VIDEO. Alegeri la PNL Mureş. Discursul de candidat al lui Ervin Molnar Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 248 Vizualizări

VIDEO. Alegeri la PNL Mureş. Discursul de candidat al lui Ervin Molnar

Cotidianul Zi de Zi vă prezintă discursul integral susţinut de consilierul judeţean Ervin Molnar, candidat la funcţia de prim-vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal Mureş, responsabil cu Politici publice.

Discursul a fost susţinut sâmbătă, 22 aprilie, cu ocazia Conferinţei Judeţene de Alegeri, organizată în incinta Ansamblului „Mureşul” din Târgu-Mureş.

„Dragi colegi,

Era să spun şi dragi invitaţi, dar evident se pare că PNL Mureş nu mai are invitaţi, sau cei care au fost invitaţi nu mai aceptă să vină la sărbătoarea noastră, Conferinţa Judeţeană de Alegeri.

Trebuie să vă mărturisesc că am venit la aceste alegeri cu speranţă şi încredere. De asemenea, trebuie să vă mărturisesc că mi-a venit în minte o vorbă a bunicului meu, care mi-a spus că în viaţă trebuie să fii drept şi ceea ce spui să şi faci, iar ceea ce faci să şi spui. Cu alte cuvinte, dacă îţi pierzi demnitatea nu mai ai ce să pierzi în viaţă. Cu aceste gânduri am venit la întâlnirea aceasta şi cred că dacă noi astăzi nu suntem uniţi nu mai avem ce pierde. Am ajuns la acestă situaţie pentru că la nivelul filialei noastre de o vreme încoace nu am mai avut echilibru. Avem nevoie să fim echilibraţi, uniţi şi fermi. Echilibrul vine din ceea ce ştim că avem de făcut. Unitatea vine din convingerea noastră că trebuie să existe o forţă de dreapta care să câştige alegerile, iar demnitatea vine din memoria intelectualilor liberali asasinaţi în închisorile comuniste.

Acestea sunt rădăcinile noastre. Şi în Mureş, şi în Iaşi, şi în Timişoara, şi la Bucureşti, chiar şi la Chişinău. Cei care ne vorbesc de lucruri mărunte şi de chestiuni care ţin de ziua de mâine îşi trădează de fapt viziunea obscură şi mediocră. Ilar, dar decât să fii mediocru, mai bine nu eşti deloc. Indiferent ce poate fi reproşat Partidului Naţional Liberal, noi trebuie să rămânem consecvenţi doctrinei noastre naţionale şi spiritului nostru de dreapta. Mureşul înseamnă Oarba de Mureş, Mureşul înseamnă cel mai mare sacrificiu uman al acestei ţări, în 24 de ore de război. De aceea cred că putem vorbi despre responsabilitate când mai avem un an până la 1 Decembrie 2018. Un an până când naţiunea noastră capătă „botezul” Centenarului, 100 de ani de românism, 100 de ani de transpiraţie, sânge şi trudă pe faţa României. Acestea sunt de fapt lucrurile importante sau esenţiale pentru ca noi, în continuare, să fim mândri că putem fi martorii unei Românii în care Partidul Naţional Liberal să aibă un cuvânt hotărât în apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale românilor.

Nu suntem adepţii de „a merge şi aşa” şi nici adepţii la „hai să facem bine să nu ne fie rău.” Bărbaţii de stat au câştigat, au trăit şi au muncit în slujba acestei ţări, sau dacă nu au reuşit, au murit în picioare. Niciodată în genunchi, niciodată cu capul plecat.

Cu aceste gânduri vreau să intrăm astăzi în alegeri şi vreau să confirm hotărârea noastră. Chiar dacă pot părea cuvinte mari tot ceea ce am spus şi voi spune, rămân angajamente pentru tot ceea ce urmează. Unitatea noastră, seriozitatea noastră, nu poate fi înfrântă de strigătele geamgiilor prin curţile boierilor şi nici de căciulatul sub lumina reflectoarelor. Vă îndemn să mergeţi uniţi şi să fiţi fermi, spre ceea ce Brătianu spunea că este fibra noastră naţională şi osul poporului român. Câtă vreme Partidul Naţional Liberal a fost o echipă, a fost cel mai puternic partid din judeţ şi dacă suntem o echipă în continuare vom fi din nou cei mai buni din judeţ.”

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE