Home / Invatamant / Învăţământ medical stomatologic la cele mai înalte standarde, la Facultatea de Medicină Dentară

Învăţământ medical stomatologic la cele mai înalte standarde, la Facultatea de Medicină Dentară

Distribuie

De peste șapte decenii, Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș formează mii de medici și farmaciști pentru a se dedica celei mai nobile misiuni puse în slujba omului, salvarea vieții. Să fii student la UMF Tîrgu Mureș, o universitate de top, competitivă și cu o viziune modernă, este o bucurie și o mândrie.

Universitatea a anunțat organizarea examenului de admitere, conform Regulamentului propriu, pentru programele de studii acreditate/autorizate de la Facultatea de Medicină, Facultatea de Medicină Dentară și Facultatea de Farmacie. Candidaţii la concursul de admitere din sesiunea iulie 2017 se pot înscrie la un singur program de studii.
La programele de studii Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie, clasificarea candidaților se va face în ordinea descrescătoare a mediei, în care o pondere de 90% va avea nota obținută la testul grilă, iar 10% media de la bacalaureat.
Modalitatea de înscriere, calendarul de concurs și locul în care se vor desfășura probele scrise sau practice ale concursului de admitere, pentru toate programele de studii, vor fi anunțate, în timp util, pe site-ul Universității. Candidații sunt sfătuiți să consulte periodic secțiunea dedicată admiterii 2017 pentru fi la curent cu informaţiile oficiale.
Într-un interviu, conf. univ. dr. Cristina Bică, decanul Facultății de Medicină Dentară, le prezintă elevilor care își doresc să îmbrățișeze profesia de medic dentist Facultatea de Medicină Dentară, infrastructura didactică și de cercetare, oportunitățile de viitor și le transmite un mesaj viitorilor candidați la Facultatea de Medicină Dentară.

cristina bica decan facultatea de medicina dentara
Conf. univ. dr. Cristina Bică: Începuturile învăţământului medical stomatologic mureşean se regăsesc în anul 1948. Cele aproape 70 de promoţii de absolvenţi, formaţi şi dedicaţi unei profesii nobile, alături de cadrele didactice cu experienţă, au clădit imaginea competitivă, recunoscută a facultăţii în plan naţional şi internaţional. Baza de învăţământ la standarde europene garantează desfăşurarea unui proces educaţional modern, dinamic, cu activităţi complexe. Structura activităţilor didactice a fost adaptată permanent la cerinţele de modernizare a învăţământului, cu particularităţile specifice domeniului medicină dentară. S-au perfecţionat planurile de învăţământ, programele analitice ale disciplinelor, metodele de predare, instruire şi evaluare ale studenţilor. Participanţii la formele de învăţământ organizate (licenţă, doctorat, studii postuniversitare) sunt din ce în ce mai numeroşi, dar şi mai exigenţi faţă de conţinutul şi calitatea activităţilor didactice. Sub îndrumarea cadrelor didactice ale facultăţii, în cadrul activităţilor clinice componente ale procesului educaţional al studenţilor şi medicilor rezidenţi şi în corelaţie cu caracterul antreprenorial al profesiei de medic dentist, în cadrul facultăţii este efectuată o gamă largă de servicii medicale de specialitate.

13 MEDICINA DENTARARep.: Câteva cuvinte despre admitere și oferta educațională. Ce trebuie să știe un viitor candidat la Facultatea de Medicină Dentară?
Conf. univ. dr. Cristina Bică: Oferta educaţională a facultăţii noastre cuprinde 3 programe de studii universitare de licenţă: Medicină Dentară, Medicină Dentară-limba engleză şi Tehnică Dentară. Primele două programe asigură pregătirea studenților, timp de 6 ani, structuraţi în 12 semestre, utilizându-se sistemul creditelor transferabile (360 ECTS). Programul Tehnică Dentară are o durată de 3 ani şi este structurat în 6 semestre (180 ECTS). Procesul educativ al studenţilor asigură formarea de cunoștințe, competențe și abilități, care vor servi, atât pentru formarea profesională, cât şi ca liant de comunicare şi inter-relaţionare cu alţi specialişti în domeniul sănătăţii.
La Facultatea de Medicină Dentară, în cadrul programului de studiu Medicină Dentară, cursurile se desfăşoară în limbile română sau maghiară, iar activităţile practice şi stagiile clinice în limba română. Începând cu anul universitar 2014-2015, a fost iniţiat programul de studii Medicină Dentară în limba engleză, caracterizat prin desfăşurarea cursurilor în limba engleză, a lucrărilor practice din anii I-III în limba engleză şi începând cu anul IV de studiu, activităţile practice de specialitate şi stagiile clinice care impun relaţionarea cu pacientul, se vor desfăşura în limba română.
14 MEDICINA DENTARAPentru a deveni student la Facultatea de Medicină Dentară, candidaţii trebuie să se înscrie şi să participe la concursul de admitere care are loc în luna iulie.
Modalitatea de admitere la programul de studiu Medicină Dentară este identică cu cea de la Medicină, proba de concurs tip test grilă din Biologie sau din Chimie organică, având o pondere de 90% din media concursului de admitere. Media examenului de bacalaureat are o pondere de 10% din nota finală de la examenul de admitere. În sesiunea de admitere din iulie 2016 s-au înscris 153 de candidati la limba română (concurenţă 4,37 candidaţi/loc – raportat la 35 de locuri bugetate) şi 103 de candidaţi la limba maghiară (concurenţă 2,94 candidaţi/loc – raportat la 35 de locuri bugetate).
Viitori studenţi la Tehnică Dentară trebuie să promoveze examenul de admitere care constă într-o probă scrisă tip test grilă din Biologie cu pondere de 70% din media concursului de admitere. Bacalaureatul are o pondere de 30% pentru candidaţii la Tehnică Dentară. La acest program de studiu, în sesiune de admitere din iulie 2016, s-au înscris 66 de candidati (concurenţă 4,40 candidaţi/loc – raportat la15 locuri bugetate).
Atât la Medicină Dentară, cât şi la Tehnică Dentară, există şi locuri cu taxă (30 respectiv 15) care se ocupă în ordinea mediilor, după ce locurile bugetate au fost completate.

2 congres medicina dentaraRep.: Care sunt dotările de care beneficiază Facultatea de Medicină Dentară și implicit studenții care se pregătesc să devină medici dentiști?
Conf. univ. dr. Cristina Bică: Dacă ne referim strict la disciplinele de specialitate stomatologică, care au ponderea 2/3 din totalul materiilor pe care studentul de la Medicină Dentară le parcurge în întreg ciclul de licenţă, activitatea educaţională se desfăşoară în Centrul Integrat de Medicină Dentară, o bază de învăţământ modernă, cu dotări la standarde europene, şi în Clinica de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială. Activităţile preclinice aferente primilor ani de studiu şi activităţile clinice medicale ale studenţilor noştri se desfăşoară în spaţiile şi laboratoarele didactice ale Universităţii, precum şi în unităţile sanitare publice.
În Centrul Integrat de Medicină Dentară se regăsesc amfiteatre modulare, săli de seminar, compartimentul de triaj al pacienţilor, un compartiment de radiologie, laboratorul de tehnică dentară, compartimentul de simulare. Zona destinată exclusiv activităţii clinice a studenţilor şi rezidenţilor, dotată cu 84 de unituri dentare, cuprinde Compartimentul Triaj, Compartimentul de Medicină Dentară Preventivă şi Comunitară, Compartimentul de Odontologie-Endodonţie-Parodontologie, Compartimentul de Protetică Dentară şi Reabilitare Orală, Compartimentul de Pedodonţie-Ortodonţie. Acesta din urmă este dotat cu recepţie şi sală de aşteptare separată pentru copii. Clinica de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială activează într-un sediu nou, dotat cu cabinete medicale, compartiment de radiologie, săli de operaţie, saloane ATI, saloane pentru pacienţi, săli de tratament.
Ca strategie pe termen mediu, Facultatea de Medicină Dentară are în vedere demararea proiectului Centrul de Simulare în Medicina Dentară prin reamenajarea şi modernizarea compartimentului actual de simulare, cu rolul de a optimiza activităţile didactice şi de a dezvolta abilităţile practice ale studenţilor. De asemenea, dotarea compartimentului de radiologie cu echipament Cone Beam CT şi modernizarea laboratorului de tehnică dentară.

Rep.: Ce sfaturi aveți pentru liceenii care își doresc să devină studenți ai Facultăţii de Medicină Dentară?
Conf. univ. dr. Cristina Bică: Sfaturile poartă amprenta experienţei celui care le dă. Dacă totuşi ar fi sa dau câteva sfaturi, acestea ar fi următoarele: să vă implicaţi în ceea ce faceţi, să învăţaţi continuu, să vă preţuiţi şi să vă apreciaţi corect, să fiţi perseverenţi mereu!congres medicina dentara

 

De asemenea, verificati

IPJ Mureș: Acțiuni ample pe drumurile naționale pentru combaterea excesului de viteză

Distribuie Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean Mureș au desfășurat duminică, 14 aprilie, acțiuni …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.