Şcoală postuniversitară “One Health”, din toamnă Recomandări zi de zi
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 295 Vizualizări

Şcoală postuniversitară “One Health”, din toamnă

Academicianul Nicolae Manolescu, preşedintele One Health România, a declarat, zilele trecute, pentru Agerpres, că România are responsabilitatea implementării noului concept medical global “One Health”, iar din toamnă trebuie să raporteze înfiinţarea unei şcoli postuniversitare.
“Avem responsabilitatea implementării conceptului “One Health”, un lucru fantastic pentru România, iar în toamnă trebuie să raportăm înfiinţarea unei şcoli postuniversitare “One Health”, în limba română pentru primul an, urmând ca, din anul următor, să se desfăşoare numai în limba engleză şi va fi rodul unui cluster universitar care urmează să se înfiinţeze. Asociaţia “One Health – New Medical Concept” este membru asociat al Federaţiei Europene a Academiilor de Medicină şi ni s-a trasat ca sarcină primordială organizarea acestui învăţământ pentru zona Sud-Est, poate şi Centrală a Europei. La ultima întâlnire a Federaţiei Europene a Academiilor de Medicină, s-a stabilit că indiferent unde va fi sediul Şcolii Europene “One Health”, Uniunea Europeană va desemna mari personalităţi care să predea la această şcoală, alături de români. Târgu-Mureşul va juca un rol foarte important în acest cluster”, a declarat Nicolae Manolescu, la finalul Conferinţei Naţionale “One Health”, găzduită de Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu-Mureş.

50 de lucrări de calitate

Potrivit www.agerpres.ro., academicianul a arătat că, în cele trei zile ale conferinţei de la Târgu-Mureş, au fost prezentate 50 de lucrări, atât din practica medicală, cât şi din cea veterinară şi că cele două concepte, aplicate integrat, nu se exclud unul pe celălalt, ci se completează. “Un element deosebit al conferinţei este numărul impresionant de lucrări prezentate. Este vorba despre 50 de lucrări de calitate, care au avut un subiect mai puţin fundamental şi mult mai pragmatic. A avea într-o conferinţă lucrări folositoare în practica medicală şi veterinară de zi cu zi şi a putea asambla la aceste două joburi extrem de importante într-o economie de stat, conceptul “One Health” reprezintă pentru mine o noutate. Aş dori să subliniez percepţia conceptului în mass-media şi să le mulţumesc ziariştilor care au relatat cu profesionalism despre lucrările noastre, astfel încât au redat cititorilor nişte realităţi foarte importante”, a subliniat academicianul.

Eveniment organizat impecabil

Totodată, Nicolae Manolescu a precizat că de-a lungul carierei sale a organizat 29 de congrese naţionale şi internaţionale, însă modul de organizare a Conferinţei “One Health” de la Târgu-Mureş a fost “impecabil”. “Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş a organizat impecabil evenimentul şi pe această cale aş dori să mulţumesc domnului rector prof. dr. Leonard Azamfirei şi colectivului Universităţii, care s-au arătat foarte deschişi spre a îmbrăţişa şi promova noul, dar şi spre a obţine pentru studenţi şi pentru procesul de învăţământ virtuţile pe care ţi le poate oferi însuşirea noului”, a susţinut Nicolae Manolescu.
Potrivit academicianului, principiul în baza căruia funcţionează conceptul “One Health” este informaţia, care trebuie să circule dinspre medicul uman, către medicul veterinar, inginerul de mediu, biolog, laborant etc.
(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE