Home / Interviu / Un om – un sistem (II). Călin Crăciun: „Mi-am făcut datoria și am sesizat organele de cercetare penală pentru a lămuri situația”

Un om – un sistem (II). Călin Crăciun: „Mi-am făcut datoria și am sesizat organele de cercetare penală pentru a lămuri situația”

Distribuie

Prima parte a interviului realizat cu profesorul Călin Crăciun de la Liceul cu Program Sportiv din Târgu Mureș a fost publicată în ediția de luni, 19 iunie, a cotidianului Zi de zi și, de asemenea, online (link – AICI). Vă invit să citiți partea a doua a discuției pe care am avut-o. În edițiile următoare vă vom prezenta și pozițiile ISJ Mureș, a directorului Liceului cu Program Sportiv și ale celorlalte persoane la care s-a făcut referire în măsura în care vor dori să-și exprime un punct de vedere.

Rep.: Ce anume te motivează?
C.C.: Eu am de predat o disciplină, aș zice, cu greutate, pentru că este o disciplină din care se dă examen de Bacalaureat și, fiind și un om cu un anumit grad de severitate, reacționez când apar și situații în care există oameni care ar dori să promoveze clasele fără să vină la școală și, dacă totuși vin, măcar fără să învețe vreun pic. Lucrurile au luat o amploare care reclama automat anumit gen de măsuri, pentru că a devenit o adevărată politică instituțională vicierea examenelor interne, de exemplu, a examenelor de corigență sau chiar vicierea încheierii mediilor.

Există situații în care sunt elevi ținuți departe de școală din varii motive, unii chiar din motive întemeiate, adică sunt sportivi foarte solicitați, cu competiții foarte serioase și care necesită automat și o pregătire pe măsură, dar trebuie găsită o soluție onestă. Elevii să-și facă programul de antrenamente la un nivel absolut înalt, dar în același timp să-și facă așa cum trebuie și școala, că altfel, dacă își rup un picior sau nu mai dau randament sportiv, rămân cu viitorul compromis. Tocmai din această rațiune au fost înființate liceele cu program sportiv, cel puțin teoretic.

S-a ajuns la situații în care să li se pretindă profesorilor să încheie medii și să promoveze elevi chiar și fără să vină la școală sau pur și simplu fără să aibă o minimă pregătire la disciplinele respective. În acest context, mi s-a cerut să promovez elevi care nu au venit la școală, iar atunci când au venit, au fost total nepregătiți. Eu am refuzat să fac parte dintr-un astfel de mecanism nelegitim, ajuns la cote considerabile, astfel că am intrat în conflict cu cei care l-au creat sau măcar se străduiesc să-l perpetueze. Nu pot să fac parte dintr-un astfel de mecanism. Mă interesează să lucrez și să trăiesc cinstit.

„Unii stăteau prin străinătate aproape tot anul școlar. N-ar fi asta un bai…”

Rep.: Ți se spunea în mod direct?
C.C.: Da, chiar s-a spus direct: „Trebuie promovați!” Din diverse motive: că viitorul copiilor, că ei trebuie să treacă mai departe pentru a-și obține diferite alte diplome, salarii sau funcții. Mie mi s-a pretins să fac lucrul ăsta și am refuzat. Atunci s-a căutat o soluție. Una a fost marginalizarea mea. Apoi, au fost făcute comisii de reexaminare, chiar și încălcându-se regulamentul, și s-au găsit persoane care, după o zi-două, să constate că acei elevi care erau inițial total nepregătiți au devenit foarte-foarte pregătiți. Pe urmă, normal că lucrurile au evoluat. Unii stăteau prin străinătate aproape tot anul școlar.

N-ar fi asta un bai, dacă ar ține legătura cu școala și ar veni pregătiți. Sunt astfel de cazuri fericite. Dar sunt și cele care nu se pregătesc deloc. Nu e normal să stea unii departe de școală aproape tot anul și să figureze aici ca elevi fără absențe, pentru că s-a impus netrecerea lor în cataloage. În plus, să nu învețe nimic, dar să fie promovați la toate materiile. Chipurile așa sprijinim sportul. Am ajuns chiar în situația să apară elevi de liceu fără măcar să ne putem înțelege în limba română la oră sau în afara orei, pur și simplu să nu putem purta nici măcar o discuție de maximă banalitate.

În situația în care astfel de elevi rămân repetenți la disciplina pe care o predau și după o zi, două sunt considerați absolut pregătiți să promoveze, îmi pare rău, trebuia intervenit cumva. Pentru că mai departe, ca idee, se transmite următorul lucru: există unul sau poate câțiva profesori care nu acceptă astfel de situații și ei nu acceptă din cauză că nu vor, că sunt răi, că nu înțeleg nevoile reale ale copiilor și ale părinților și ale acestei națiuni, până la urmă. Și din cauză că sunt atât de răi, distrug viitorul copiilor. Binînțeles că oamenii care îi promovează automat sunt cei buni, cei care cunosc cu adevărat meserie și cei care cunosc interesele orașului și ale țării și, ca atare, automat aici se punea problema discreditării mele morale și profesionale, iar asta nu mai puteam să o accept.

„Cam asta este atitudinea… Mai bine să mințim, să promovăm prin fraudă”

Rep.: Cum încerci să ajuți elevii înainte de a ajunge la corigență?
C.C.: Mă așteptam la întrebare, pentru că s-a încercat lansarea unor minciuni în acest sens, tot cu scopul discreditării mele. Normal că lucrez diferențiat cu ei, dar eu am reclamat situațiile elevilor care erau ținuți departe de școală. Cu elevii care vin la școală se poate lucra diferențiat, se poate face program de recuperare, așa-numitul program de remediere, prin folosirea orelor la dispoziția profesorului, 25% din numărul de ore. Să nu uităm ceva, este foarte greu să funcționeze lucrurile în cazurile în care, prin transfer, vin elevi în clasa a X-a, a XI-a sau chiar a XII-a cu care trebuie să pornim cam de la zero, ca și cum ar fi proaspăt emigranți din Siria. Normal că fac tot ceea ce pot, dar în trei ore pe săptămână și cu după-masa ocupată de sport nu se pot produce minuni. Ce să mai vorbim când ei vin doar la jumătate sau un sfert din ore…

Rep.: Câți corigenți ai anul acesta?
C.C.: Nu știu, nu am inventariat încă, dar mult mai puțini decât anul trecut. Bine, și anul trecut s-a mințit. Conducerea liceului a mințit spunând că am avut eu 47, dacă bine țin minte, de corigenți, lucru total neadevărat. Ei erau toți corigenții la limba și literatura română din școală la clasele V-XII, iar eu nu predam decât la o părticică dintre acești elevi. Au fost puși toți corigenții în seama mea. E adevărat că, de obicei, eu am mai mulți decât alții. Lucru explicabil prin natura disciplinei de examen, prin faptul că poate am un grad de exigență mai mare decât alți colegi de-ai mei, explicabil și prin faptul că de multe ori am avut clase cu anumite probleme în privința cunoașterii limbii – vorbim despre clasele de la secția maghiară. În mod absolut normal, elevilor respectivi le este mai greu să învețe limba și literatura română.

Aici este o mare, mare problemă în felul în care este concepută programa școlară, pentru că ar trebui o programă diferențiată. Am spus de multe ori, haideți colegilor de română să ne implicăm și să cerem ministerului, să cerem cui poate să intervină să modifice situația aceasta. Dacă am semna mai mulți oameni o petiție, un memoriu, poate are efect. Dar am rămas cu spusul. Să nu cumva să deranjăm pe cineva de la nivel înalt și să atragem noi cumva atenția asupra noastră că mișcăm în front. Cam asta este atitudinea… Mai bine să mințim, să promovăm prin fraudă și să se trezească apoi elevii că-s maturi și cu frustrarea că nu cunosc limba țării în care s-au născut și trăiesc, că au anumite uși închise la angajare și chiar la o viață socială și culturală normală în țara lor. Cred că unora le place fenomenul ăsta, ba chiar se străduiesc să-l perpetueze și consolideze, dar mie nu. Și, repet, e un adevărat fenomen, nu vorbesc aici de cazuri excepționale.

Presiuni pentru fondul școlii

Rep.: Înțeleg, dar nu văd ce mare mișcare în front ar fi să schimbi o programă, dar să vorbim puțin și despre asociație. Vi s-a cerut să strângeți bani pentru fondul școlii? Știați că banii ajung la asociația respectivă?
C.C.: Bani pentru fondul școlii se strâng de când lumea. Eu așa am prins sistemul de învățământ. Legea educației a devenit tot mai atentă la acest fenomen și este interzis. În contextul acesta școlile nu au avut decât să încerce să găsească alte forme de a colecta fonduri. Sigur că prin contractul de management directorii sunt obligați să atragă fonduri, dar, lăsând acum la o parte excepțiile pozitive, foarte mulți dintre ei au înțeles atragerea de fonduri în felul următor: știm că nu e voie să strângem de la elevi și de la părinți, dar totuși o facem. Cum? La fel ca înainte, dar cu precizarea că n-are nimeni voie să vorbească despre asta. Cam așa s-a înțeles datoria managerului de a atrage fonduri suplimentare. Alții au descoperit o soluție mai inteligentă, și anume înființarea unei asociații nonprofit care să aibă principal sau unic scop sprijinirea activității instituției de învățământ. Ceea ce este absolut corect, absolut legal.
Ei bine, și la liceul la care sunt angajat s-a spus că a fost înființată o astfel de asociație, Asociația „Clubul Sportiv LPS – Mureș”, și că trebuie să ne implicăm cu toții să ajutăm instituția, strângând bani pentru acea asociație care, la rândul ei, îi va folosi pentru școală. Totul pare logic, totul pare în regulă. Odată cu asta au venit însă și presiunile. Să strângem bani de la elevi și, mă rog, automat asta înseamnă și de la părinți pentru fondul școlii.

În momentul în care s-au acumulat presiunile, amenințările explicite în ședințe că anumiți diriginți nu se implică suficient în strângerea banilor pentru fondul școlii și vor fi într-un fel sau altul „sancționați” pentru lipsa lor de implicare, automat au venit și semnele de întrebare. Bine, eu înțeleg situația că nu prea sunt bani, statul nu finanțează corespunzător unitățile de învățământ, dar de ce să fie diriginții vinovați dacă cutare părinte nu poate să dea bani la școală? De ce să fie diriginții vinovați dacă cutare familie nu vrea să dea, atâta timp cât toată ziua aude la televizor că e interzis, că nu e voie. Aceasta e marea capacitate managerială a directorului? Să-i oblige pe profesorii docili să-i preseze pe copii și părinți să dea bani? Oare la cum se simte copilul umilit în clasă că el n-a adus fondul școlii, că părinții lui poate n-au de unde să-i dea s-a gândit vreo secundă? Dar la postura în care își pune profesorii și la efectele ei?

Sigur că au fost și alte forme de mesaje mai puțin explicite că vor fi anumite consecințe negative pe care le vor avea de suportat sau de suferit cei care nu strâng bani. Mi-am pus problema: de ce e atât de mare insistența de a strange bani? De ce e atât de mare insistența de a strânge bani pentru acea asociație chiar și în condițiile în care uneori pot fi obținute sponsorizări, iar sponsorizările respective să fie trecute direct în contabilitatea școlii?

Ei bine, în anul școlar trecut a venit o mare surpriză pentru mine. Am avut de făcut cu clasa, în mod tradițional balul bobocilor pe care îl organizează clasele de a XII-a. I-am rugat pe elevi, dacă au cunoștințe, prieteni de familie, rude cu afaceri, cu potențial financiar care ar putea să sponsorizeze instituția pentru această activitate, să ia contracte de sponsorizare și să ceară pentru instituție diferite sponsorizări, fie sume, fie produse. În momentul în care direcțiunea a aflat de acele contracte le-a confiscat, le-a strâns, și i-a pus pe elevi să se ducă și să scoată de la asociație contracte de sponsorizare. În plus, contabila școlii nu avea acces la documentele asociației. Și acesta a fost pentru mine un indiciu foarte puternic că nu prea e ceva în regulă cu această asociație.

Și statutul ei, ajuns la mine, m-a cam lămurit. Acea asociație nu are nici măcar o legătură cu Liceul cu Program Sportiv, cu excepția faptului că este făcută de patru membri fondatori, toți profesori ai acelui liceu, unul fiind directorul.

„Am suspiciunea că banii au fost strânși și folosiți în mod injust”

Rep.: Mai mult…
C.C.: În obiectul ei de activitate sau în seria de obiective pe care și le-a propus nu este nici măcar într-o paranteză vorba despre sprijinirea activității LPS, deși acesta trebuia să fie obiectivul exclusiv. Restul să fie doar mijloace prin care se poate realiza. Dacă acesta era obiectivul principal, atunci era justificată toată tevatura legată de strângerea fondului școlii. Dar atâta timp cât acea asociație este, de facto, un club privat și nimeni, de când este ea înființată, n-a făcut măcar o singură dată un raport prezentat Consiliului Profesoral legat de câți bani s-au strâns, pentru ce s-au folosit acei bani, atunci eu am bănuit că nu este ceva în regulă și sunt îndreptățit să am suspiciunea că banii au fost strânși și folosiți în mod injust, obscur.

Eram deci în situația să tot suport presiuni, blamări și amenințări pentru că refuzam să fac la rândul meu presiuni asupra părinților și elevilor să-mi aducă bani pe care să-i depun în contul unui club privat. Din punct de vedere legal, cred că asta s-ar numi infracțiune și mi-am făcut datoria și am sesizat organele de cercetare penală pentru a lămuri situația. Dacă i-a trecut cuiva prin prin cap că mă poate folosi pentru așa ceva n-are decât să suporte consecințele.

Normal că în astfel de condiții sunt în conflict cu direcțiunea, cu cei implicați și, probabil, cu alții, care sunt de aceeași parte și li se pare normal un astfel de fapt. Mie nu mi se pare și aștept cu mare interes concluziile organelor de cercetare penală. Cumva trebuie să se încheie totul, pentru că în tot acest an am fost acuzat explicit sau implicit de tot felul de bazaconii. Mi-am dat seama de dimensiunile și de implicațiile lui și, la fel cum am făcut și până acum, sunt pregătit să răspund cum și când cred că se cuvine la orice ar fi legat de el. Am încredere că mai devreme sau mai târziu se va face dreptate și ne vom lămuri cu toții.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Mureș: Caravană cu servicii gratuite din 10 specialități medicale

Distribuie Direcția de Asistență Sighișoara Sighișoara a demarat, în data de 18 martie 2024, o …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.