Actorul Sergiu Marocico nu își fixează limite: „Cea mai mare provocare a mea ca artist este fiecare personaj nou pe care îl interpretez.”

Sergiu Marocico joacă pe scena Teatrului Național Târgu-Mureș de 10 ani și își propune să încerce toată gama de roluri posibile. Este îndrăgostit de scenă, de tânăra sa familie, de oamenii de calitate și de activitățile care îi permit să își ajute semenii. În prezent e în concediu, dar așteaptă cu nerăbdare începerea noii stagiuni în septembrie. Până când vom avea ocazia să îl revedem jucând vă invit să citiți un dialog cu Sergiu și să îl cunoașteți astfel mai bine fiindcă merită.

Reporter: Povestește-ne pe scurt traseul tău de la facultate pe scena Teatrului Național Târgu-Mureș.
Sergiu Marocico: Drumul meu către scena teatrului a început cu mult înaintea studiilor de la Universitate. Pasiunea pentru scenă am descoperit-o alături de unul dintre primii mei mentori în tainele actoriei, încă de pe băncile liceului în orașul natal Reșița. Prima întâlnire a fost cu personajul din drama în patru acte a lui Byron, „Manfred”. La Universitatea de Arte din Târgu-Mureș mi-am găsit cea de-a doua casă, iar oamenii care mi-au fost alături și au crezut în mine mi-au întărit faptul că atunci când știi să visezi, acele visuri se pot transforma în realitate. Prima mea apariție pe scena naționalului din Târgu-Mureș m-a adus față în față cu Raskolnikov al lui Dostoievski în spectacolul „Crimă și pedeapsă”, dar și un loc alături de câteva dintre legendele naționalului târgumureșean, Relu Ștefănescu și Iolanda Dain. Au urmat de-a lungul acestor 10 ani multe roluri care m-au ajutat să mă perfecționez în această artă, despre care Aristotel spunea că „este imitația vieții în momentele ei excepționale”.

Rep.: Care este cea mai mare satisfacție pe care ți-o aduce actoria? Dar cea mai mare provocare pe care o presupune?
S.M.: Aș spune că satisfacția mea majoră când vine vorba de actorie este publicul. Faptul că pot transmite și comunica oamenilor emoțiile trăite de personajele mele îmi dă o energie fantastică. Cea mai mare provocare a mea ca artist este fiecare personaj nou pe care îl interpretez. Înțelegerea situaților în care trăiesc personajele, căutarea motivațiilor, motorul care pune în mișcare caracterele interpretate, dar și cunoașterea profundă a emoțiilor pentru a crea povestea.

Rep.: Ai niște modele care te-au influențat în plan profesional?
S.M.: Fiecare persoană pe care o întâlnești în viață te poate învăța ceva. Până la urmă, eu sunt suma experiențelor trăite, iar oamenii sunt cei de la care învăț constant să devin cea mai bună variantă a mea!

Rep.: Ai vreun tip de rol preferat?
S.M.: Nu, îmi plac provocările! Îmi place să descopăr noi și noi personaje și cred că actorul devine mai bun atunci când este dispus să accepte o paletă diversificată de caractere. Astfel m-a provocat Raskolnikov în „Crimă și Pedeapsă” de Feodor Dostoievski, la fel spun și despre Don din spectacolul „Și fluturii sunt liberi” de Leonard Gershe sau Zar Rudolf în „Iunie” de Zoltán Egressy sau persoanjul creat de mine în „Vivaldi și anotimpurile” în coregrafia și regia lui Gigi Căciuleanu etc.

Rep.: Cum arată o zi din viața ta când nu ești pe scenă?
S.M.: E o zi plină de întâlniri cu oameni frumoși, cu familia mea! Profit de fiecare moment liber pentru a-l dedica fetiței mele și soției, citesc, joc remmy, sunt un mare devorator de filme, fac mișcare, mă implic în activități de voluntariat.

Rep.: Am observat că te pasionează și antreprenoriatul și marketingul.
S.M.: Da, muncesc și în domeniul formării profesionale a adulților. Am participat la câteva proiecte europene în calitate de expert. Este partea de economist din mine, eu absolvind cursurile Liceului Economic din Reșița.

Rep.: Dacă ai putea schimba două lucruri la teatrul românesc actual, care ar fi acestea?
S.M.: Nu știu. Probabil modul vulgar de expresie al teatrului contemporan, jargonul folosit în exces în textele noii generații. În rest, nimic, deoarece teatrul se transformă, crește odată cu publicul său, se maturizeză, trece prin excese, perioade de liniște și revine de fiecare dată împrospătat pentru publicul său, oferind acea relație nemuritoare între actor și spectator, deoarece teatrul este până la urmă, oglinda lumii, nu?

Rep.: Cum îți petreci vacanța dintre stagiuni?
S.M.: Hmmm… îmi încarc bateriile alături de soția și fiica mea, mă bucur din plin de vacanță, mă odihnesc, și mă pregătesc pentru noua stagiune.

Andrei VORNICU