Home / CSU Medicina CSŞ / Actualizat. Cadetele și-au asigurat titlul la volei

Actualizat. Cadetele și-au asigurat titlul la volei

Distribuie

După etapa a III-a din cadrul turneului final al Campionatului Național de volei al cadetelor care se desfășoară în aceste zile la Târgu-Mureș, formația gazdă, CSU Medicina CNUE și-a asigurat practic titlul de campioană. Mureșencele au învins în această etapă cu 3-0 (25-11, 25-12, 25-22) singura formație care mai avea două victorii în primele două etape, CSȘ Bacău. În urma acestei victorii, echipa mureșeană s-a detașat în fruntea clasamentului, fiind sigura care nu a cedat niciun set. „Medicinistele” au 9 puncte și sunt urmate în clasament de Dinamo București, cu 6 puncte, pe care au întâlnit-o în chiar prima etapă, CSȘ 5 București și CSȘ Bacău, ambele cu câte 5 puncte. Penultimul loc ste ocupat de CSȘ Lugoj, care a cedat două partide în set decisiv, obținând câte un punct în fiecare, iar pe ultima poziție se află CSM București, singura care nu a câștigat vreun set după primele trei etape. Așadar, echipa antrenorilor Bokor Istvan și Mihai Grama își poate asigura titlul cu o firească victorie în fața CSM-ului din București, pe care o întâlnesc marți de la ora 18.00, în penultima etapă. Se anunță în schimb interesant duelul pentru celelalte două locuri pe podium. În ultimele două etape formația băcăuană va întâlni cele două echipe bucureștene aspirante la medalii.

 

Un set trei cât tot meciul

Concentrate la maximum în fața echipei care a câștigat primele două meciuri și se anunță o candidată serioasă la podium, echipa mureșeană anunța un adevărat „galop de sănătate” cu echipa băcăuană. Acest lucru a fost confirmat doar de rezultatele primelor două seturi, în care echipa din Bacău nu a reușit să facă în total puncte nici cât pentru câștigarea unui set. Obișnuita relaxare și tresărirea oaspetelor au oferit însă un set trei foarte echilibrat. După câteva mingi de „tatonare” în debutul setului, băcăuancele au intrat la primul time out tehnic cu 8-3. Acest avantaj s-a păstrat și la 10-5, după care se părea că replica moldovencelor a fost doar un „foc de paie”. Mureșencele au reușit să egaleze la 12 și au preluat chiar conducerea, dar adversarele aveau din nou avantaj la al doilea timp de odihnă, la care tabela le era favorabilă cu 16-14. Jocul a fost în continuare foarte echilibrat, cu un final în care principala favorită a gestionat mai bine finalul și a valorificat prima minge de meci.

În ultima etapă echipa mureșeană va putea avea cel puțin 3 puncte avantaj și un setaveraj decisiv, dar poate deveni un adevărat „arbitru” în ceea ce privește unul din locurile de pe podium în confruntarea cu CSȘ 5. Aceasta se va disputa miercuri, de la ora 14.00, după partida dintre celelalte două pretendente, Dinamo și CSȘ Bacău, jocul fiind urmat de festivitatea de premiere. Aceasta din urmă avea însă de trecut în penultima etapă și de CSȘ 5, un joc foarte important.

Înaintea ultimei etape, mureșencele au asigurat titlul, având avantaj de 4 puncte față de a doua clasată, Dinamo.

Rezultatele etapei a IV-a

CSU Medicina – CSM București 3-0

CSȘ 5 București – CSȘ Bacău 3-2

Dinamo – CSȘ Lugoj 3-2

Reamintim cele nouă jucătoare din lotul probabil viitoarei campioane:  Mara Dumitrescu, Roxana Bicuț, Diana Vereș, Denisa Ionescu, Antonia-Maria Crișan, Briana Constantin, Andreea Niță, Maria Badea și Ilinca Macarie-libero.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

CSU Târgu Mureș: Rezultate bune la ciclism

Distribuie În ziua a treia a competiției de ciclism Serbia Epic Series, sportivul Patrick Pescaru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.