Home / Administratie / „Sighişoara suntem noi!”. Vezi programul Zilelor Municipiului Sighişoara 2017!

„Sighişoara suntem noi!”. Vezi programul Zilelor Municipiului Sighişoara 2017!

Distribuie

Primarul municipiului Sighișoara, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean a anunțat într-o conferință de presă pașii care s-au făcut pentru  desfășurarea în condiții corespunzătoare a manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Sighișoara care se vor ține perioada 19-21 mai.

”Prin Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 58/11 aprilie 2017 a fost aprobată organizarea și desfășurarea evenimentului „Zilele Sighişoarei” în perioada 19-21 mai 2017. Manifestările dedicate Zilelor municipiului Sighişoara având ca şi slogan „Sighişoara suntem noi!”, au fost organizate pentru prima dată în luna mai a anului 2008, pornind de la premisa că acest eveniment trebuie organizat în beneficiul municipiului astfel încât, pe lângă câştigul material al cetăţenilor, Sighişoara să beneficieze și de o promovare a imaginii.”, au anunțat reprezentanții primăriei Sighișoara. Perimetrul de desfăşurare a evenimentului „Zilele Sighişoarei” 2017 este în zona centrală a municipiului: str. Morii, str. Octavian Goga, Piaţa Octavian Goga, Piaţa Sigma, perimetru în care se va desfășura atât activitatea de comerţ şi a cea culturală de pe scena care se doreşte a fi amplasată în Piaţa Sigma pe suprafața de teren ce aparține municipalității.

112

Program bogat în evenimente

Programul evenimentului „Zilele Sighişoarei” 2017 este structurat pe mai multe secţiuni: sesiunea de comunicării ştiinţifice pe tema istoriei locale “ Local. Regional. Național, în context european” coordonată de Muzeul de Istorie Sighișoara; secţiunea dedicată copiilor în cadrul căreia elevii sighișoreni vor susține programe artistice; secțiunea de arte vizuale în cadrul căreia vor avea loc expozițiile de pictură “Sighișoara în culoare” și “Sighișoara, mon amour” organizate de artiștii plastici sighișoreni din cadrul Asociației Alma Mater Castrum Sex; concerte de muzică corală susținute de corurile sighișorene; secţiunea sport în cadrul căreia vor avea loc competiții de șah, meciuri de handbal și de fotbal precum și demonstrații de karting și arte marțiale; concerte de muzică folclorică, pop-rock şi dance; secțiunea dedicată persoanelor cu dizabilități în cadrul căreia se va desfășura un atelier de creaţie  și o  masă rotundă cu tema „Integrarea în societate a persoanelor cu dizabilităţi”. În data de 20 mai 2017 va avea loc și evenimentul internațional Noaptea Muzeelor care va fi marcată în mod corespunzător de Muzeul de Istorie Sighișoara prin organizarea unor ateliere de povești la parterul Turnului cu Ceas. De asemenea, în intervalul orar 20.00-24.00 – ultima intrare la ora 23.30 – vizitarea Muzeului de Istorie Sighișoara va fi gratuită în toate cele trei locații: Turnul cu Ceas, Colecția de Arme și Camera de Tortură.

187.000 lei acordați pentru eveniment

Pentru organizarea şi desfăşurarea evenimentului „Zilele Sighişoarei” 2017 a fost alocată suma de 187.000 lei din bugetul local pe anul 2017, sumă ce va fi cheltuită, pentru achiziționarea: serviciilor artistice: 100.000 lei; serviciilor de închiriere scenă și a echipamentului aferent: 34.000 lei; serviciilor de tipărire materiale de promovare: 3.100 lei; energie electrică: 8.000 lei; realizarea instalației electrică pentru alimentare cu energie electrică: 24.000 lei; servicii de salubrizare: 6.000 lei; închirierea toalete ecologice : 2.000 lei; asigurarea închiderii traficului auto: 1.000 lei; asigurarea asistenței medicale: 1.500 lei; servicii de pază și protecție: 2.400 lei; servicii pirotehnice: 5.000 lei;

”Manifestările cultural-artistice care se desfăşoară pe parcursul anului în municipiul nostru constituie un punct de reper pentru ca turiștii să revină cu plăcere la Sighișoara. Impactul proiectelor culturale și reacțiile pozitive de care s-au bucurat în rândul opiniei publice, ne determină să ne propunem realizarea și în acest an a unor proiecte de interes public local în domeniul cultural”, a declarat Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean.

(I.A.)

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Dotări noi pentru școala din Acățari

Distribuie Conducerea Primăriei Comunei Acățari a atribuit, în data de 18 martie 2024, societății Dac …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.