„Despre trup și suflet” e despre noi și cei de lângă noi

Cel de al șaptelea lungmetraj al regizoarei și scenaristei maghiare Ildikó Enyedi, „Despre trup și suflet” / „Testről és lélekről” este cel care i-a adus notorietatea internațională. Filmul a fost favoritul ediției din acest an a Festivalului de Film de la Berlin, unde a fost distins cu Ursul de Aur pentru cel mai bun film și a mai obținut Premiul FIPRESCI și Premiul Juriului Ecumenic.

Filmul a fost prezentat în premieră în România în luna iunie a acestui an în cadrul TIFF și a intrat de curând pe marile ecrane. „Despre trup și suflet” s-a bucurat de un succes de casă considerabil, iar Târgu-Mureș se clasează pe locul trei al orașelor din România ca număr de spectatori înregistrați, după București și Cluj-Napoca.

Filmul prezintă povestea a doi angajați ai unui abator a căror destine se suprapun aparent din întâmplare. Endre (Géza Morcsányi), directorul financiar, se apropie de vârsta a treia, are un braț paralizat, e introvertit, iar o serie de experiențe amoroase nefericite i-au năruit încrederea în sine și l-au împins spre recluziune sentimentală. Mária (Alexandra Borbély), proaspăt transferată pe post de controlor al calității, are cam jumătate din vârsta lui Endre, o memorie prodigioasă, o fixație pentru ordine și precizie și capacități de socializare aproape nule. Aceasta frecventează din copilărie un terapeut și încearcă să întâmpine cu succes provocările maturizării, însă nu reușește să se cupleze la nivel emoțional cu semenii și pare a avea o tulburare din spectrul autist. Cei doi vor participa la o examinare psihologică la locul de muncă în urma căreia vor descoperi cu stupoare că ambii visează în fiecare noapte că sunt un cerb, respectiv o cerboiacă care se întâlnesc într-o pădure înzăpezită și trăiesc o idilică și inocentă poveste de dragoste.

Regizoarea-scenaristă a transferat în mod inspirat aspirațiile a doi oameni consumați de frici și blocaje în plan oniric și a lăsat povestea să se dezvolte între cei doi poli opuși. Imaginile unei zile obișnuite de lucru din abator sunt de natură să revolte orice vegetarian sau iubitor de animale. În opoziție cu universul dominat de meschinării și patimi specific umane de la locul de muncă, timpul liber avansează treptat către o singurătate sufocantă și spre anticiparea următorului episod a odiseii nocturne ale celor două cornute amorezate. Cadrele sunt filmate cu atenție, uneori cu o aplecare calofilă, însă cu dozaje bine caculate. Camera de filmat forează adânc în fizionomiile personajelor prin cadre și gros-planuri foarte amănunțite, explorând cu precădere chipul Máriei care comunică, alături de limbajul corporal, mai mult decât o mie de cuvinte nerostite.

De îndată ce Endre și Mária descoperă că sunt atrași unul de celălalt vor depune eforturi de a-și corecta propriile deficiențe și a se apropia unul de celălalt. Procesul implică durere și curaj, dar nu e lipsit de umor și de mici revelații întâmpinate cu zâmbete. Deși ideea predestinării este asimilată pregnant, aspectul uman al acțiunii oferă filmului carnalitate în egală măsură cu substanță spirituală. Protagoniștii devin suverani pe propriile vieți și, dacă în plan oniric coabitează armonios, în plan real sunt nevoiți să își decidă viitorul la fiecare pas.

Filmul beneficiază de interpretarea magistrală a actorilor principali care, în pofida unor diferențe semnificative de aspect și constituție interioară, creează personaje complementare, de o mare forță expresivă. „Despre trup și suflet” este un film de artă prin excelență, dar așa cum ar trebui să fie arta, în genere: accesibilă și profundă, mijlocită prin idei inteligente și emoții, și mai puțin prin excese și ermetisme de orice fel.

Andrei VORNICU