FOTO: Vernisajul expoziției „Synesthesia” a readus copilăria în „Epoca de Aur” în 19 culori

Artista vizuală Molnár Krisztina a lansat luna aceasta cartea „A házicsoki színe” / „Culoarea ciocolatei de casă” la editura clujeană Koinónia. Volumul reunește ilustrații ale ultimilor ani petrecuți sub dictatură înainte de ’89, așa cum au fost percepuți de un copil. Fiecare imagine are o culoare corespondentă și e completată de un text explicativ. Pe scurt, e vorba de o poveste în imagini, cu text, sau scene dintr-o copilărie gri colorate prin intermediul fanteziei și a talentului.

Camera K’ARTE a găzduiește expoziția ilustrațiilor din carte care vorbesc de la sine, dispensându-se de această dată de text. Am stat de vorbă cu artista Molnár Krisztina care a povestit despre proiect și despre semnificația culorilor în cadrul cărții.

Reporter: Ați adus la vernisaj inclusiv ciocolată de casă făcută de mama dumneavoastră. Culoarea ciocolatei de casă dă și titlul cărții ieșite de curând de la tipar.

Molnár Krisztina: Eu m-am născut în ’76, deci în decembrie ’89 am avut 14 ani și am prins, prin urmare, o perioadă destul de lungă în „Epoca de Aur”. Lucrările expuse nu sunt simple ilustrații și am vrut să fac o expoziție separată numai cu imagini. Este în primul rând un proiect vizual, dar fiecare imagine are o istorioară legată de întâmplările din copilărie: începând cu statul la coadă la pâine, la ulei și alte alimente, până la faptul că nu se găsea nimic în magazine, iar mama făcea ciocolată de casă la noi acasă, firește. Fiica mea are 9 ani și pentru ea am început să scriu această carte, îi povesteam seara, înainte de culcare, povești adevărate din viața mea și apoi au apărut imaginile și descrierile.

Rep.: Cum ați îmbinat imaginile cu textele?

M.K.: Eu sunt la bază artist plastic, nu scriitor, așa că am ales culorile și am asociat fiecărei culori o poveste și, uneori, un obiect. Inițial au fost culorile curcubeului, dar după un timp s-au terminat, am introdus alb și negru și am început să le combin. Așa a apărut și roșu, galben și albastru, și am ajuns în cele din urmă la 19 culori. Expoziția de față pleacă de la gri fiindcă primul lucru care-mi vine în minte când mă gândesc la copilăria mea este că era foarte cenușie, chiar și în fotografiile color. Această călătorie a fost, însă, colorată în viața privată și de către familie. Fiind copii, noi nici nu am simțit așa de mult anii aceia de opresiune comparativ cu părinții noștri.

Rep.: Cui se adresează în primul rând această lucrare?

M.K.: Ideea mea a fost să găsesc o cale spre fiica mea și copiii de astăzi și să le arăt cum am trăit noi. Nu știu în ce măsură am reușit, însă observ că are un efect foarte fain asupra celor din generația mea, numită și „generația cu cheia la gât”, oameni care au trăit acele momente și care vedeau banane o dată pe an, și atunci erau verzi, care este culoarea corespondentă în povestire.

Cartea paote fi găsită momentan la standul Editurii Koinónia din Parcul Municipal în cadrul Festivalului Vâltoarea Mureșeană. Autoarea își dorește și o ediție în limba română și, fiind pe jumătate nemțoaică, ar considera binevenită și o ediție în limba germană. Până atunci, vă invită să vizitați expoziția deschisă până în 6 septembrie.

Andrei VORNICU