Antrenorii, cei care duc greul în perioade dificile BC Mures
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 341 Vizualizări

Antrenorii, cei care duc greul în perioade dificile

După un sezon în care au ratat de puțin câștigarea Cupei României și au fost foarte aproape de a cincea calificare consecutivă în semifinalele campionatului, banca tehnică a echipei de baschet BC Mureș a rămas neschimbată, cu Szászgáspár Barnabás principal și George Trif secund. „A fost destul de greu să ne menținem unii dintre jucătorii din sezonul trecut. Am reușit asta cu Martinic și Reed și l-am readus pe Mladenovic. Acest lucru este important pentru continuitate, iar experiența lui Hargrove cred ca ne va fi de folos, iar în Mijovic ne punem mari speranțe. Avem așteptări mai mari de la Santa și Borșa, rămași și ei, dar și în tinerii crescuți aici la club. CV-ul nostru nu este unul foarte bogat, dar am dat dovadă de devotament, lucru care considerăm că a cântărit atunci când am fost reconfirmați pentru sezonul viitor. Ne dorim ca lumea să vină cu plăcere să ne susțină, așa cum o făcea într-o perioadă. Încrederea în conducere și jucători a scăzut după un campionat cu multe greutăți, iar sarcina noastră este acum de a realiza coeziunea între experiență și tinerețe”, a declarat antrenorul principal.

„Vrem să mulțumim pentru încredera acordată de către conducere. Trebuie să fim cu toții mândri, inclusiv suporterii pentru faptul că ne meținem acolo unde suntem și că avem atâția jucători autohtoni localnici în lot. Cred că reclădim o echipă frumoasă, dar este nevoie de răbdare, multă muncă și de confirmare a unora dintre jucători. Cu atâția mureșeni în lot, consider că și suporterii vor fi mai numeroși, unii dintre ei putând deveni idoli pentru amatorii de baschet din școli”, a completat secundul George Trif.

Prezent și el la întâlnirea de prezentare a echipei, una dintre speranțele baschetului mureșean, Engi- Rosenfeld Dávid și-a exprimat bucuria revenirii alături de foștii coechipieri. „Mă bucur mult că am făcut parte din echipa României care a câștigat europenele B și am ajuns în elita europeană, dar mă bucut totodată de revenirea acasă. Voi avea astfel șansa să joc din nou cu foștii colegi, cei cu care am copilărit și sper să obținem rezultate cât mai bune împreună”, a spus tânărul „tigru”.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE