„Deschide-ţi mintea, nu fi închis!” – peste 800 de beneficiari până în prezent, în acest an şcolar Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 206 Vizualizări

„Deschide-ţi mintea, nu fi închis!” – peste 800 de beneficiari până în prezent, în acest an şcolar

„Astăzi am învăţat să îmi preţuiesc mai mult libertatea şi să mă gândesc mai bine înainte să fac ceva!”, „Gândul de azi… să ascultăm de părinţi, nu de prieteni…”, „Dacă nu ai liberate, nu ai parte de nimic…”, „Am aflat lucruri noi de la oameni care au avut puterea să ne avertizeze despre lucruri pe care nici nu ni le-am închipuit…” – sunt doar câteva reacţii ale liceenilor care au participat la întâlnirile cu persoanele private de libertate în cadrul Proiectului „Deschide-ţi mintea, nu fi închis!”.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş a găzduit, de la începutul noului an şcolar şi până în prezent, o serie de întâlniri, coordonate de Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, ale unor grupuri de elevi de la majoritatea liceelor mureşene (inclusiv Sighişoara, Gurghiu, Band), cu persoane aflate în stare privativă de libertate în Penitenciarul Târgu-Mureş.

Adolescenţa este o etapă aparte din viaţă, am trăit-o cu toţii. O perioadă a emoţiilor, a căutărilor, a confuziei deseori, indeciziei sau deciziei pripite şi lista poate continua. Tinerii ajung în postura de a fi nevoiţi să facă faţă cerinţelor societăţii, concomitent manifestându-se nevoia de manifestare ca personalitate de sine stătătoare, de a ieşi din umbră, de a produce ceva ieşit din comun, excentric. Din diverse motive – dorinţa de aventură, influenţa anturajului, probleme financiare, familiale sau faptul că uneori tinerii doresc să obţină prea mult în timp foarte scurt – aceştia  ajung în sfera criminalităţii.

Întâlnirile elevilor de liceu cu persoane tinere aflate în stare privativă de libertate au ca scop informarea elevilor asupra aspectelor legale ce ţin de infracţionalitate şi conştientizarea consecinţelor pe care le implică aceasta, în sensul descurajării comportamentului infracţional. Elevii au ocazia să afle direct de la cei privaţi de libertate, ce înseamnă viaţa după gratii, cu îngrădiri ale libertăţii şi schimbarea sensului valorilor precedente încarcerării, astfel punându-se în valoare potenţialul educativ al experienţelor de viaţă ale persoanelor private de libertate.

Activităţile sunt moderate de poliţiştii de prevenire, cu sprijinul reprezentanţilor Penitenciarului Târgu-Mureş, iar subiectele sunt legate de delincvenţa juvenilă, accentul fiind pus pe problematica violenţei, răspunderea penală a minorilor, fazele actului infracţional şi pragul delincvenţial, situaţii de victimizare în care pot fi implicaţi minorii şi măsuri de prevenire a acestora.

Accentul se pune şi pe importanţa majoră a relaţiei între copil şi părinte, membrii familiei reprezentând singurul suport în situaţii de criză, iar celălalt aspect se referă la ideea greşită de a eticheta persoanele după o singură greşeală comisă, respectiv la fragilitatea limitei dintre lege şi fărădelege şi la uşurinţa cu care fiecare poate să ajungă să greşească.

Activităţile continuă până la finalul anului şcolar!

(Comunicat de presă IPJ Mureş)

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE