Betacarotenul este un compus organic, pigmentul roşu-portocaliu prezent în legume şi fructe, fiind cea mai comună formă de caroten din acestea. Organismul uman transformă betacarotenul în vitamina A (retinol). Toate reperele nutriţionale recomandă aportul de vitamina A pentru o dietă echilibrată şi sănătoasă. Iar betacarotenul este principala ei sursă.
Fiind cel mai studiat membru din familia carotenoizilor s-a demonstrat că prezenţa lui în dieta noastră zilnică ne oferă numeroase beneficii.
Protecţia pielii şi a bronzului – previne îmbătrânirea prematură a pielii şi ajută în protecţia mpotriva razelor UV (bineînţeles trebuie să foloseşti şi cremă de protecţie). Consumând alimente şi suplimente cu betacaroten poţi avea un bronz mai îndelungat şi mai strălucitor.
Sănătatea ochilor – potrivit experţilor, persoanele care au un aport optim de betacaroten au o mai bună acuitate vizuală.
Beta carotenul în sine nu este un nutrient esenţial, însă vitamina A este necesară pentru sănătate. Pentru că are numeroase proprietăţi antioxidante ajută organismul să lupte împotriva radicalilor liberi, limitând astfel deteriorarea membranelor celulare.
În momentul în care alegem să folosim suplimente alimentare cu betacarote este important ca acestea să fie de calitate şi să aibă o bună biodisponibilitate în organism.
Top 5 alimente bogate în betacaroten (importante în alimentaţia noastră pentru o piele strălucitoare şi ochi sănătoşi):
1) Cartoful dulce;
2) Morcovii;
3) Salata verde;
4) Dovleacul de toamnă;
5) Pepenele galben.
Liana CONŢIU,
Nutriţionist/dietetician, specialist în nutriţie clinică şi comunitară