Home / Editorial / Fantoma Trianonului

Fantoma Trianonului

Distribuie

Încă de la început trebuie să precizez faptul că relaţiile bilaterale dintre România şi Ungaria au fost și probabil vor fi marcate de câteva chestiuni fundamentale: statutul Transilvaniei, statutul şi situaţia minorităţii maghiare, dezvoltarea unui cadru legislativ cât mai generos în privinţa drepturilor minorităţilor naţionale. Odată cu destrămarea Austro-Ungariei şi reconfigurarea frontierelor, Ungaria îşi proclamă independenţa, separându-se de Austria, fiind recunoscută ca subiect de drept internaţional prin Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920, şi formând un stat omogen pe bază strict naţională.

În fapt asistam la o situaţie paradoxală, Ungaria Sfântului Ştefan însemna o Ungarie în care maghiarii erau o minoritate printre atâtea alte naţionalităţi, refuzând însă dialogul de pe poziţii de egalitate. Românii reclamau existenţa unei presiuni crescute a autorităţilor de la Budapesta spre maghiarizare şi în final spre a transforma un stat multinaţional într-un „stat naţional maghiar”. Momentul 1918 este unul fundamental atât pentru România cât şi pentru Ungaria, raportarea la acest moment este însă una definitoriu, diferită. Pentru România, 1918 şi anii imediat următori aduc în planul concretului o construcţie ce răspundea aşteptărilor clasei politice dar şi a celor create pe fundalul social existent. De ce, în ciuda unor proiecte precum cel al lui Vaida Voievod, nu au fost găsite soluții pentru păstrarea unității statale ungare? Sigur răspunsul este unul complex, el trebuie să țină seama de factorii istorici, de afirmarea națiunilor ca soluție a supraviețuirii, dar, nu în ultimul rând, una dintre cauzele principale ale eșecului Ungariei Mari este datorată lipsei de viziune și toleranță a celor care au condus Ungaria. Un exemplu elocvent este Constituția Republicii Ungaria, adoptată în martie 1848. Constituția din 1848, elaborată în verva revoluției, prevedea o singură țară cu o singură națiune și o singură limbă, având ca sursă de inspirație modelul german. De remarcat că, la adoptarea sa în martie 1848, Constituția prevedea, la articolul 7, încorporarea Transilvaniei la Ungaria și decreta aplicarea unor măsuri drastice față de cei care îndrăzneau să vorbească „împotriva perfectei unități a națiunii maghiare”. Prima modificare a fost făcută abia un secol mai târziu, în 1949, la data de 18 august, legea supremă fiind substanțial rescrisă în 1989 și amendată în 1990 (23 octombrie).

Dincolo de corul de bocete mai mult sau mai puțin artistice ale politicienilor ungari aflați în campanie electorală câteva întrebări nu au primit nici astăzi un răspuns. Prima întrebare pe care orice maghiar ar trebui să și-o pună este cea care oferă un prim pas în înțelegerea destrămării Ungariei Mari: de ce nici una dintre multele națiuni distincte aflate pe teritoriul Imperiului Habsburg nu a dorit sub nicio formă să-și continue existența într-o formulă statală alături de maghiari?

O a doua întrebare vizează rolul și puterea reală rezervată Transilvaniei și locuitorilor de aici în cadrul oricărui proiect al Ungariei. Sigur că la nivel statal, indiferent că vorbim de perioada de dinainte de 1989 sau de după, numărăm mai degrabă eșecuri  în proiecte de anvergură între cele două țări. La nivel de interes față de comunitatea maghiară de aici, dincolo de sprijinul real și concret venit din partea Budapestei, maghiarii sunt în fapt doar niște numere. E adevărat numere ce pot contribui la afirmarea unui anumit curent politic, dar atât.

Subiectul Trianonului cade ca o mănușă perfectă, atât pentru politicienii maghiari autohtoni cât și pentru cei de la Budapesta. Dar să mă explic. Politicienii UDMR reclamă abuzul și presiunea statului Român în privința minorităților, uitând să spună, că prin comparație soarta minorităților din România este mult mai bună decât cea din Ungaria, fără a da și alte example din țări vecine. Apoi aceiași politicieni, sunt primii interesați în menținerea tensiunilor , a subdezvoltării în regiunile locuite de maghiari. Cu cât un maghiar va fi mai sărac, mai slab educat, cu cât nu va reuși să-și însușească limba oficială, cu atât dominația castei politice maghiare va fi mai absolută și de durată. Oricât de șocantă ar fi această afirmație, din păcate este una adevărată.

Vorbind de Budapesta, respectiv de politicienii de acolo, constat că nu prea există diferențe în ceeace privește lipsa de onestitate, populism, naționalism și orice altă carcacteristică negativă care poate fi atribuită unui individ care practică politica, aici, acolo, sau aiurea. Un exemplu recent este cel al lui Janos Lazar , șeful de cabinet al premierului Orban. Ascultând declarația sa făcută în Makó (Macovia-lb română, aproape de granița cu județul Timiș), Ungaria, o localitate care după spusele domniei sale era centrul Ungariei Mari, iar azi este doar o periferie, constat nu doar lipsa de realism ci și încăpățânarea de a găsi subiecte menite să manipuleze conștiința alegătorilor maghiari. Așadar Ungaria este îndreptățită dacă nu la compensații materiale pentru pierderea suferită (aici am putea compara situația retrocedărilor din România vs Ungaria, sau am putea ancheta modul în care o serie de retrocedări au fost cel puțin imorale, având în vedere despăgubirile plătite de statul român după 1918), măcar la compensații morale. Tristețea pierderii a 2 treimi din teritoriul și populația Ungariei o pot înțelege. De aici însă e distanță mare pâna la a afirma că România a primit fără să merite și fără să aibă dreptul Transilvania. De fapt domnul Janos deplânge pierderea resurselor fizice ale acestui teritoriu, locuitorii sau majoritatea locuitorilor acestor meleaguri fiind însă un amănunt ce poate fi ignorat în viziunea domniei sale. Așadar maghiarii din noile țări sunt discriminați, dar oare cum sunt tratate cu adevărat minoritățile din Ungaria, a cărei politică agresivă de asimilare, la nivel legal cel puțin, a încetat doar în urmă cu câțiva ani?

Domnul Janos se înscrie în galeria populiștilor capabili să dea foc lumii, doar pentru a-și satisface propriul orgoliu de a rămâne la putere, o figură tristă care se folosește de fantomele unui trecut a cărui responsabilitate  aparține în mare parte chiar politicienilor maghiari.

Trianonul este durerea Ungariei, vina Europei și rușinea lumii vestice spune domnia sa. Evident Ungaria nu are nicio vină, evident politicile sale agresive față de minorități (minorități ce erau mai numeroase decât maghiarii) nu au avut nicun rol, evident refuzul de a-și schimba optica și tratamentul față de toate națiunile ce locuiau pe acest teritoriu (explicită este corespondența între Viena și Budapesta pe această temă) nu a contribuit cu nimic la situația de față. E greu să pretinzi că nu înțelegi aceste lucruri și să-ți plângi soarta… Domnia sa vrea ca Europa să-și ceară scuze și să compenseze Ungaria. Niciun cuvânt despre responsabilitatea pe care Ungaria ar fi trebuit să și-o asume.

Da, e adevărat, Ungaria a pierdut războiul, atât cel armat cât și cel diplomatic. La fel de adevărat este și faptul că acesta este un bun subiect prin care să manipulezi și să câștigi voturi.

Nu domnule Janos spre diferență de ce afirmați dumneavoastră, eu nu vă spun să treceți peste această realitate. Dimpotrivă, vă îndemn să va gândiți cât mai mult la ea, să o analizați fără patima unui politician obtuz, să cercetați toate dovezile istorice, să vă puneți în „papucii” tuturor acelor etnii care nu au mai vrut să trăiască într-o Ungarie care nu dorea să le ofere nimic. Îmi închipui că vă e greu să înțelegeți și realitatea celorlați, ar însemna să renunțați la egoismul națiunii superioare, sau să ieșiți din logica votului populist.

Vă stau la dispoziție cu argumente istorice, sociologice, deși sunt convins că le cunoașteți foarte bine. Vă propun însă să începem prin a recunoaște calitățile românilor, maghiarilor și a celorlalte etnii, să apreciem valoare culturii și istoriei maghiare și române, să ne bucurăm de frumusețea locurilor și a celor care trăiesc pe aceste meleaguri, să uitați pentru câteva clipe că sunteți politician ce doriți voturi și cred că apoi putem discuta și înțelege și durerea și bucuria adusă de Trianon sau mai précis de Tratatul de Pace de la Paris.

Phd. Lucian SĂCĂLEAN

Analist politic

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Între ”divertisment” și ”puțină educație”

Distribuie Marți seara a debutat la Palatul Culturii cea de a XVIII-a ediție a Festivalul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.