Mai tre să și stăm jos. Sighișoara (medievală). Inspired by frică, powered by socialism Editorial
  • vali.covaciu
  • 0 comentarii
  • 319 Vizualizări

Mai tre să și stăm jos. Sighișoara (medievală). Inspired by frică, powered by socialism

Hai să începem cu lucrurile bune! În primul rând, e foarte bine că Festivalul Sighișoara Medievală a fost reluat. Mai mult, a fost o ediție curată, liniștită – un eveniment foarte prietenos pentru familii și pentru copii. Și implicarea, pe parcursul festivalului, atât a organizatorilor (primărie + firma care a pus la cale evenimentul) cât și a comunității artistice din Sighișoara a fost chiar ok. Alt lucru care m-a impresionat plăcut au fost jandarmii și polițiștii – mulți, discreți, politicoși – uneori funcționând ca niște puncte de informare în uniformă.

Aici, trebuie să menționez că am văzut și un domn îmbrăcat în albastru care a maimuțărit, efectiv, un turist asiatic 🙁

Terase… kind of canci

Singurul lucru care mi s-a părut chiar aiurea a fost lipsa locurilor unde să te așezi, să stai la umbră, să bei ceva rece (alcoolic ori non) și să o iei iarăși din loc. În Cetate, singurele terase care au rămas deschise au fost cele din curțile interioare și au fost insuficiente – dacă prindeai un loc, țineai de el ca de un bilet câștigător la loz în plic. Eu m-am plimbat, într-una din zile, vreo două ore până să găsesc o masă liberă… și am găsit-o jos, în oraș.

Agenții economici ale căror terase au fost ridicate au fost, normal, nemulțumiți și s-au simțit un pic trași în piept de autoritățile locale la faza asta. Turiștii… cei care au venit pentru mai multe zile la Sighișoara Medievală au experimentat frustarea pe care am resimțit-o și eu. O parte dintre cei care au venit doar pentru o după-masă/seară au fost încântanți, pentru că într-adevăr cetatea a fost mai aerisită, a fost spațiu suficient, nu a fost tămbălău și gălăgie, și aveai o senzație mișto de siguranță.

Acum, cu sau fără terase – aici, cred că totul se poate rezolva doar prin comunicare ok între proprietarii de pensiuni și/sau restaurante și primărie, tot ar fi fost nevoie de spații amenajate în care să stai jos.

Inspired by frică

Evident că primii care s-au plâns au fost cei cărora le-au fost ridicate terasele – și pe bună dreptate, din punctul lor de vedere. Tot ei au fost și cei care… abordați: „trebuie să merg la o nuntă în seara asta” (aproape toți au mers la nunta aia), „nu vreau să mă pun rău cu primăria”, „întreabă-l pe altul” (și așa de la X primeam numărul de telefon al lui Y și de la Y pe al lui X). Bun, e un ecosistem local, oamenii știu mai bine cum trebuie să facă să fie ok.

Surprinzător (sau nu), primarul Sighișoarei, Ovidiu Mălăncrăvean, a fost chiar deschis în a vorbi despre. Și…, dincolo de considerentele care se susțin – ideea lui e ca festivalul să fie concentrat mai mult în jurul activităților culturale și mai puțin pe distracție, pe care nu neapărat că o ignoră, dar o vrea în afara cetății (ceea ce s-a și întâmplat), „politica” asta mi se pare inspirată într-o măsură prea mare tot de frică.

Să nu vină țiganii în cetate. Să nu se îmbete lumea – că au prea mult de lucru jandarmii după aceea. Cum o să împaci pe toată lumea, dacă decizi să restrângi anumite terase, să păstrezi unele și să le ridici pe altele?! (Le razi pe toate, măcar se simt toți la fel de nedreptățiți.)

Powered by socialism

Festivalul Sighișoara Medievală a fost finanțat integral prin Consiliul Local. Bun, nu te interesează să faci profit, dar pe agenții economici îi interesează. Și ar trebui să te intereseze și pe tine, ca autoritate locală, că de la ei îți vin banii și bani tot îți trebe, pentru diverse.

Altă treabă. Cineva mi-a spus că dacă ar fi fost terase, cei cu bani ar fi stat bine-mersi la umbră, iar săracii în picioare/pe jos pe caldarâm. Acum, asta e o viziune… poate că bună, poate că nu așa bună – se poate discuta.

Oricum, dincolo de frică și de socialism, tot cred că oamenii mai trebuie să stea și jos – chiar și în Cetatea Medievală Sighișoara în timpul evenimentelor organizate de autoritățile locale.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE