Etapă „tare” în Liga IV de fotbal Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 221 Vizualizări

Etapă „tare” în Liga IV de fotbal

Etapa a XXIV-a din seria Mureș a Ligii IV de fotbal se anunță una dintre cele mai interesante ale returului. În trei dintre cele șapte întâlniri ale etapei din cele șapte ale rundei regăsim șase echipe clasate în primele șapte locuri. Cea care lipsește este revelația ediției, MSE 08 Târgu-Mureș, clasată pe locul 4, care va sta. Liderul Rușii Munți va avea o sarcină dificilă în deplasarea de la Sângeorgiu de Pădure și ar putea fi depășită de Mureșul Luduș, care joacă pe teren propriu cu echipa din Sovata. Al treilea meci dintre fruntașe va avea loc la Miercurea Nirajului, unde gazdele pot depăși MSE 08 în cazul unei victorii în fața celor de la Juvenes Târgu-Mureș. Handicapul față de aceștia este de doar 5 puncte, dar Juvenes mai are și de stat o etapă. Este așadar o etapă foarte importantă, dar sunt șanse ca titlul ediției să se dispute în etapa viitoare, la Rușii Munți. Atunci liderul va primi vizita Mureșului Luduș, față de care au în prezent un avantaj de 3 puncte și victoria cu 2-0 din tur.

Evadări posibile din „zona „neutră”

Aproape de cele șapte fruntașe se află doar Atletic Târgu-Mureș, care poate profita de duelurile dintre fruntașe și să urce în cazul unei victorii la Ungheni în fața MSE. Dueluri interesante se anunță și între celelalte echipe din jumătatea a doua a clasamentului. Echipa care se află oarecum într-o zonă „neutră”, Gaz Metan Târgu-Mureș, aflată la 4 puncte de echipa din fața sa și la 5 de următoarea, întâlnește pe teren propriu Mureșul Cuci și cu o victorie poate mări „ruptura”. Echipele din Nazna și Sărmașu sunt despărțite de 2 puncte și întâlnirea dintre ele poate să facă mai compact grupul celor cinci echipe despărțite de doar 3 puncte. Între ele se află Gaz Metan Daneș, care va evolua la Acățari, pe terenul ultimei clasate, Raza de Soare, singura care a rămas departe de pluton. Se anunță așadar o etapă dintre cele mai echilibrate, care poate aduce modificări. Posibilă este relansarea luptei pentru titlu, sau deciderea campioanei în următoarea rundă.

Programul etapei a XXIV-a, sâmbătă, 29 aprilie, ora 11.00

Târnava Mică Sg. de Păd.    – Mureșul Rușii Munți

Mureșul Luduș                     – Lacul Ursu Mobila Sovata

ACS Miercurea Nirajului    – Juvenes Tg. Mureș

Gaz Metan Tg. Mureș          – Mureșul Cuci

Mureșul Nazna                     – ASC Sărmașu

Raza de Soare Acățari          – Gaz Metan Daneș

Viitorul Ungheni                  – Atletic Tg. Mureș

MSE 08 Tg. Mureș              – stă

Clasamentul

  1. Mureșul Rușii Munți             21     17 1   3      56-25         52
  2. Mureșul Luduș                       21     15 4   2      74-23         49
  3. Juvenes Târgu-Mureș          22     14 6   3      61-32         45
  4. MSE 08 Târgu-Mureș          21     13 2   6      65-33         41
  5. ACS Miercurea Nirajului     21     12 3   6      66-43         39
  6. Lacul Ursu Mobila Sovata   21     10 4   7      46-31         34
  7. Târnava Mică Sg. de Păd.    21       9 5   7      43-42         32
  8. Atletic Târgu-Mureș             21       9 3   9      60-40         30
  9. Gaz Metan Tg. Mureș           21       8 2 11      42-59         26
  10. Viitorul Ungheni                   21       7 0 14      34-49         21
  11. Mureșul Cuci                         21       6 3 12      30-53         21
  12. ASC Sărmașu                        22       4 8 10      35-51         20
  13. Gaz Metan Daneș                 22       6 1 15      37-76         19
  14. Mureșul Nazna                     22       6 0 16      21-69         18
  15. Raza de Soare Acățari         22       3 2 17      28-74         11
Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE