Home / Cultură / Actorul Cristian Iorga alege râsul: „Aș vrea să joc cât mai multă comedie.”
Foto: Andrei Vornicu

Actorul Cristian Iorga alege râsul: „Aș vrea să joc cât mai multă comedie.”

Cristian Iorga e un actor destul de proaspăt în echipa Teatrului Național Târgu-Mureș, dar a dobândit deja o mare popularitate. Pe lângă sumedenia de roluri în care poate fi văzut, Cristian își exersează abilitățile comice și în îndrăgitul „Campionat de improvizație”. Prezența lui scenică exprimă vitalitate, optimism și relaxare, trei atribute parcă tot mai greu de găsit în societatea noastră agitată. L-am invitat pe Cristian într-o după-amiază încinsă la o poveste și o limonadă, și mi-am dat seama că intuiția mea fusese corectă. Cristian Iorga se simte mai în largul lui jucând decât vorbind în reportofon, dar s-a destins repede, iar dialogul s-a legat lejer. Am uitat și de căldură.

Reporter: De cât timp joci la Teatrul Național Târgu-Mureș?
Cristian Iorga: Am început în ianuarie 2015. Joc în 10-11 spectacole… s-au adunat între timp. Primul spectacol, „Zorba Grecul”, a fost în anul I de facultate. Eram colaborator și toată clasa a jucat. Apoi, în anul III, a urmat „Școala nevestelor”. Așa a început, a fost primul meu rol. Pe urmă am mai stat un an la Satu-Mare, apoi m-am angajat aici.

Rep.: La Cristi Juncu, regizorul „Școlii nevestelor”, ai fost la casting?
C.I.: Da, am fost la casting.

Rep.: Cum a fost întâlnirea cu el? Ai avut emoții?
C.I.: Da, am avut emoții fiindcă a avut loc cu el și cu Nicu Mihoc. De Nicu doar auzisem până atunci și știam că e un actor foarte bun. Am avut emoții foarte mari, dar a fost bine până la urmă. Am fost chemat la trei etape de casting.

Rep.: Era primul tău contact cu piesa „Școala nevestelor”?
C.I.: Da, a fost primul. Dar când am fost la casting nici nu știam ce piesă urma să fie montată. Acolo am aflat că va fi lectură la prima vedere cu Nicu.

Rep.: Sunt ceva texte sau roluri din repertoriul clasic pe care ți-ar plăcea să le joci?
C.I.: Aș vrea să joc cât mai multă comedie. Mi-ar plăcea să joc din nou Molière fiindcă mi-a plăcut foarte tare. Aș mai vrea să joc Gogol fiindcă am jucat în „Revizorul” la facultate și mi-a plăcut.

Rep.: Când a început teatrul să-ți facă cu ochiul tot mai insistent a fost în varianta comică sau asta a venit pe parcurs?
C.I.: Nu. Nu știam pe-atunci ce o să fac sau pe ce sunt mai bun. Pur și simplu am făcut un spectacol la Petroșani cu o trupă de amatori și am observat că la asta reacționează oamenii, la asta mi-au spus că sunt bun. Într-adevăr am simțit și eu că da, asta e mult mai ușor pentru mine și mă simt mai bine, mai lejer și îmi place să fac comedie.

În „Vivaldi și anotimpurile” (Foto: Bristena)

„Inițial mă gândeam să dau la Drept sau la Medicină.”

Rep.: Să facem puțină cronologie. Tu ești din Petroșani?
C.I.: Nu, sunt din Galați, unde am trăit primii 12 ani. Pe urmă m-am mutat cu părinții la Petroșani. Acolo s-a produs și prima întâlnire cu teatrul. Am avut un spectacol în clasa a noua la Teatrul din Petroșani. Eram o trupă de amatori, doar liceeni, coordonată de Badovics Izabela, care e actriță a Teatrului din Petroșani. Actorii teatrului au văzut spectacolul, au venit apoi să ne felicite și m-au întrebat ce-am de gând să fac. Eu nu eram setat pe teatru, mă gândeam să dau la Drept sau la Medicină. Foarte târziu, prin clasa a 11-a sau a 12-a m-am decis să dau la Teatru și am început să mă pregătesc cu Bianca Holobuț.

Rep.: Ideea cu Medicina sau Dreptul a fost a ta sau a fost o presiune din partea părinților sau rudelor?
C.I.: Medicina chiar mă atrăgea fiindcă eram la profil de Bio-chimie și făceam foarte multă biologie. Chiar îmi plăcea și participam și la olimpiade, dar când am văzut că era enorm de învățat pentru admitere mi-am dat seama că nu îmi plăcea chiar atât de mult. La teatru, când eram cu colegii pe scenă sau la repetiții simțeam că sunt mult mai împlinit.

Rep.: Ai mai dat admitere și la alte facultăți de teatru?
C.I.: Nu, doar la Târgu-Mureș. Bianca, fiind studentă aici, mi-a recomandat să vin, și nu regret. Cred că am făcut cea mai bună alegere.

Rep.: La clasa cui ai fost?
C.I.: La Nicolae Cristache, coordonator. Iar ca asistenți i-am avut în primul an pe Ștefan Roman, iar în următorii doi ani pe Radu Olăreanu, pe care l-am avut și la master. Licența am luat-o în 2013, iar masterul l-am terminat în 2015.

Rep.: Nu te-a atras, totuși, o eventuală carieră sau cel puțin studii în București?
C.I.: Nu. Ce-i drept, pe-atunci nici nu știam foarte multe despre teatru. Văzusem tot ce se juca la Petroșani, dar nu aveam alte puncte de reper. Și asta a fost bine, că aveam măcar un teatru în oraș și am avut posibilitatea să joc, când sunt atâtea alte orașe, după cum știm, care nu beneficiază de nici un spațiu teatral. În perioada dinainte de admitere, Bianca mi-a recomandat să dau la Cluj, dar la clasa lui Miklós Bács. În acel an el nu luase clasă, așa că Bianca mi-a spus că cea mai bună variantă ar fi să dau la Târgu-Mureș.

„Am intrat primul la Actorie.”

Rep.: Cum au decurs probele de admitere?
C.I.: Cel mai tare îmi era teamă de proba de canto. Citisem că proba de canto era eliminatorie și m-am speriat că voi fi eliminat din prima zi fiindcă eu nu cânt bine. Dar asta nu s-a întâmplat și a fost bine până la urmă, am intrat primul. Pe de altă parte, am și fost 11 actori pe 12 locuri, deci era greu să fii picat.

Rep.: Universitatea de Arte din Târgu-Mureș are o veche tradiție națională și s-a bucurat mult timp de prestigiu. Din păcate, acesta s-a diminuat și mulți actori aspiranți aleg să dea admitere la București sau Cluj. Ce părere ai de asta?
C.I.: Chiar nu îmi dau seama. Dar am văzut și recent că la ultima admitere la Cluj au fost 150 de candidați. Nu știu câți au fost acum la noi, dar nu-mi dau seama ce s-a întâmplat și de ce nu mai vine lumea aici.

Rep.: Cum ți se pare nivelul studenților?
C.I.: E bun, dar se poate și mai bine. Evident că dacă ai putea alege din 120 de oameni ar fi un nivel mai ridicat, dar și atâția câți sunt în prezent demonstrează că vor într-adevăr să facă asta.

„Cu Colateral Oedip am fost prin vreo 30 de orașe.”

Rep.: Vorbeai mai devreme de colaborări prin țară. Îmi poți spune mai detaliat pe unde ai jucat?
C.I.: Inițial, la Turda, apoi 3-4 ani la Satu-Mare, pe urmă la Timișoara, unde s-a realizat o coproducție cu Teatrul din Turda. În plus, am umblat foarte mult cu monodrama mea „Colateral Oedip” de Mihai Ignat, în regia Laurei Moldovan. Am fost prin vreo 30 de orașe în festivaluri, pe terase, în baruri și teatre. Chiar în urmă cu trei luni am fost la Oradea și am jucat la Centrul Multimedia Studio Act.

Rep.: Cu primul tău spectacol la Teatrul Național, „Școala nevestelor”, ai participat la FNT. E visul multor actori să joace măcar o dată în cadrul festivalului. Pentru tine a fost ceva special?
C.I.: Am avut emoții mai mari decât aici, dar în rest nu mi s-a părut ceva special. A fost același lucru pentru mine. Eu aveam experiența de a schimba publicul, dar încerc să nu mă las intimidat de astfel de lucruri. Până la urmă e un festival, e tot un public de teatru…

Rep.: Publicul bucureștean, având acces la o ofertă teatrală bogată, nu crezi că e mai exigent?
C.I.: Posibil, dar atunci nu mi s-a părut. Mi s-a părut un public care gustă cu plăcere teatrul și nu e neapărat foarte drastic.

Rep.: Dar pe cel din Târgu-Mureș cum l-ai descrie?
C.I.: E un public foarte bun și îmi place că vine la teatru, are deschidere și pentru spectacole noi, nu e reticent la noutăți, iar teatrul nostru oferă un repertoriu variat tocmai ca să încurajeze publicul să își dezvolte preferințele.

Rep.: Nu te obosește programul tău încărcat?
C.I.: Dacă îți faci într-adevăr cu bucurie și plăcere munca, nu are de ce să te obosească. Și dacă ești obosit, de fapt, te simți fain în oboseala aia fiindcă e rodul muncii care te împlinește. Sper să simt genul ăsta de oboseală plăcută mereu.

În „O scrisoare pierdută… Prea multă vorbărie” (Foto: Bristena)

„Nu simt o greutate când abordez un rol nou.”

Rep.: Care a fost cel mai dificil spectacol în care ai jucat?
C.I.: Fiecare e diferit și dificil în felul său, dar eu nu mă gândesc niciodată astfel la un spectacol, eu nu simt o greutate când abordez un rol nou. Cred că a fost mai dificil doar la „Visul unei nopți de vară. S-a amânat premiera, după care am tot reluat repetițiile, am mai repetat 10 zile, am luat iarăși o pauză de două săptămâni, și tot așa. Dar n-a fost neapărat dificil, ci o experiență interesantă din care am învățat multe.

Rep.: Care este relația ta cu regizorul? Sau cum este cea ideală?
C.I.: Cred că ar trebui să fie o relație de prietenie și să vorbim o limbă comună. Eu în general mă aproprii mai greu de regizori, poate și fiindcă mă apropii mai greu de oameni. Dar dacă ne putem înțelege ca oameni, totul decurge bine. În general, în interval de o lună nu te poți apropia foarte mult de un regizor decât, poate, la un nivel profesional. Și cred că e mai ușor și mai frumos când există o relație de prietenie.

Rep.: Ce calități apreciezi la oameni ca să te poți apropia de ei?
C.I.: Depinde de la om la om. În primul rând sinceritatea, dar contează foarte mult conexiunea care se creează din primul moment.

Rep.: Cum ți-ai petrecut vacanța?
C.I.: Am fost în Vama Veche, am făcut plajă, am prins și vreme rea și am stat la cazare, am înotat, am băut vin pe malul mării, am prins răsăritul… pe urmă am fost la Petroșani să-mi văd părinții. Am și gătit, gătesc destul de mult când am timp liber. Citesc, joc fotbal, șah…

Rep.: Care sunt felurile care-ți ies cel mai bine când gătești?
C.I.: Îmi place să fac ciorbe. Îmi place să fac și mâncărică, e ca un fel de gulyás. Și îmi mai plac mâncărurile la cuptor.

Rep.: Gătești singur sau te mai ajută cineva?
C.I.: Gătesc singur, dar îmi place mult să gătesc și cu logodnica mea, Evelyn.

Rep.: Care ar fi destinația de vacanță ideală?
C.I.: Portugalia. Așa simt eu, să ajung la un moment dat acolo. Oriunde în Portugalia.

Andrei VORNICU

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

„Auschwitz, 70 de ani. Alive”, lansare la SIMFEST

Zilele Cărții și Muzicii SIMFEST au adus la Târgu-Mureș volumul “Auschwitz, 70 de ani. ALive”, …