ASA reușește primul gol după 7 etape Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 172 Vizualizări

ASA reușește primul gol după 7 etape

În penultima etapă a turneului play-out al Ligii I de fotbal, ASA Târgu-Mureș a pierdut partida susținută pe stadionul „Dan Păltinișanu” din Timișoara, 1-3 în fața formației locale ACS Poli. Cele patru goluri au fost înscrise de Popovici (minutele 3 și 17) și Mailat (min. 59) pentru gazde, respectiv Bănel Nicoliță, în minutul 65 pentru mureșeni. Deja retrogradată, pentru ASA partida nu mai avea nicio miză, în timp ce pentru bănățeni victoria era vitală pentru a mai spera la o salvarea de la retrogradare, cel puțin după un baraj cu a treia clasată din Liga II. În aceste condiții, antrenorul Ionel Ganea a aliniat o formulă cu mai multe absențe din rândul obișnuiților titulari. Pe lângă cei la care s-a renunțat când conturile cu Liga I erau practic încheiate și unele absențe datorate accidentărilor, tehnicianul i-a lăsat în afara lotului și pe Pap, Marius Constantin sau Gorobsov. ASA a început practic jocul de la 0-1, deoarece gazdele au deschis scorul deja în minutul 3, când Mendy a respins la o lovitură direct la Popovici, care a trimis de la 25 de metri în colțul porții lui Bolboașă. După nici un sfert de oră Popovici reușea dubla cu o execuție de excepție, la o minge săltată peste linia fundașilor. Până la pauză ASA a avut două situații favorabile, ambele cu Nicoliță în prim plan, ambele irosite.

Posesie și șuturi, dar și un gol
Primele minute de la reluare au aparținut mureșenilor, care au avut mai mult posesia, dar nu au reușit să se apropie periculos de poartă. Timișorenii și-au asigurat cele trei puncte după reușita lui Mailat, care a trecut din nou fără probleme de Mendy și a trimis la colțul scurt. ASA a luptat până la final, a avut chiar câteva situații periculoase la poartă, cu șuturi ale lui Sin și un gol spectaculos reușit de Nicoliță, după o preluare pe piept și șut plasat din vole. În afara golului înscris, mureșenii au reușit mai multe faze în apropierea careului advers decât în ultimele întâlniri, jucând ca o echipă care nu avea nimic de pierdut, dar și cu limite. ASA va încheia sezonul cu meciul de adio în fața liderului din play-out, CSM Politehnica Iași. Partida ultimei etape va avea loc sâmbătă, 3 mai, de la ora 20.30 și este singura din cele patru fără vreo miză. La Timișoara au evoluat formațiile:
ACS Poli: Curileac – Străuț, Bocșan, Cînu, Neagu, Artean, Bărbuț (’54 Mailat), Soljic, Fucek, Doman (’57 Croitoru), Popovici (’76 Bîrnoi).
ASA: Bolboașă – Velayos, Tudose, Chertes, Mendy, Candrea, Petra – Nicoliță, Petriș (’46 Ferfelea), Schieb (’46 Sin), R. Stoica (’85 Balgiu)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE