Şase ore de coşmar pentru şoferii indisciplinaţi. Record de amenzi şi reţineri de permise de conducere
8 mai 2017În urma unei acțiuni efectuată joi, 4 mai, în doar şase ore, polițiștii mureşeni au constatat trei infracțiuni, au aplicat 127 de sancțiuni contravenționale și au reținut 31 de permise de conducere.
La data de 4 mai, între orele 7.00 – 10.00 și 16.00 – 19.00, sub coordonarea Direcției Rutiere a Poliției Române, 41 de poliţişti din judeţul Mureş au desfăşurat acţiuni în trafic pentru prevenirea evenimentelor rutiere cauzate de neacordarea priorităţii de trecere pietonilor și vehiculelor.
„Astfel, în doar şase ore, polițiștii au constatat trei infracțiuni la regimul circulației. De asemenea, polițiștii au aplicat 127 de sancțiuni contravenționale, dintre care 26 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, două pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor care au acest drept, restul fiind abateri de altă natură. Poliţiştii rutieri au reţinut, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 31 de permise de conducere”, se menţionează într-un comunicat remis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.
Alex TOTH
Lasă un comentariu