Alexandra Botoș la Academia Germană JCI. „Noi credeam că o să mergem în pădure…” Business
  • vali.covaciu
  • 0 comentarii
  • 397 Vizualizări

Alexandra Botoș la Academia Germană JCI. „Noi credeam că o să mergem în pădure…”

Academia Germană JCI a avut loc în perioada 27-30 iulie în Saarland. Alexandra Botoș, vicepreședinte JCI Târgu Mureș, a fost una dintre cele 5 persoane din afara Germaniei, care au participat la academiei în calitate de invitați speciali. Alexandra e contabilă, a studiat la Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureș, apoi a urmat cursurile doctorale la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. În cadrul JCI Târgu Mureș, coordonează câteva proiecte despre care probabil ați auzit deja și, dacă nu o cunoașteți, e posibil să vă fi întâlnit cu ea la Desculț în iarbă, unde cei de la JCI au fost cu proiectul Food Waste Combat și au oferit limonadă pe idei. Unul dintre proiectele coordonate de Alexandra este Edu Club JCI Târgu Mureș, iar anul trecut s-a ocupat de proiectul Zâmbete în dar. Alexandra Botoș este, de asemenea, câștigătoarea premiului „Most Outstanding New Member” la nivel european.

Dacă nu aveți rabdare să citiți tot interviul, zic să mergeți direct la întrebarea a 7-a, apoi puteți să o luați de la început 🙂 sau/și să verificați site-ul JCI Târgu Mureș. Acolo veți găsi detalii despre toate proiectele JCI Târgu Mureș – unele s-ar putea să vă placă.

Reporter: Cum ai ajuns să fii unul dintre participanții Academiei Germane?
Alexandra Botoș, Vicepreședinte Proiecte JCI Târgu Mureș: A fost o selecție. Ei au invitat persoane din alte 5 țări și au fost selectate persoanele pe care le-au considerat cele mai potrivite pentru pregătire. Cei selectați trebuiau să fie vorbitori de limba germană, dar să fie și potențiali candidați pentru funcții de conducere.În total, am fost 25de participanți.

Rep.: Care sunt diferențele dintre JCI Germania și JCI România?
A.B.: JCI Germania funcționează ca o cameră de comerț pentru tineri. Au filiale în fiecare land și subfiliale în fiecare oraș. Asta înseamnă că au aproximativ 200 de membri în fiecare land/județ. Cam atâți membri avem noi în toată România. Dacă îți deschizi o afacere în Germania ești obligat prin lege să te înscrii la o Cameră a Comerțului, prin urmare poți opta pentru JCI în locul Camerei de Comerț de stat.JCI Germania are ca membridoar persoanele care au deja o afacere, iar persoanele care doresc să devină membri trebuie să îndeplinească acest criteriu după care trec printr-o perioadă de probă de șase luni.

În România, suntem o organizație nonprofit și încercăm să creăm un mediu în care tinerii să se dezvolte ca antreprenori. Ei au mers foarte mult pe partea aceasta de cameră de comerț, noi mergem mult pe partea de dezvoltare, de a oferi experiențe, aptitudini și uneltenecesare pentru dezvoltarea personală și a unei afaceri. Efectiv, încercăm să te învățăm cum să deprinzi anumite abilități și cunoștințe care să te ajute să conduci o afacere și să o dezvolți.

Acest lucru se întâmplă în România,în organizația noastră și avem exemple în cadrul JCI, membri care au afaceri de succes, iareu cred că asta e rezultatul faptului că noi ne facem bine treaba.

Rep.: Înapoi în Germania 🙂 Spune-mi pe scurt ce s-a întâmplat în cadrul academiei.
A.B.: A fost un program extrem de intens prin care au încercat să ne ajute să ne depășim propriile limite. Să lucrezi în condiții de stres, sub presiune, pentru a vedea care sunt capacitățile tale, cum reacționezi în momente de criză și ce poți să mai dezvolți la tine însuți.

Au fost patru traineri Gordon Geisler, Marco Tarsia, Gregor Velz și Matthias Lange. Gordon și Marcosunt traineri la nivel național și sunt experți în acest domeniu, ei sunt cei care organizează Academia Germană în fiecare an pe partea de training-uri. Matthias este următorul președinte național și este o tradiție ca următorul președinte să fie prezent în cadrul Academie ca trainer ca reprezentant al viitorului board național. Ultimul, Gregor este din JCI Belgia și este reprezentant al organizației Insigths. Insights este o organizație care se ocupă cu analiză psihologică, el ne-a pregătit în urma unui chestionar foarte simplu, profilele noastre psihologice și ne-a explicat cum putem recunoaște diferitele tipuri si cum putem să interacționăm ca lideri cu diversele personalități.

Rep.: În ce domenii activează ceilalți participanți la academie?
A.B.: Foarte diferite: vânzări, IT, construcții… a fost și cineva care deține săli de fitness. Singurul lucru pe care l-au avut în comun, cei din Germania, a fost faptul că urmau să devină liderii organizațiilor locale, la nivelul landurilor.

Rep.: Ce ți-a plăcut cel mai mult?
A.B.: Faptul că au fost foarte primitori și calzi. Au fost niște gazde extraordinare. M-au ajutat cu orice am avut nevoie, de la cel mai mic lucru.

Rep.: Și cu ce ai rămas, ce ai învățat acolo?
A.B.: Deși lucrez de foarte mult timp pentru a fi mai comunicativă și un lider mai bun, ei mi-au arătat că, cu toate eforturile pe care le depui, în momentul în care ești scos din cutia ta revii la vechile obiceiuri. Adică, odată ce m-au scos din mediul și ritmul meu am redevenit iarăși timidă și retrasă și în loc să preiau inițiativa cum sunt obișnuită, așteptam să vină cineva la mine în loc să merg eu la ei. Asta a fost o învățătură foarte relevantă pentru mine.

Rep.: Înainte să începem interviul, mi-ai povestit despre un proiect care v-a solicitat foarte mult…
A.B.: În program aveam trecut un eveniment outdoor. Nu scria ce o să facem. Noi credeam că o să mergem în pădure, eram și pregătiți cu echipament, dar, la ora 6.00, ne-au dus la un centru pentru persoane cu dezabilități. Acolo, ne-au dat trei task-uri: să pavăm o potecă – care mergea de la centru la un pavilion și apoi la un loc unde era grătarul, în jur de 70m; să amenajăm o terasă, practic ei aveau deja o terasă, dar nu încăpeau toți acolo așa că ne-au arătat un spațiu verde pe care să îl transformăm; și, apoi, să organizăm o petrecere de final pentru oamenii de acolo, pentru persoanele care erau instituționalizate.

Rep.: Cum ați făcut toate astea?
A.B.: După ce ne-au prezentat task-urile, s-a făcut rapid o miniședință, ne-am împărțit în trei echipe și ne-am apucat de lucru. A fost o mică echipă pe partea financiară, care să se ocupe de necesar, strângerea de bani și partea de vânzări. Eu am mers cu ei și, pur și simplu, am luat magazin cu magazin. Am avut nevoie de flori, am mers în florării. Am avut nevoie de cârnați pentru grill, am mers în magazine alimentare. Am luat magazinele la rând și am întrebat în fiecare loc cu ce ne pot ajuta. Așa am primit și pavaj și pietriș, am primit până la urmă și utilajul de tasat pietrișul.

După acest „training”, aveam o întâlnire cu unul dintre miniștrii lor, un om politic, cu care aveam programată o discuție. Noi trebuia să ajungem la întâlnire, dar mai aveam foarte multe de terminat. A fost o chestie foarte intensă și fizic și mental. Erai stresat, știind că la ora 16.00 trebuia să fii gata cu tot, iar în momentul în care ai ajuns acolo și ei ți-au spus ce ai de făcut te gândeai: Fie nu o să reușim, fie o să facem o treabă de mântuială. În final, a ieșit ceva super!

Rep.: Cu ce resurse ați început?
A.B.: Cu buget zero, cu niște paleți de lemn, plus uneltele: lopeți, greble, mistrii și câteva găleți, dar pe care cred că tot noi le-am adus de undeva. Unii băieți au adus până și ghivece pentru flori, nu știu de unde, dar efectiv îi vedeai că veneau cu ele în spate.

Ne-am mobilizat foarte bine și am fost o echipă foarte-foarte ok. Având în vedere că ne-am adunat 25 de oameni care nu se cunosc și a doua zi am fost puși să facem un proiect la limită, pentru mine a fost extraordinar. Nu a fost nicio problemă pentru nimeni să se murdărească ori să dea la lopată. Erau oameni foarte muncitori și,vorbind după eveniment cu mulți dintre ei, mi-am dat seama că sunt foarte gospodari și la ei acasă, repet oameni cu afaceri lideri și viitori președinți locali.

Un alt lucru care m-a impresionat a fost faptul că, de obicei, dacă pui împreună mai mulți oameni care nu se cunosc există șanse să apară conflicte, mai ales că toți erau lideri, dar chestia asta nu s-a întâmplat. În momentul în care cineva a decis singur ceva toată lumea a executat chiar dacă nu i-a convenit.Au știut că așa e cel mai bine și că trebuie încercat. A funcționat totul din mers fără să fie discuții.

Rep.: Din ce ai învățat acolo, ce vrei să folosești în activitatea ta din JCI?
A.B.: Anul viitor îmi doresc să candidez pentru poziția de vicepreședinte a comisiei de politici economice la nivel național a JCI România. Ce mi s-a părut mie foarte interesant la ei și o să încerc să includ în candidatura mea, a fost faptul că, deși JCI la nivel mondial este o organizație apolitică, în Germania își crează propria politică. Pornesc de la ceea ce afirmă sau propun partidele lor și, de exemplu, dacă există un partid care susține că femeile ar trebui să stea acasă doi ani după naștere și alt partid susține că femeile ar trebui să înceapă să muncească mai devreme, dar cu anumite facilități, JCI Germania ia propunerile le analizează și își creează propria politică. Efectiv, filtrează propunerile și își crează propria politică organizațională, fără a se asocia cu nici un partid.Bineînțeles, asta s-a încercat și la noi la un moment dat în trecut, dar nu se mai întâmplă în momentul de față și consider că am avea multe de câștigat dacă le-am lua exemplul.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE