futsal, City’us Târgu-Mureș a încheiat sezonul actual, după ce au pierdut duminică seara și al doilea meci din cadrul sferturilor în fața formației FK Odorheiu Secuiesc. După ce au încheiat campionatul regulat pe locul 3 și au învins cu 3-1 în prima partidă disputată la Târgu-Mureș, harghitenii porneau favoriții pentru calificarea în semifinale. Deși a avut evoluții bune în ambele partide, echipa mureșeană a cedat cu 3-6 în fața gazdelor, plusul de experiență și-a spus cuvântul de fiecare dată. Cu un lot în care au rămas foarte puțini jucători din cel care câștiga titlul în urmă cu un an, mureșenii au revenit de la 1-3 la pauză și a cedat în ultimele minute, când nu mai era nimic de pierdut, dar au jucat de la egal la egal, diferența făcându-se pe mici greșeli individuale și a oboselii unor componenți. Gazdele au deschis relativ târziu scorul, în minutul 14, prin Szöcs Lászlo, unul dintre componenții lotului României, care sezonul trecut devenea campion cu echipa mureșeană. Acesta a reușit după două minute dubla și a stabilit scorul la pauză, după ce în minutul 19 căpitanul mureșenilor Bogdan Covaci a redus diferența la un singur gol.

Același suspans la final ca în prima întâlnire

La reluare, același Bogdan Covaci a înscris în minutul 26, iar Küsmödi Tamás a reușit în minutul 35 egalarea. Gazdele au revenit în avantaj după numai un minut, autor același Szöcs, anunțând un nou final de meci tensionat. Ultimele minute s-au jucat pentru „totul sau nimic”, la fel ca și în prima partidă, când în ultmile două minute s-au înscris trei goluri. Harghitenii au fost cei care nu au greșit și au reușit desprinderea în ultimele două minute, prin dubla lui Mánya Szabolcs.

Formația mureșeană încheie astfel pentru prima dată în ultimii 10 ani sezonul fără niciun trofeu, după o calificare în primele 16 echipe ale continentului, dar întrebarea care se pune este dacă echipa va mai avea sprijin pentru sezonul viitor.

În semifinalele campionatului s-au calificat echipele United Galați, Autobergamo Deva, FK Odorheiu Secuiesc și Informatica Timișoara.  Cele patru au încheiat campionatul regulat pe primele patru poziții, în această ordine și toate au obținut calificarea în semifinale cu dublă victorie.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE