Orașul Nyíregyháza, invitatul special al Festivalului Vâltoarea Mureșeană Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 425 Vizualizări

Orașul Nyíregyháza, invitatul special al Festivalului Vâltoarea Mureșeană

În 17 august va începe cea de a cincea ediție a Festivalului Vâltoarea Mureșeană, organizată de Asociația pentru Târgu-Mureş în parteneriat cu Primăria Târgu-Mureș, Pro Minoritate Alapítvány, Ansamblul Mureșul, Institutul Balassi și Muzeul Județean Mureș. Conform organizatorilor, evenimentul „are ca scop recrearea atmosferei de târg care a caracterizat localitatea în secolele trecute şi să întărească sentimentul de patriotism local. Un alt ţel al evenimentului este să asigure maghiarilor din Târgu-Mureş şi târgumureşenilor de pretutindeni ocazia de a se (re)întâlni, de a se cunoaşte, iar pe de altă parte să facă cunoscută cultura maghiară în rândul comunităţii locale româneşti.”.


Anul acesta, invitatul special al festivalului este oraşul Nyíregyháza din Ungaria în cinstea căruia se va fi prezentată o serie de evenimente în Parcul Liget în perioada 25 – 27 august. Cu această ocazie, organizatorul principal, domnul Portik Vilmos, a susținut o conferință de presă la Piaf Cafe în data de 25 iulie. La întâlnirea cu presa au participat domnul Dr. Kovács Ferenc, primarul oraşului, și doamna Furkóné Szabó Marianna.
Nyíregyháza reprezintă un exemplu remarcabil de oraș care și-a dezvoltat potențialul turistic cu succes. Situat în nord-estul Ungariei, la 103 km de Satu Mare, municipiul Nyíregyháza posedă numeroase clădiri vechi, un centru pitoresc și o viață culturală bogată, oferind astfel câte ceva pentru fiecare tip de turist. Pasionații de muzee pot vizita Muzeul Județean Jósa András care adăpostește o colecție de forinți de aur datând din secolele 16-17, având o greutate totală de 1,3 kg. Amatorii de artă stradală și teatru pot participa, la finele lunii august, la Festivalul VIDOR, considerat cel mai mare eveniment internațional de muzică și artă gratuit din Europa Centrală. Orașul dispune, de asemenea, de un muzeu etnografic în care vizitatorii pot reconstitui aroma viații satului de odinioară și chiar a bunătăților scoase din cuptor. Pentru iubitorii de animale, Grădina Zoologică este o opțiune perfectă. Situat în mijlocul zonei de agrement din pădurea Sóstó, Grădina se întinde pe o suprafață de 35 de hectare unde conviețuiesc 400 de specii de animale. Nyíregyháza își mai întâmpină vizitatorii cu o Grădină botanică, popularul ștrand Parkfurdo, centralele băi acoperite Aquarius și Julia, lacul Harangod și, nu în ultimul rând, distileria de pălincă Zsindelyes.
Referitor la participarea orașului la Festivalul Vâltoarea Mureșeană, Furkóné Szabó Marianna a declarat: „Scopul nostru este să prezentăm niște programe prin care vizitatorii pot cunoaște Nyíregyháza și prin acestea să ne și viziteze. Va fi vorba de atracțiile turistice care presupun un program foarte consistent pentru familii. În zilele de vineri, sâmbătă și duminică vom prezenta oferta noastră turistică în ambele limbi și se vor putea găsi prospecte, respectiv pachete turistice.”.
Fiind întrebat dacă se întrevede un parteneriat sau o înfrățire între Nyíregyháza și Târgu-Mureș, Kovács Ferenc a răspuns: „Să nu punem direct titlul de oraș înfrățit. Acest lucru trebuie construit. Cele mai bune parteneriate se fac cu orașele care sunt suficient de aproape de noi ca să ne deplasăm cu mașina. Un parteneriat se construiește în timp. Sunt incluse și diversele organizații civile și asociații, cum sunt la Satu Mare, de exemplu, cluburile de pensionari, și astfel relația capătă o profunzime. Există o astfel de posibilitate fiindcă cele două județe sunt înfrățite și se află la o distanță de șase ore de mers cu mașina.”

Programe Nyíregyháza în Parcul Liget, 25 – 27 august 2017, orele 10.00 – 18.00

Să cunoști atracțiile orașului Nyíregyháza! (Atracții din orașul Nyíregyháza și din Nyírség – zona Nirului -, publicații, oferte de pachete turistice, informații turistice

Colțul copiilor Lego (loc creativ pentru copii)

Hello Nyíregyháza! (să faci fotografii)

Mâini tămăduitoare (posibilități de masaj)

Cuibul meșteșugarilor (activitatea Muzeului Județean Jósa András)

Să te întâlnești cu Leul din Grădina Zoologică din Nyíregyháza (reprezentație cu costume)

Nyíregyháza, oraș fermecător

3 zone, 3 licori – În vraja pălincilor (degustare la orele 13.00, 15.00, 17.00)

26 august 2017 (sâmbătă)

13.00 -15.00    Degustări gastronomice (își dau concursul Nyírségi Ízkirályok)
16.00                Convorbire la masa rotundă cu Veres Amarilla, Campion scrimă la
Jocurile Paralimpice
Dansuri populare cu Ansamblul Artistic Szabolcs

27 august 2017 (duminică)

16.00 – 16.45   Picioare dansatoare (pe scenă, Ansamblul Artistic Szabolcs), locație: Parcul Municipal, scena mică
20.00               Tombolă pe scena mare (Un sejur de un week-end la Nyíregyháza Sóstógyógyfürdő)

Andrei VORNICU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE