Home / Administratie / De ce Maior e inculpat uzurpator, iar Dorin Florea – complice, în viziunea DNA?

De ce Maior e inculpat uzurpator, iar Dorin Florea – complice, în viziunea DNA?

Distribuie

Azi, știrea senzațională e că față de Maior Sergiu Claudiu, așa apare în comunicatul DNA consilierul personal al edilului Florea Dorin – am citat iarăși din documentul DNA – a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a luat măsura controlului judiciar pentru, iar aici vine ciudățenia, “săvârșirea infracțiunii de uzurpare a funcției, cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau altul, săvârșită în formă continuată (9198 acte materiale)”. Pentru a înțelege logica noastră, citim mai departe că față de Florea Dorin, primar al municipiului Tîrgu Mureș, s-a dispus punerea în mișcare acțiunii penale “pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la uzurparea funcției, cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau altul, săvârșită în formă continuată (9198 acte materiale)”.
Mai jos, se specifică că, în fapt, primarul Dorin Florea a semnat două dispoziții nr. 971/04.03.2016 și nr. 1838/24.06.2016 prin care i-a „creat” lui Claudiu Maior cadrul necesar să efectueze acte ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică, cu toate că se afla sub interdicția ANI timp de trei ani de a ocupa o funcție sau o demnitate publică. Concret, Claudiu Maior a semnat 9.198 de ordine de plată ale Primăriei Tîrgu Mureș, deși acesta nu avea dreptul conform interdicției ANI.

 


No, eu, în logica mea, nu înțeleg cum Maior este uzurpatorul, doar nu i-a pus pistolul la tâmplă lui Florea ca să semneze dispozițiile – ci Florea, bănuiesc, că a dorit să nu își mai asume nimic după cele două dosare instrumentate tot de DNA și în care este și trimis în judecată, iar primarul, în acest dosar, apare doar ca fiind complicele. În al doilea rând, dacă Florea nu semna acele dispoziții, ce ordine ar mai fi semnat Maior? În al treilea rând, armata de angajați din Primăria Tîrgu Mureș – secretarul municipiului (care avizează pentru legalitate dispozițiile primarului), juriștii de la Direcția Juridică, funcționarii de la Direcția de Resurse Umane și cum o mai cheamă pe acea direcție condusă de Korpadi Gyrogy – și-or fi exprimat punctul de vedere juridic pe dispozițiile astea? Și dacă da, aș fi curioasă să văd și eu ce au scris pe ele? Au fost trimise aceste dispoziții Instituției Prefectului jud. Mureș? Și dacă da, ce au decis juriștii Prefecturii?
În al patrulea rând, e puțin comic, dacă nu ar fi vizate destinele unor persoane, cum Dorin Florea și-a uzurpat propria funcție, de parcă ar fi deținut-o ilegal și nu în urma unor alegeri.
În al șaselea rând, infracțiunea de uzurpare a funcției este “Fapta funcționarului public care, în timpul serviciului, îndeplinește un act ce nu intră în atribuțiile sale, dacă prin aceasta s-a produs una dintre urmările penale în art 297, se pedepsește cu închisoarea de la unu la cinci ani sau cu amendă”. Articolul 297 este celebrul articol cu abuzul în serviciu, doar că procurorii nu ne-au mai lămurit ce act a îndeplinit în mod defectuos sau nu l-a îndeplinit Maior și ce pagube a creat/ce drepturi ori interese legitime a vătămat acesta prin semnarea ordinelor de plată. Care semnare de ordine de plată nu e nici neîndeplinirea unei atribuții de serviciu, și nici îndeplinirea în mod defectuos, nu?
Ca o ultimă idee, sigur nu o să fie ultima pentru că o să ne mai vină și altele, primarul este ordonator principal de credite, iar această atribuție poate fi delegată viceprimarilor, spre exemplu, iar, în paranteză, nu mă mai miră brusca numire în funcție a viceprimarilor . Chestia asta cu ordonatorul de credite putea fi delegată și consilierului personal, dacă nu ar fi fost interdecția ANI. Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) chiar a susținut că Maior nu poate semna ordine de plată într-o adresă din aprilie 2017 și ținută sub preș de la primar și secretar al municipiului în jos vreo două luni. Nu știu de ce am sentimentul că această adresă de la ANFP stă la baza dosarului DNA.
La solicitările cotidianului Zi de Zi, singura informație obținută a fost: “Nu comentăm, a fost o decizie a procurorilor”.
Claudiu Maior poate face plângere împotriva măsurii de control judiciar, în termen de 48 de ore de la comunicare la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, Tribunalul Mureș în speță. Inculpatul va fi citat, audiat, dar procesul se poate desfășura și în lipsa sa, însă e obligatoriu să fie asistat, iar procurorul să fie prezent. Judecătorul de drepturi şi libertăţi poate revoca măsura, dacă au fost încălcate dispoziţiile legale care reglementează condiţiile de luare a acesteia.
Iar pentru curioși, Claudiu Maior, timp de 60 de zile, are următoarele obligații:
a) să se prezinte la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Mureș, ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Mureș cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la Inspectoratul de Poliție al Județului Mureș – Serviciul de Investigații Criminale – Biroul Supravegheri judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemată;
d) să nu depășească limita teritorială a României, având interdicție de a părăsi țara, interdicție ce poate fi ridicată doar cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent; e) să nu se apropie și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanță, precum și cu toți ceilalți salariați ai Primăriei Tîrgu Mureș; f) să nu desfășoare activitatea de consilier al primarului Municipiului Tîrgu Mureș în exercitarea căreia a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat; g) să nu se deplaseze în incinta Primăriei Municipiului Tîrgu Mureș.
Altfel, dacă nu respectă aceste obligații, poate fi arestat la domiciliu sau arestat preventiv.
În rest să auzim de bine că de dosare interesante, iacă avem parte.
Ligia VORO

 

De asemenea, verificati

Găsește locul de muncă potrivit la Târgul de Cariere | Mureș! Peste 600 de joburi disponibile

Distribuie Târgul de Cariere, cea mai mare rețea de evenimente de recrutare și employer branding …

3 comentarii

  1. Mă gîndesc și eu că Scufița (uzurpatorul) nu are nicio vină, dar prea alegea cărarea pe care o știe lupul. Eram obișnuiți cu pozele Scufiței la inaugurarea unui buton de semafor sau a unei gropi asfaltate în trotuar sau o alee.., purtător de știri din partea primăriei și ….totuși nici un cuvințel din partea inculpatului atunci când odiosul l-a însărcinat cu o activitate penală.
    ” PENTRU CURIOSI” …aleșii noștri dosare adună, noi cerșim clemență de la ei pentru 1 leu datorie să nu blocheze contul bancar . Suntem pe locul 2 in lume la emigranți după Siria, un motiv e și la Tg Mureș !
    Aevărul e că avem nevoie de presă LIBERĂ !

  2. Delegarea atributiilor unei functii publice nu reprezinta uzurparea totala a respectivei functii publice.

    Eu inteleg ca nu avea voie sa ocupe o functie publica timp de 3 ani confrom ANI. Dar, ca i s-au dat niste atributii publice ca sa nu stea si el degeaba, nu vad care este problema.

    Si legat de adresa respectiva de la ANFP, sursa va rog, altfel, puteti si voi sa fiti dati in judecata pentru calomnii.

    • Domnule. stați liniștit că dl Szoverfi știe despre ce vorbesc, știe când a primit adresa de la ANFP și când a primit o solicitare din partea unui ales local ca să comunice acea adresă :). Nu scriu la plezneală. Calomnia nu mai e în Codul Penal, cât despre vreun alt proces aștept cu mare interes să văd cine ar îndrăzni să spună că nu e așa. Cu stimă, Ligia Voro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.