„Fenomenul originar”, „Oda bucuriei” şi „Anotimpurile copilăriei” Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 359 Vizualizări

„Fenomenul originar”, „Oda bucuriei” şi „Anotimpurile copilăriei”

Sunt trei elemente principale ale unei manifestări culturale organizată de Primăria municipiului Târgu-Mureș și Societatea Scriitorilor Mureșeni în parteneriat cu Școala Gimnazială ”Nicolae Bălcescu” în ziua de 27 mai, în sala de spectacole a Centrului cultural ”Mihai Eminescu”. Mai precis, a avut loc un spectacol literar-muzical-coregrafic combinat cu lansarea de carte și cu prezentarea unei reviste școlare.

În prima parte, lector univ. dr. Eugeniu Nistor a ținut o scurtă prelegere despre geneza și substanța cărții de eseuri filozofice ”Fenomenul originar” de Lucian Blaga. Este o ediție anastatică reproducând în toate, coperta, formatul, caracterul literei, paginația, ”până și greșelile” ediției princeps apărută în 1925 la Editura Fundației Culturale Principele Carol în Colecția enciclopedică sub îngrijirea lui Nechifor Crainic. Volumul așadar a fost reeditat de Editura ”Ardealul” în cadrul unui proiect cultural sprijinit de primarul Dorin Florea. Profesorul și scriitorul Eugeniu Nistor a evocat în fața auditoriului compus din elevi, studenți, profesori, scriitori, ziariști, contextul biografic al apariției studiului, anume momentul în care fiul de preot Lucian Blaga, absolvent de Teologie la Sibiu și Oradea (și pentru a evita recrutarea în Armata Imperiului) se înscria la Universitatea din Viena unde studia filozofia și biologia și unde o va cunoaște pe viitoarea sa soție, Cornelia Brediceanu.

Aceste studii aprofundate sunt aduse la zi cu ultimele teorii ale cunoașterii, prilej pentru pasionatul Blaga să se lanzeze în polemici imaginare. Devine admirator al operei lui Goethe. Tânărul Blaga avea deja în filozofie două cărți apărute, ”Cultură și cunoștință” – 1922 – ”Filozofia stilului” – 1924 și cartea de aforisme din anul debutului cu ”Poemele luminii” – 1919, anume ”Pietre pentru templul meu”. După aceste preliminarii, Eugen Nistor a explicat sursa și substanța teoriei – iubirea pentru botanică a lui Goethe, folosindu-se în mod spontan de materialul didactic oferit de ambient, respectiv o plantă exotică aflată pe scenă și un copil cam temperamental care se juca printre rândurile de scaune.Teoria lui Goethe era că frunza este prototipul, ea ”se contrage și se dilată luând pe rând toate înfățișările posibile”. O derivație a acestei teorii o găsim în ”mumele” din poemul dramatic ”Faust”. Profesorul Nistor a descris apoi și teoria culorilor, o altă referință în carte, ca expresii ale luminii.

Protocolar, Eugeniu Nistor a prezentat apoi personalitățile aflate în sală chiar în postura de spectatori, fapt elegant și rar pe la întâlnirile scriitoricești, unde mai degrabă colegii de breaslă se ignoră deliberat. În încheiere, conferențiarul a menționat: ”Cartea este conservarea memoriei umanității, căci, nu-i așa, verba volant, scripta manent”.

Aplauze la scenă deschisă

Elevii de la Școala Gimnazială ”Nicolae Bălcescu” știu să cânte la vioară, știu să danseze, să recite, să cânte în cor, să scrie și să editeze o revistă, să-și impresarieze propriul eveniment. Au demonstrat aceste competențe cu talent la această manifestare când au smuls aplauze la scenă deschisă. Profesor dr. Constantin Nicușan, amfitrionul care a moderat toată întâlnirea a prezentat parcursul revistei școlii – ”Anotimpurile copilăriei”, rezultatele deosebite obținute la concursurile școlare. Foarte inovativă mi s-a părut ideea de a menține în paginile revistei și materialele absolvenților, existând chiar o foaie de parcurs a realizărilor sau nerealizărilor foștilor elevi în drumul lor prin viață. Și eu mi-aș fi dorit la vremea mea să pot publica în revista școlii mele, ce am mai făcut după ce am absolvit-o, dar uite că pot alții și mă bucur să constat asta.

Personal am rămas impresionat și de precizia și acuratețea grafică a caietului program care a fost respectat ca la time-ingul emisiunilor de televiziune. Apoi înălțimea abordărilor. Să interpretezi o partitură dintr-un concert de vioară de Dmitri Kabalevski, să cânți în cor ”Oda bucuriei”, să reciți marile poeme ale lui Blaga, să cânți ”Fell în love with an alien”, mă refer în primul caz la elevul Muste Thomas, și în ultimul la fosta elevă Cozma Octavia, nu sunt simple hobby-uri, ci vocație și aspirație unite în muncă.

Eugeniu Nistor avea dreptate când afirma că două dintre eleve, în cazul în care Corina Chiriac ar fi mai întârziat la Târgu-Mureș o zi și ar fi participat la eveniment, cu siguranță le-ar fi recrutat pentru emisiunea dumneaei de la Național TV. Au mai evoluat și trupe de dans în stil country și etno cu elemente de gimnastică, ambele spectaculoase prin linia coregrafică și prin costume. Recitalul de poezie a cuprins și texte creații proprii ale elevilor precum și texte de Blaga traduse în limba maghiară.

La final s-au adresat mulțumiri oficialilor Primăriei, primarului Dorin Florea și lui Claudiu Maior. Proiectele fiind  intitulate ”Primăria îți dăruiește o carte” și ”Cărțile copilăriei”, după încheierea spectacolului, spectatorii au primit, în funcție de vârsta lor, câte un exemplar din ”Robinson Crusoe” sau ”Scufița Roșie”, cărți editate tot de Editura Ardealul în cadrul acelorași proiecte.

Toată manifestarea s-a derulat sub sigla ”Zilelor Târgumureșene”.

Ioan POTOLEA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE