FOTO: Casă țărănească specifică Alunișului, amenajată de Kocsis Zoltán Cultură
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 362 Vizualizări

FOTO: Casă țărănească specifică Alunișului, amenajată de Kocsis Zoltán

Kocsis Zoltán, consilier local în comuna Aluniș, și-a făcut un frumos obicei de a aduna obiectele vechi din comună, rânduite frumos într-o casă țărănească amenajată chiar lângă casa unde locuiește. Aici, mulți vizitatori trec pragul casei țărănești și admiră obiectele vechi expuse, printre care și oaspeţii din Dunaszentbenedek, Ungaria, comună înfrățită cu comuna Aluniș, prezenți la finele săptămânii trecute la „Zilele Alunișene”. „Am cumpărat acest loc, unde exista această casă, dar într-o stare destul de avansată de degradare. Asta se întâmpla în urmă cu vreo 12-13 ani. Atunci, am cumpărat locul, inițial am dorit să fac un fel de pensiune. Cum hobby-ul meu era să aduc obiectele vechi, mi-a venit ideea să amenajăm o casă ță- rănească specifică Alunișului. Am avut și înainte obiecte vechi, dar am început să le adun la modul mai serios în urmă cu zece ani. Este o pasiune de-a mea. Casa țărănească cuprinde trei încăperi, în cea din dreapta sunt prezentate obiectele vechi la diferite munci, o cameră de zi și camera de odihnă. Din păcate, casele moderne nu mai păstrează nimic autentic, dat fiind faptul că această casă exista și înainte, mi-a venit această idee să avem o casă țărănească specifică acestei zone. Ne bucurăm de faptul că mulți oameni vizitează această casă, și spre bucuria noastră rămân impresionași de ce văd în ea”, a declarat Kocsis Zoltán.

Obiecte vechi de la străbunici

Bucuria cea mai mare a lui Kocsis Zoltán este dată de faptul că obiectele expuse sunt din zonă, mai mult decât atât, unele dintre acestea au aparținut străbunicilor. „Obiectele din casă sunt adunate din zonă. Se cunoaște cine a făcut obiectul respectiv, pentru cine, la 90% din obiecte se știe cine a fost proprietarul. De exemplu, când o fată se căsătorea, trebuia să părăsească casa părintească și atunci primea de la părinți o masă, un canapei și un dulap. Așa se face că am reușit să cumpăr câteva obiecte care le-a primit bunica mea când s-a căsătorit, de la străbunica mea. Sunt lucruri sentimentale, care țin de familia mea, fapt care conferă o bucurie și mai mare a acestei case în ce mă privește. Fac acest lucru din pasiune, fără niciun fel de sprijin din partea cuiva. Ne bucurăm de faptul că sunt oameni care mai fac anumite donații de obiecte pentru această casă, plus alte obiecte pe care le cumpăr. Este până la urmă un hobby destul de costisitor, dar care îmi aduce o satisfacție deplină”, a subliniat Kocsis Zoltán.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE