Share
Home / 2017 / mai / 24

Arvihe zilnice: 24 mai 2017

NOTE FURNITURE, mobilier din lemn masiv de cea mai înaltă calitate

Având o experiență de 16 ani în domeniul producției de mobilier, compania NOTE FURNITURE, localizată în județul Cluj, este renumită la nivel național pentru producția, la comandă, de mobilier personalizat din lemn masiv pentru locuințe private, spații comerciale, office sau HORECA. Compania oferă și servicii de recondiționare a mobilierului antic, …

mai mult »

Ziua Eroilor, omagiată la Sărmaşu

Consiliul Local şi Primăria oraşului Sărmaşu organizează joi, 25 mai, de la ora 11.00, un eveniment amplu cu ocazia Zilei Naţionale a Eroilor Neamului şi sărbătorii creştine Înălţarea Domnului. Potrivit primarului oraşului, ing. Ioan Mocean, evenimentul va avea loc în Parcul Central al localităţii, la Monumentul „Vasile Simionis” şi va …

mai mult »

Sute de copii află reţeta apei potabile de la Aquaserv

Ca în fiecare an, Compania Aquaserv se implică și în 2017 în programul național dedicat elevilor „Şcoala Altfel”. Sute de copii, de la preșcolari până la elevi de liceu, au ocazia să vadă “pe viu” în perioada 22 – 31 mai, cum se “fabrică” milioanele de litri de apă potabilă …

mai mult »

Bulgakov 17 – „Maestrul și Margareta” de la suprarealitate la hyperrealitate via Bocsárdi

Bulgakov 17 sau Maestrul și Margareta ca un pretext perfect pentru proiectarea limpede a modului distorsionat în care ne reprezentăm/ne este reprezentată realitatea. Publicul este pus în fața unei oglinzi uriașe remarcabilă prin lipsă de fidelitate. Ceea ce/cei care se află pe scaune se oglindește/se oglindesc regognoscibil, dar distorsionat. La …

mai mult »

Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Troncotă (III). În 1936, Palatul Culturii din Târgu-Mureș a fost vizat de un atac terorist

Despre scena politică românească, despre cei care ne conduc de aproape trei decenii, despre interese economice externe și interne susținute politic – pe față sau ocult – despre mai mult sau mai puțin „acoperiții” din jurul nostru și cine îi susține, despre terorism… Mai presus de toate însă, despre nevoia …

mai mult »

Liceul Pedagogic, campioana Ligii Liceelor

Cea de-a VI-a ediție a Ligii Liceelor la fotbal în sală a fost câștigată de Liceul Vocațional Pedagogic „Mihai Eminescu”, după ce a învins în finală echipa de la Liceul Tehnologic „Gheorghe Șincai” cu scorul de 4-2. Fotbalul în sală s-a mutat pentru cele două finale în aer liber, fiind …

mai mult »

1,8 milioane lei pentru susţinerea bisericilor din Târgu-Mureş

Aleşii locali ai municipiului Târgu-Mureş au aprobat joi, 18 mai, într-o şedinţă ordinară de lucru, alocarea sumei de 1.885.978 lei pentru susţinerea, în anul 2017, a 19 unităţi de cult din „Oraşul trandafirilor”. Potrivit iniţiatorului proiectului, primarul Dorin Florea (care a absentat de la şedinţă), conform articolului 36, alineatul (6), …

mai mult »

Şcoala şi comunitatea, unite împotriva traficului de persoane

Centrul Regional Târgu-Mureş al Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane (ANITP) a desfăşurat marţi, 23 mai, o activitate de prevenire la sediul Casei de Cultură din Ungheni. Activitatea se înscrie în seria celor programate în „Săptămâna Altfel”, a constat în vizitarea elevilor din clasele V-VIII ai Şcolii Gimnaziale din Vidrasău …

mai mult »

FOTO: Showroom BMW de 2,5 milioane euro la Târgu-Mureş

BMW a deschis recent, în data de 22 mai, la ieşirea din municipiul Târgu-Mureş către comuna Cristeşti, Centrul XCARS Mureş, în urma unei investiţii greenfield de 2,5 milioane euro, informează Biroul de presă al BMW Group. Potrivit sursei citate, suprafaţa desfăşurată a clădirii este de 2.072 de metri pătraţi, iar …

mai mult »

Darina – premii lunare de 3000 de lei pentru mureșeni!

Pentru a susține comunitatea cu sprijinul căreia își desfășoară activitatea, începând cu luna iunie 2017, Darina relansează concursul multimedia „Darina pentru comunitate », pe care l-a promovat anul trecut, în fiecare lună, în perioada august-decembrie 2016. Darina a invitat atunci și invită și acum organizații neguvernamentale, asociații, fundații sau federații, nonprofit, …

mai mult »
Share
Share