Home / Politic / Ludovic Orban: „Victoria de azi nu este victoria mea, este victoria PNL”

Ludovic Orban: „Victoria de azi nu este victoria mea, este victoria PNL”

Ludovic Orban, ales președinte al PNL, a afirmat, sâmbătă, la finalul Congresului, că încrederea liberalilor îl onorează, și a precizat că nu este victoria lui, ci a partidului.

„Dragi prieteni liberali, vă mulțumesc pentru încrederea acordată, este o încredere care mă onorează și mă obligă. De astăzi, pentru mine, viața este mult mai grea, mai dificilă, port pe umeri o răspundere uriașă, de a transforma PNL în forța politică de care are nevoie România. Victoria de azi nu este victoria mea, este victoria PNL și conține germenii viitoarei victorii a PNL pentru România”, a spus Ludovic Orban.

El a anunțat că sub conducerea sa PNL va fi un partid de dreapta liberal conservator, membru al dreptei europene, care ”se va bate” cu toate forțele pentru a implementa politici de dreapta în România, pentru a asigura creșterea economică.

„PNL va fi un garant al îndeplinirii tuturor angajamentelor pe care le are România față de partenerii noștri, parteneriatul strategic cu SUA, poziția de membru al NATO și calitatea de membru al UE. Rămânem și vom fi cel mai puternic susținător al acestor angajamente și vom rămâne un stâlp și o oază de stabilitate în această zonă frământată a Europei. PNL va fi, începând de azi, un partener loial, corect, transparent pentru președintele Klaus Iohannis și pentru punerea în practică a tuturor obligațiilor pe care ni le-am asumat împreună în momentul în care am câștigat alegerile din 2014. (…) Mă voi bate cu toată forța mea, cu toată energia mea pentru a reuși, în 2019, să câștigăm alegerile prezidențiale, să obținem un nou mandat pentru președintele Klaus Iohannis, iar după această victorie să reușim să câștigăm alegerile locale și, nu în ultimul rând, obiectivul meu fundamental este câștigarea alegerilor parlamentare. Să avem o guvernare care să arate cu adevărat ce trebuie să facă liberalii pentru această țară”, a mai spus Ludovic Orban.

La finalul lucrărilor Congresului PNL, Ludovic Orban a primit cadou un tulnic de la deputatul Corneliu Olar (Alba).

„I-am adus lui Ludovic Orban simbolul moților, tulnicul, cu care Avram Iancu chema moții la luptă. Așa trebuie să facă Ludovic Orban. Liberali din toată țara, uniți-vă la luptă împotriva PSD-ului!”, a spus Olar.

După anunțarea rezultatelor votului, Ludovic Orban l-a invitat pe scenă pe contracandidatul său Cristian Bușoi.

„Îl felicit din suflet pe Ludovic Orban. Respect acest rezultat. PNL trebuie să rămână o echipă unită, să meargă înainte cu toată forța, cu toată încrederea pentru că ideile și principiile pe care noi le apărăm sunt ideile și principiile dreptei, iar drumul pe care noi vrem să-l arătăm românilor este drumul spre prosperitate și spre mai bine pentru România. Felicitări, Ludovic!”, a spus Bușoi.

Ludovic Orban a fost ales, sâmbătă, președinte al PNL cu 3.518 de voturi. Contracandidatul său, Cristian Bușoi, a primit 952 de voturi.

(Sursa: www.agerpres.ro)

 

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Alexandru Gurghian membru în BPN al Tineretului ALDE

Alexandru Gurghian, președintele Tineretului Alianței Liberalilor și Democraților (TLDE) Târgu Mureș, a fost ales membru …