Home / Politic / Raportul lui Doru Oprişcan, ex-liderul PNL Mureş

Raportul lui Doru Oprişcan, ex-liderul PNL Mureş

Distribuie

Cotidianul Zi de Zi vă prezintă discursul integral susţinut de deputatul Doru Oprişcan cu ocazia prezentării raportului de activitate pentru cele nouă luni de interimat la conducerea Partidului Naţional Liberal Mureş.

Discursul a fost susţinut sâmbătă, 22 aprilie, cu ocazia Conferinţei Judeţene de Alegeri, organizată în incinta Ansamblului „Mureşul” din Târgu-Mureş.

„O să încerc să fac un miniraport de activitate al celor nouă luni cât am asigurat interimatul la preşedinţia organizaţiei judeţene. Câteva spicuiri din ceea ce s-a întâmplat în aceste nouă luni în viaţa noastră politică, a organizaţiei judeţene Mureş a Partidului Naţional Liberal.

După numirea, în 15 iulie, la preşedinţia organizaţiei judeţene, prima măsură pe care am trebuit să o luăm a fost numirea conducerilor interimare la nivelul fiecărei organizaţii locale a Partidului Naţional Liberal din tot judeţul. Apoi a fost aegerea unui nou Birou Permanent Judeţean. Am mai avut o preocupare şi un efort deloc de neglijat în a aduce la zi datoriile pe care organizaţia din Mureş a Partidului Naţional Liberal le avea către Bucureşti.

A urmat ceea ce cu toţii ştiţi, v-aţi implicat, a urmat campania electorală şi alegerile parlamentare. Din păcate, scorul pe care l-am dorit să îl obţinem nu l-am obţinut. Sigur, o bună parte din vină îmi aparţine şi trebuie să ne-o asumăm, n-am fost poate singurii vinovaţi, un rol în obţinerea scorului mult sub aşteptări al Partidului Naţional Liberal la nivel naţional s-a datorat şi campaniei nu cea mai fericită probabil care s-a făcut de către PNL Bucureşti, naţional şi persoanele care au ieşit în timpul campaniei cu mesaje ale partidului nostru. Odată trecută această campanie şi odată trecute alegerile parlamentare, credeam că tensiunile care au apărut în timpul acestei campanii, în interiorul organizaţiei, vor dispărea. Din păcate, nu s-a întâmplat chiar aşa, imediat după ce am trecut în noul an au început tensiunile, au început pregătirile de luptă pentru alegerile interne ale partidului. Au început din păcate tot felul de reproşuri, de bârfe la adresa unora sau altora făcute la colţul străzii sau pe site-urile de socializare şi toate acestea numai bine nu au făcut partidului. Sigur, nu este un caz singular organizaţia judeţeană Mureş, această situaţie se întâlneşte în foarte multe organizaţii, mult mai multe de jumătate, din păcate se întâlneşte şi la Bucureşti şi din această cauză după părerea mea această coabitare lungă cu copreşedinţi şi cu paritate matematică între foşti şi foşti nu a făcut deloc bine partidului şi suntem în situaţia în care deşi suntem cotat ca rezultat cel mai puternic partid din opoziţie, nu prea ne ia nimeni în seamă pentru că ne consumăm energiile în cu totul şi cu totul alte scopuri decât celelalte partide din opoziţie.

Noua conducere care se va alege astăzi la nivelul organizaţiei judeţene va avea o misiune extrem de dificilă, aceea de a crea o echipă care să funcţioneze, o echipă din care să dispară foşti de unii sau foşti de alţii, o echipă care să facă pe fiecare dintre dumneavoastră şi pe fiecare organizaţie din judeţul Mureş, să se înţeleagă pentru că de fapt suntem un singur partid, avem aceleaşi idealuri şi acelaşi ţel şi este singura condiţie pentru a reconstrui acest partid, pentru a recâştiga poziţia pe care eu consider că Partidul Naţional Liberal o merită pe eşichierul politic românesc şi pentru a câştiga forţa pe care am avut-o cândva şi a trebuit să o recâştigăm.”


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

VIDEO: ”Spring Party” politic la Târgu Mureș: ”Gândim la fel/ Simţim la fel, iubim la fel…”

Distribuie Președintele Partidului Social Democrat Mureș, deputatul Dumitrița Gliga, a participat sâmbătă, 23 martie, la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.