Home / Editorial / Carusel

Carusel

Distribuie

Atac cibernetic. Tehnologia informației e creierul lumii. Băncile, administrațiile, spitalele, sistemele de asigurări, transporturile, apărarea, contabilitățile firmelor, liniile de fabricație, comunicațiile, centralele energetice, ministerele – toate sunt expuse, vulnerabile. Și telefoanele noastre și PC-urile. Teama de infim. Nu trebuie distruse total. E de ajuns o oră de paralizie generală. Pare un avertisment. Terorism informatic. Băiatul lui Trump vânează pe lângă Giurgiu. Zboară colbul în urma Hammer-ului. Comisia Europeană refuză un ajutor de 1.000.000 de euro Republicii Moldova. O țară cu politică nesigură. Dodon zice merci, un bun prilej să declanșeze anticipatele și să scape de pro-europenii din guvern. Ambasadorul Republicii Moldova în România ține o conferință într-un conclav închis cu tema ”Sud-estul european între tentația eurasiatică și tendința pro-europeană”. Care e mai tare, tentația sau tendința? Puțin e de acord să publice înregistrarea convorbirii dintre Lavrov și Trump la Casa Albă cu condiția ca să ceară Congresul asta. Un joc politic. Turcii escortează vasele rusești de război care trec Bosforul. 2,7 milioane de români muncesc oficial în străinătate dar analiștii dau ca sigură cifra de 4,5 milioane. Un sfert de Românie. Ai noștri desfac arhivele SIPA. Suntem săraci în locuri de muncă, dar bogați în spioni. 300.000 de ordine de ascultare.

Victor Orban e amenințat cu invocarea articolului 7 – suspendarea dreptului la vot în Uniunea Europeană. Dragnea umblă în costum popular și mânâncă roșii autohtone, pe vremuri activiștii fumau numai Kent, dar nici țigările nu mai sunt ce-au fost. Un prieten al meu, gazetar foarte bun, încarcă tiruri cu găini în Italia. Directorul Bibliotecii Județene din Neamț, scriitorul Adrian Aluigheorghe, remarcabil promotor cultural, este demis pe criterii politice. 500 de intelectuali semnează o petiție fără efect. La Botoșani o dezhumare ca urmare a suspiciunii de asasinat politic care planează asupra unor lucrători din Securitate. O moarte suspectă – de cancer în 1985. Un adolescent – Mugur Călinescu. Suspectă cum au mai fost și altele. Câte crime vom mai descoperi?

O colegă de la teatrologie a câștigat azi 48 de lire. 5 lire le-a dat pe mâncare. Mă sună uneori și-mi spune că îi e dor de casă.

Ion POTOLEA


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Între ”divertisment” și ”puțină educație”

Distribuie Marți seara a debutat la Palatul Culturii cea de a XVIII-a ediție a Festivalul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.