Academia ProEtnica. minoritar/majoritar. „Din păcate, am avut parte și de niște răspunsuri foarte urâte”

Festivalul Intercultural ProEtnica din Sighișoara, ajuns anul acesta la ediția a 15-a, a venit și cu o premieră, organizarea unei academii de vară pentru tineri. Cu toate că nu a fost mare înghesuială pe cele 20 de locuri oferite de organizatori, IBZ (Asociatia Centrul Educational Interetnic pentru Tineret) și Asociația Divers, cei câțiva participanți la Academia de Vară ProEtnica au fost chiar interesați de conferințele, dezbaterile și mesele rotunde care s-au desfășurat în cadrul festivalului. I-am văzut tot timpul pe acolo și am stat de vorbă cu 3 dintre ei, Agneșka Cohut, venită din partea comunității poloneze din Suceavă, Maria Filca din comunitatea croată din Caraș-Severin și Ionuț Rotaru, majoritar :), din București.

Cât de bine-văzute sunt minoritățile

Ionuț Rotaru: Eu nu fac parte din nicio minoritate, sunt din București și am aflat de pe facebook. M-a interesat mai ales pentru că la noi, în București, chiar nu se vede deloc că am avea o problemă cu minoritățile. La București nu se simte. Cred că aici e cel mai bun spațiu de a trimite pe cineva de acolo să vadă că e tot aceeași țară.

Agneșka Cohut: Nu știam nici eu că mai sunt probleme cu minoritățile, chiar credeam că sunt bine-văzute în România și uite că nu-i așa.

Reporter: De văzut… sunt văzute bine, așa, de departe.

Ionuț Rotaru: De la o distanță apreciabilă.

„Am rămas un pic șocați”

Rep.: Cum arată în mare, pentru voi o zi la școala de vară ProEtnica 2017?

Maria Filca: Mergem la conferințe, unde se discută despre problemele dintre majoritate și minorități, despre conflictele dintre ele. Acolo ne-am și dat seama că pentru majoritate nu prea contează minoritățile. Nu suntem văzuți așa cum ar trebui să fim văzuți. Noi știm că nu suntem la același nivel, dar ca orice om avem și noi drepturi și obligații.

Ionuț Rotaru: În general, toate activitățile se desfășoară la primărie (în Sala Barocă a Primăriei Sighișoara n.r.), acolo stăm de dimineața până seara. E destul de obositor. Programul e foarte comprimat și sunt foarte multe subiecte. Multe dintre ele sunt noi și sunt subiecte de la minorități până la religii, proiecte, fonduri europene… E foarte multă informație. Eu mă gândesc că dacă nu va rămâne un document la sfârșit, ceva care să păstreze ce s-a discutat, s-ar putea să se piardă toată chestia asta.

Am fost și la dansuri, am strâns și semnături. (Semnăturile au fost strânse pentru Minority Safepack, o inițiativă FUEN n.r. – detalii găsiți aici: https://www.fuen.org/)

Maria: Filca: Din păcate, am avut parte și de niște răspunsuri foarte urâte. Am rămas un pic șocați. Am văzut că pentru oameni nici măcar nu contează că există minorități în țară.

Rep.: Cam în ce proporție ați avut de-a face cu astfel de reacții?

Ionuț Rotaru: În general, sunt undeva la 40%. E vorba și de date personale și marea majoritate au zis că nu, tocmai de aceea. După aia, se împart: unii care semnează și unii care chiar au o problemă cu minoritățile.

Maria Filca: Fiecare om are părerea lui și nu poți să i-o schimbi pentru că foarte mulți dintre oameni se uită la televizor și sunt foarte mult influențați de ideile pe care le au „domnii”. Cred mult prea multe lucruri și nu vor să asculte și părerea noastră. Au deja o părere și merg pe principiul: eu știu asta, nimeni nu-mi schimbă ideea!

„Îți tai singur craca de sub picioare când ai zis că nu se poate”

Rep.: Dintre dezbateri/conferințe care vi s-au părut cele mai interesante?

Maria Filca: Aceea despre inițiativa FUEN.

Agneșka Cohut: Cred că aceea a fost cea mai interesantă, pentru că acolo s-a vorbit efectiv despre minorități și strict cu ce probleme se confruntă. A fost mai pe înțelesul tuturor și oamenii din sală au pus întrebări sau și-au spus părerile, chiar a fost un dialog.

Maria Filca: A fost singura conferință unde, de fapt, încercau să ajute și să fie alături de minorități. Să nu fim chiar uitați de lume – să zic așa între ghilimele.

Ionuț Rotaru: Eu am sperat să fie interesantă una dintre prezentările despre fonduri. A fost foarte multă informație acolo și au prezentat modurile în care poți să participi, dar nu a fost o chestie de convingere: faceți (așa) că e bine! A fost doar o prezentare. Unii nu sunt ca mine, nu sunt direct interesați, ș i mă așteptam să fie și axată pe convingere. Pentru că, acum sunt variante de finanțare, dar chiar dacă nu sunt, poți să faci presiuni și în România și în Uniunea Europeană.

Poți să faci presiuni ca să bugeteze pentru anii următori, în cazul în care identifici o problemă, și să rezolve acele nevoi. Numai că dacă la nivel de implicare te plafonezi și spui că nu există bani, că nu există oameni… Îți tai singur craca de sub picioare când ai zis că nu se poate.

În rest, a mai fost și conferința cu religiile.(vezi aici n.r.)

„Este limba noastră maternă, la fel cum pentru români este limba română”

Rep.: Din punctul vostru de vedere, care sunt cele mai mari probleme pentru comunitățile etnice mici?

Ionuț Rotaru: Eu cred că cel mai important este accesul la orice înseamnă servicii, autorități și așa mai departe. Dacă oamenii acasă se exprimă într-o limbă și acolo la autoritatea de care aparțin nu se pot înțelege e foarte dificil.

Agneșka Cohut: Eu fac parte dintr-o comunitate foarte mică, dar niciodată nu am avut probleme pentru că am învățat limba română de mică. Nu am probleme când mă duc într-o instituție să nu pot să mă înțeleg cu cineva.

Rep.: Mă gândesc că ideea lui Ionuț era și să te simți în largul tău, mai ca la tine acasă…

Maria Filca: Da. De exemplu, mi-a zis ieri o doamnă când am fost la semnături că trăim în România și că trebuie să știm limba română, dar noi acasă nu putem fi obligați să vorbim limba română, chiar dacă trăim în România. Noi suntem veniți din moși-strămoși aici, ne-am stabilit aici, dar încercăm, chiar dacă populația tot scade și tinerii pleacă din țară, totuși încercăm să nu ne uităm tradițiile obiceiurile, să nu ne uităm limba noastră. Este limba noastră maternă, la fel cum pentru români este limba română. Nu cred că le-ar face plăcere să-i oblige cineva să vorbească o altă limbă decât limba pe care o vorbeau ei de mici copii în familie.