Soluţii eficiente pentru fermieri, propuse de Nufarm România Agricultura
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 860 Vizualizări

Soluţii eficiente pentru fermieri, propuse de Nufarm România

Pe lista companiilor invitate la Ziua Câmpului 2017 – eveniment organizat la mijlocul lunii iunie de Dafcochim Agro Târgu-Mureş, în localitatea mureşeană Seuca – s-a aflat şi Nufarm România, reprezentată de o echipă numeroasă, condusă de Daliana Ast, directorul de vânzări al companiei.

Reporter: Pentru început, spuneţi-mi vă rog ce mesaj aveţi pentru fermieri în general, şi pentru fermierii din Transilvania, în special?

Daliana Ast, director de vânzări Nufarm România: Să îşi aleagă cu foarte mare grijă tehnologia, pentru că tehnologia este cea care face diferenţa. În marea lor majoritate, soiurile sunt foarte bune, potenţialul genetic este excepţional, însă tehnologia este cea care poate să facă diferenţa.

Reporter: Ce recomandări aveţi pentru fermierii din zona Ardealului?

Daliana Ast: În primul rând, am recomandarea generală ca fermierii să fie foarte aproape de cultură. Întotdeauna să o inspecteze, pentru că bolile apar foarte uşor, iar a nu le sesiza la timp şi a avea un atac puternic este foarte greu de controlat ulterior, ceea ce poate să aducă prejudicii mari. La erbicide nu se pune problema, deoarece printr-o inspecţie vizuală fermierii îşi dau seama ce au de făcut, în funcţie de spectrul de buruieni. Momentul aplicării este extrem de important.

Reporter: În privinţa portofoliului de produse Nufarm, ce ne puteţi spune?

Daliana Ast: Portofoliul Nufarm pentru cultura de cereale păioase este unul complet, începând cu tratamentul seminţei, avem atât insecticide cât şi fungicide, dar şi produse insecto-fungicide, cu cele două substanţe active, imidaglobrid pentru partea insecticidă, respectiv tebuconazol pentru partea fungicidă. Dacă vorbim despre erbicide, despre combaterea buruienilor, deţinem în portofoliu două produse, un sulfonureic selectiv, cu acţiune sistemică, care se numeşte Isomexx. În completare, pentru combaterea buruienilor cum ar fi volbura şi turiţa recomandăm un produs pe bază de fluroxiil, care se numeşte Hudson. Pentru combaterea bolilor, Nufarm are un portofoliu destul de larg pentru a lăsa fermierii să îşi aleagă fiecare varianta care se pliază cel mai bine pe nevoia din ferma proprie. Avem două fungicide noi, în acest an sunt pentru prima oară în oferta noastră comercială, este vorba despre fungicidul Timpani care are două substanţe active, tebuconazol şi clorotalonil, două substanţe din clase chimice diferite şi cu moduri de acţiune diferite. Al doilea fungicid nou apărut în portofoliul Nufarm se numeşte Soleil, care are două substanţe active din clasa triazolilor, propiconazol şi tebuconazol, cu efect excelent pe fuzarioză. Totodată, clasicul şi apreciatul produs premium Mystic Pro are două componente, procloraz şi tebuconazol, şi asigură o perioadă lungă de protecţie. Este un produs care prin sinergia celor două substanţe active este excelent în combaterea bolilor.

Reporter: Ce recomandări aveţi pentru combaterea dăunătorilor?

Daliana Ast: Pentru combaterea dăunătorilor, avem un insecticid premium care se numeşte Kaiso Sorbie. Acesta acţionează atât prin contact cât şi prin ingestie asupra unui număr mare de insecte dăunătoare, având şi acţiune ovicidă. Produsul acţionează asupra sistemului nervos al insectelor, determinând moartea rapidă a acestora.

Reporter: Ce ne puteţi spune despre fertilizanţi?

Daliana Ast: Pentru cultura de cereale păioase, Nufarm deţine în portofoliu un fertilizant foliar care se numeşte N’Fert Energy, se prezintă sub formă de cristale şi conţine macroelemente N, P, K, dar şi microelemente. Produsul are o solubilitate excelentă în apă şi este recomandat să se aplice în perioada de creştere intensivă a plantelor.

A consemnat Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE