Home / Business / Markas România, garanţia unui mediu igienic

Markas România, garanţia unui mediu igienic

Înfiinţată în urmă cu 32 de ani din pasiunea unei familii, compania Markas este în prezent un nume foarte apreciat şi respectat pe piaţa Clean, Food & Facility din Italia, Austria şi România. În cele trei ţări, compania are peste 8.000 de angajaţi al căror scop principal este furnizarea de servicii de calitate superioară.

Afacere de familie

Povestea Markas a început în anul 1985, când italianul Mario Kasslatter şi-a îndeplinit visul de a ajunge antreprenor şi a înfiinţat o firmă de familie alături de soţia sa, Haidrun Achammer-Kasslatter.

„Markas este o firmă de familie şi acest concept de firmă de familie este foarte cunoscut în zona munţilor Alpi. Tatăl meu a lucrat în acest domeniu pentru o firmă din Germania şi la un moment dat a decis să îşi înfiinţeze propria companie. Aşa a luat fiinţă Markas, în 1985. Iniţial, de firmă s-au ocupat tatăl şi mama mea. De producţie şi marketing se ocupa tatăl meu, iar de administrare mama. În 1986, firma s-a extins în Austria şi pas cu pas s-a dezvoltat. Iniţial, era doar o activitate, de curăţenie, dar, ulterior, la activităţi s-a adăugat şi cateringul. În România, Markas a pătruns în 2009. În prezent, Markas asigură 50.000 de meniuri zilnic, în spitale, universităţi şi grădiniţe, dar, deocamdată, în România nu asigurăm catering”, spune fiul celor doi iniţiatori ai firmei, Florian Kasslatter, administrator asociat al Markas România.

Încredere, angajament şi corectitudine

Valorile companiei Markas sunt încrederea, angajamentul şi corectitudinea, trio care generează plusvaloare serviciilor furnizate către numeroase spitale, clinici private, azile pentru vârstnici, şcoli şi universităţi.

„Angajamentul este foarte important. Păstrăm legătura în permanenţă cu clientul, iar timpul de reacţie trebuie să fie întotdeauna foarte scurt. S-a întâmplat să fim sunaţi că în 30 de minute este nevoie de noi şi am reuşit să îndeplinim cerinţa clientului. În plus, am venit şi cu iniţiativă şi cu sugestii. Nu este suficient să pui personalul într-o locaţie şi gata. Managementul din firmă se interesează în fiecare zi de modul în care se desfăşoară activitatea, ţinem legătura în permanenţă cu angajaţii şi clienţii noştri. Acest aspect este foarte important pentru noi. Încerc să transmit echipei ideea că zilnic trebuie să ne îmbunătăţim serviciile, astfel încât să devenim mai buni. Corectitudinea este, la fel, foarte importantă, noi promitem clienţilor doar ceea ce putem face”, explică Florian Kasslatter.

Know-how şi proceduri îmbunătăţite permanent

Vorbind despre provocările de zi cu zi, administratorul Markas România punctează importanţa respectării procedurilor în activităţile cotidiene prestate de companie.

„În spitale mergem cu know-how, dar şi cu proceduri foarte clare. În multe spitale am văzut că se asigură curăţenia folosind clasica găleată cu mop de tip spaghette, ceea ce nu este conform cu standardele de igienă. Noi folosim mopuri speciale, detaşabile, sterilizate în maşini speciale, industriale, de spălat. Procedura se numeşte preimpregnare. Un mop se foloseşte într-o singură tură, după care se spală și se dezinfectează. Noi nu folosim găleată cu apă pe secţie, avem cărucioare speciale cu echipamente, conform procedurilor”, spune antreprenorul italian.

De asemenea, un alt set de proceduri stabilește modul de folosire a echipamentelor, în funcţie de caracteristicile spaţiilor în care sunt utilizate.

„Nu este de ajuns să ai personal, să îi furnizezi echipamente corespunzătoare şi gata. Este nevoie se proceduri de lucru, iar angajaţii Markas nu fac curăţenie la întâmplare, ci urmând proceduri speciale. De asemenea, personalul nostru este instruit în permanenţă, iar unele proceduri se fac doar după ce ne consultăm cu un epidemiolog. De exemplu, praful nu este curăţat cu aspiratoare, ci folosind un material special”, menţionează Florian Kasslatter.

Un alt atu important în relaţia cu clienţii îl reprezintă faptul că firma nu subînchiriază lucrările contractate, decât în cazuri excepţionale.

„În principiu, nu facem subcontract cu alte firme de curăţenie. Avem cazuri în care subcontractăm contracte, de exemplu pentru curăţenia exterioară a unor clădiri de birouri, când preferăm ca activitatea să fie realizată de alpinişti utilitari profesionişti”, arată Florian Kasslatter.

Filozofie de business bazată pe „triunghiul respectului”

Triunghiul respectului în compania Markas are trei componente esenţiale, şi anume angajaţii, clienţii şi firma, aceasta fiind filozofia de business pe care familia Kasslatter o urmează cu punctualitate de peste trei decenii.

„Fiecare parte a acestui triunghi al respectului trebuie să fie mulţumită, pentru ca lucrurile să funcţioneze. Trebuie, de asemenea, să menţionez că nu numai furnizorii de servicii au o responsabilitate faţă de angajaţi, dar şi proprietarii de clădiri care externalizează un serviciu. Acesta este motivul pentru care Comisia Europeană recomanda că, în special în contractele de servicii, este indicat să se ia în considerare nu numai preţul, dar şi caracteristici de calitate. Astfel, şi proprietarii clădirilor au responsabilitatea de a asigura un buget suficient pentru a menţine clădirea într-un mod calitativ, oferind companiilor prestatoare de servicii posibilitatea de a respecta toate cerinţele legale şi de a oferi un loc de muncă „fair” – sau dacă doriţi corect – angajaţilor”, afirmă administratorul Markas România.

În semn de respect, fiecare angajat al societăţii primeşte o felicitare cu ocazia zilei de naştere. Un gest aparent mic, însă raportat la cei peste 8.000 de salariaţi din cele trei ţări, gestul devine colosal. De asemenea, salariaţii Markas beneficiază în permanenţă de traininguri de specialitate.

„Punem mare accent pe traininguri, dar şi pe control intern. Ca să putem oferi clienţilor calitate, în primul rând trebuie să ne respectăm personalul. Dacă personalul se simte respectat, rezultatele muncii sunt mult mai bune. Un personal nemulţumit nu va face treabă bună, de calitate, prin urmare punem un accent mare pe personalul nostru, respectiv ca ei să fie mulţumiţi. Îi respectăm şi mai mult decât atât, le recomandăm clienţilor noştri să aibă o abordare pozitivă când intră în contact cu personalul. Considerăm că trebuie vorbit frumos cu personalul, şi personalul este instruit, de asemenea, să interacţioneze în mod plăcut, pozitiv, cu clienţii”, dezvăluie Florian Kasslatter.

Contracte cu ambient de igienă critică

În prezent, Markas România este specializată în zonele caracterizate ca fiind critice: spitale, Spa-uri, producţie, dar şi birouri. Curățenia într-un spital sau într-un centru Spa, în ambient cu igienă critică, este diferită decât într-un ambient “normal”.

„Noi venim cu know-how şi suntem specializaţi tocmai în aceste zone să le spunem critice: spitale, SPA, producţie, dar şi birouri. De exemplu, prestăm serviciu de întreţinere zilnică în Institutul de Oncologie din Iaşi, spitalul public cel mai modern din România. „Contractele în spitale sunt foarte complexe, când vrem să oferim un serviciu de calitate respectând toate standardele de igienă. Mai ales când vorbim de sală de operaţie, ATI etc. Am făcut curăţenie şi în cel mai mare Spa din România, o locaţie foarte complexă, cu pardoseli foarte greu de întreţinut, deoarece pe lângă curăţenie şi estetica este foarte importantă. Mediul de la Spa şi piscină sunt foarte pretenţioase, iar menţinerea igienei trebuie să ţină cont, în primul rând, de menţinerea esteticii. Nu este uşor de întreţinut curăţenia în asemenea locaţii, dar pe noi nu ne sperie acest fapt, ci dimpotrivă. Noi nu procedăm cum procedează alte firme similare, care angajează oameni şi clienţii le spun ce să facă. Nu. Noi avem proceduri interne foarte clare. Am lucrat un an la acest proiect şi am constatat că aproape zilnic sunt noutăţi şi provocări noi, astfel încât în fiecare zi ne-am preocupat să lucrăm la îmbunătăţirea igienei din locaţia respectivă”, afirmă administratorul Markas România.

Extindere „pas cu pas”

Markas România are birouri în oraşele Bucureşti, Cluj Napoca, Iaşi şi Târgu-Mureş şi asigură 230 de locuri de muncă, în mare parte full-time. Întrebat dacă are în perspectivă o extindere şi în alte regiuni ale ţării, administratorul Markas România răspunde afirmativ, cu precizările că deocamdată activitatea din ţara noastră se rezumă la servicii de curăţenie, iar dezvoltarea companiei a ţinut şi va ţine cont în continuare de principiul „pas cu pas”.

„Ne dorim o creştere în România, dar pas cu pas. Pentru noi este foarte important că ne specializăm în ceva, nu sunt adeptul începerii unor activităţi doar de dragul de a face nişte activităţi. Avem know-how şi intenţionăm să valorificăm experienţa pe care o avem în asigurarea igienei critice în spitale şi în clădirile de birouri. Suntem interesaţi să pătrundem şi în alte regiuni, dar la fel, pas cu pas. Nu ne grăbim să acoperim toată România într-un an-doi. Nu. Când vom avea o regiune acoperită, iar activitatea de acolo va fi stabilă, vom continua extinderea. Este foarte important să fim pregătiţi pentru o viitoare extindere, să fim organizaţi, iar în prezent suntem preocupaţi să fim cât mai bine organizaţi, să respectăm şi să implementăm cât mai bine procedurile interne existente. Acesta este şi conceptul de firmă de familie, cu strategii pe termen lung, iar presiunea obţinerii profitului imediat, cum e şi la alte firme, nu este atât de mare. Noi nu suntem focusaţi pe profit imediat, ci pe furnizarea de servicii de calitate. Când furnizezi servicii de calitate, va veni şi profitul”, explică Florian Kasslatter.

 

Atuurile Markas:

– Se evidenţiază printr-un grad ridicat de competenţă şi profesionalism al personalului şi prin soluţii tehnice inovatoare.

– Garantează clientului cel mai bun raport calitate-preţ de pe piaţă.

– Asigură un nivel de calitate ridicat şi certificat pentru serviciile prestate.

– Oferă clienţilor sisteme de control atestate şi avansate.

– Acţionează cu simţ de răspundere faţă de mediul înconjurător, faţă de societate şi faţă de oameni.

Vicepreședinte al EFCI

Florian Kasslatter a deținut funcţia de vicepreşedinte al Federației Europeane a Intreprinderilor din Domeniul Serviciilor de Curățenie din Bruxelles (EFCI), în perioada 2014-2016. EFCI unifică asociațiile (patronatele) naționale ale industriei de curățenie. EFCI este interlocutor privilegiat al instituțiilor europene în ceea ce privește toate aspectele legate de industrie. Recunoscut ca partener social de către Comisia Europeană, EFCI reprezintă interesele angajatorilor în cadrul Comitetului pentru Afaceri Sociale față de partenerul său sindical. În România, FKA este membru al ROFMA, Asociația Română de Facility Management.

Alex TOTH

 

 

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Wizz Air amână operarea până în 2018, din cauza nefinalizării lucrărilor la aeroport

Pe site-ul operatorului aerian Wizz Air, singurul, de altfel, care avea curse de pe Aeroportul …