Home / Invatamant / Patrimoniul cultural naţional, protejat de elevii şi poliţiştii din Mureş

Patrimoniul cultural naţional, protejat de elevii şi poliţiştii din Mureş

Distribuie

Proiectul „Cunoaşte şi protejează patrimonial cultural naţional”, derulat la nivel naţional de Inspectoratul General al Poliţiei Române în parteneriat cu Fundaţia Colegium XXI, continuă şi anul acesta, în judeţul Mureş, au anunţat marţi, 16 mai, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

Astfel, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mureş, au continuat activităţile acestui proiect la Sighişoara, luni, 15 mai. Cu această ocazie, ofiţerul specialist pe probleme de patrimoniu cultural naţional din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mureş le-a vorbit elevilor din clasele V-VIII de la Gimnaziul de Stat „Aurel Mosora” şi Gimnaziul de Stat „Victor Jinga”, din vechiul oraş transilvănean Sighişoara, despre ceea ce înseamnă munca Poliţiei Române în domeniul protecţiei patrimoniului cultural naţional.

„Celor prezenţi la activitate li s-a explicat motto-ul proiectului „Trecut spre viitor” respectiv importanţa protejării patrimoniului cultural naţional ca mijloc de cunoaştere a trecutului naţional şi o înţelegere mai bună a prezentului şi viitorului pentru generaţiile ce vor urma. Poliţiştii le-au mulţumit participanţilor din cele două şcoli sighişorene, elevi şi cadre didactice deopotrivă pentru interesul manifestat, înmânându-le la finalul activităţii diplome nominale de participare la activităţile proiectului precum şi brăţări tricolore, pentru ca aceştia să păstreze vie în sufletele lor amintirea acestui moment al proiectului şi să transmită mai departe importanţa păstrării şi valorificării patrimoniului cultural naţional”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, prin intermediul unui comunicat de presă.

La  activităţile din cadrul proiectului „Cunoaşte şi protejează patrimonial cultural naţional”, desfăşurat la unităţile de învăţământ din judeţul Mureş, în cadrul programului „Şcoala Altfel”, au participat 363 de elevi şi profesori.

Alex TOTH

 

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

VIDEO. Pui drăgălaș de pavian cu mantie, noua vedetă la la Grădina Zoo

Distribuie Un pui drăgălaș de pavian cu mantie este noua vedetă a Grădinii Zoologice din …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.