FOTO: Credința Cardinalului Alexandru Todea din spatele dosarelor Securității Cultură
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 1160 Vizualizări

FOTO: Credința Cardinalului Alexandru Todea din spatele dosarelor Securității

Biserica Greco-Catolică „Adormirea Maicii Domnului” din Reghin a găzduit sâmbătă, 5 august, lansarea cărții „Cardinalul Alexandru Todea în dosarele Securității”, autor Sergiu Soica. Volumul oferă o perspectivă asupra unei părți a istoriei Bisericii Greco-Catolice, așa cum reiese din notele informative furnizate de către informatorii Securităţii despre Cardinalul Alexandru Todea și păstrate în dosarul acestuia din arhiva CNSAS. În cele peste 800 de pagini sunt cuprinse informații despre viața și activitatea lui Alexandru Todea la Blaj, Reghin, publicațiile acestuia, momentul arestării, perioada de detenție din penitenciarele regimului comunist, eliberarea, planurile de măsuri ale Securității, precum și cele 31 de memorii ale Episcopului Alexandru Todea adresate conducătorilor regimului comunist, Gheorghe Gheorghiu Dej, Emil Bodnăraș, Ioan Gheroghe Maurer, Elena Ceaușescu și Nicolae Ceaușescu. Un capitol aparte al cărții aduce informații despre cadrele, informatorii și notele informative din dosarul de Securitate al Episcopului Alexandru Todea. Astfel, în dosarele Securității au fost identificate 34 de cadre ale Securității și 73 de informatori care au furnizat 333 de note informative în perioada anilor 1946-1973. Notele informative nu se opresc aici, grație celui de-al doilea volum care va apărea în viitorul apropiat, care va acoperi perioada 1974-1989.

Credință, Dumnezeu, iertare, bunătate, dăruire

„Această carte se leagă de ce spunea Preasfințitul Todea: noi nu dorim să ne răzbunăm pe nimeni, ci oferim totul Domnului. De aceea, această carte trebuie să fie citită nu ca un semn de revanșă, ci ca un semn de restituire a unor adevăruri care s-au petrecut, ca un semn de aducere aminte pentru ca anumite lucruri să nu se mai întâmple, pentru că uitarea poate să ucidă. Probabil că unii dintre dumneavoastră veți găsi nume care vă vor șoca. Din contră, nu trebuie să vă șocheze, să priviți istoria așa cum a fost, iar azi să privim cu seninătate înainte. Preasfințitul Todea, mai ales față de cei care l-au urmărit enorm de mult, și aici mă refer la cei de la Securitate, s-a comportat într-o manieră extraordinar de elegantă. Alexandru Todea nu a dorit niciodată să se răzbune, era omul care întotdeauna a știut să dăruiască ceva. A dăruit enorm de mult, s-a dăruit pentru Christos și pentru biserică. A ars ca o candelă până în ultimul moment. Dacă privim la această manieră, putem să citim astfel de cărți. Dacă nu, aceste cărți pot stârni resentimente. Niciodată nu trebuie să stârnească vreun resentiment, ci doar bucuria pentru cel care a știut să rămână ca un stâlp de nezdruncinat în fața a ceea ce înseamnă convingere, credință, Dumnezeu, iertare, bunătate, dăruire. Acesta a fost Cardinalul Todea.”

Preasfințitul Virgil Bercea, Episcopul Episcopiei Greco-Catolice de Oradea

„Nu l-am apreciat aşa cum a trebuit”

„Răsfoind această carte am realizat că suntem binecuvântați că am fost contemporan cu acest sfânt. După citirea acestei cărți, după ce veți cunoaște prin câte a trecut, vă veți simți mici și poate nu merităm să spunem că suntem mândri că am fost contemporani și nu l-am apreciat așa cum a trebuit, pentru că nu am știut prin ce a trecut, nu am știut câtă demnitate, câtă umilință, dar mai ales cât de mult a iubit oamenii și, mai ales, pe Dumnezeu. Sunt prezentă aici nu doar ca primar, ci ca un om care a fost binecuvântat de prezența Înaltpreasfinției Sale vreme de patru ani, făcând naveta la Târgu-Mureș. Era un domn modest, îmbrăcat în negru, care ne lua în fiecare zi carnetul să vadă ce note am primit, care vorbea cu noi în limba franceză, deși cunoștea 12 limbi, și niciodată nu ne-a spus cine este. Mama venea la el, ca să-i fie duhovnic, și nu-l cunoșteam. Doar când am început să lucrez la Primăria Reghin ne-am reîntâlnit. Am fost chemată și eu la Securitate, deoarece am îndrăznit să înscriu un număr pe strada Lupului, și să-i dau în fiecare lună un tichet de butelie. Am făcut atunci numărul 5, pentru a putea da acestui sfânt un tichet de butelie. De aceea, de fiecare dată când trecem prin fața acestui templu, a statuii sale, să ne închinăm și să-l rugăm să supravegheze viața noastră, să fie alături de noi așa cum este și astăzi, și să-i fie bine acolo în dreapta Tatălui unde suntem convinși că este.”

Maria Precup, primarul municipiului Reghin

„Ne rugăm împreună cu el”

„Suntem aici nu doar să ne aducem aminte cu tristețe sau cu nostalgii de Cardinalul Alexandru Todea, ci suntem aici împreună cu el. Nu ne rugăm doar pentru el, ci ne rugăm împreună cu el. Asta este Biserica Greco-Catolică, asta este o adevărată comemorare. Știm că lumina lui este aceeași lumină cu cea din sufletele noastre și în fața luminii lui Iisus Christos suntem cu toții împreună, nu doar cei care suntem aici, ci și cei care ne-au precedat, părinții noștri în credință. Experiența descrisă în această carte este cea a pușcăriei, a închisorii, și cred că pentru Cardinalul Todea este o experiență fondatoare. Acel roșu de pe haina lui pe care îl contemplăm în poze nu face decât să mărturisească despre viața și credința lui. Știți cu toții că acest roșu cardinal de pe haina prelaților bisericii este, de fapt, mărturia sângelui vărsat. Orice cardinal care îmbracă această haină trebuie să fie gata să-și verse sângele în orice clipă pentru credința catolică și pentru Sfântul Părinte Papă. De aceea, aș îndrăzni să spun că Alexandru Todea era deja cardinal înainte de a primi haina, și Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea nu a făcut decât să recunoască ceea ce exista în sufletul lui.”

Preasfințitul Claudiu Lucian Pop, episcop al Curiei Arhiepiscopale Majore din Blaj

„Un om care dorea restituirea unui adevăr istoric”

”Am convingerea fermă că nicio altă personalitate publică a spațiului mureșean nu a avut atrasă asupra lui atâta atenție decât Cardinalul Alexandru Todea. Nimeni nu a fost atât de supravegheat, atât de hăituit cum a fost Cardinalul Todea. Toate acestea, din păcate, cu concursul celor din Reghin. Nimic nu ar fi fost posibil, oricât de dură ar fi fost măsura unui regim opresiv, dacă nu erau delatorii, dacă nu erau turnătorii. Regimul ar fi ajuns într-o neputință extraordinară dacă nu existau cei care să toarne, iar 70 % din această carte sunt turnătorii, 333 de turnătorii în perioada 1946-1973. În acest volum sunt 73 de turnători și 34 de angajați ai serviciilor de Securitate care s-au ocupat de Alexandru Todea. Este uluitor câți bani, câtă energie, cât timp, câtă bătaie de joc a fost pusă în exercițiu pentru un om care dorea restituirea unui adevăr istoric, reabilitarea unei credințe vinovată fără vină, și dreptul la credința în care s-a născut, în care a crescut și pe care a propovăduit-o,”

 Nicolae Băciuț, directorul Direcției Județene de Cultură Mureș

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE