Home / Agricultura / Fermierii, îndemnaţi să se asocieze

Fermierii, îndemnaţi să se asocieze

Distribuie

Europarlamentarul Daniel Buda, membru al Comisiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, i-a îndemnat pe fermierii participanţi sâmbătă, 2 septembrie, la Expoziţia de Bălţată de la Târgu-Mureş, să se asocieze în vederea producerii de valoare adăugată.

“În agricultură, în momentul de faţă, asocierea este dintre cheile reuşitei în acest domeniu. Suntem într-o zonă a Transilvaniei unde avem foarte multe ferme familiale şi pentru a putea reuşi în ceea ce înseamnă achiziţionarea gamei de maşini sau de utilaje cu care să lucrăm terenurile trebuie obligatoriu să facem acest pas, dificil într-adevăr, avem această rezervă de pe vremea CAP-iştilor, dar până la urmă să ştiţi că nu este altă soluţie decât asocierea în agricultură”, a afirmat Daniel Buda, care a mai susţinut că “asocierea îţi dă posibilitatea, pe de-o parte, să-ţi cumperi gama de maşini, pe de altă parte îţi oferă posibilitatea, sigur, să-ţi faci fabrici de lapte, să poţi să produci tu valoare adăugată”.

(Redacţia)

 

De asemenea, verificati

Mureș: Ședință de pregătire a alegerilor din 9 iunie

Distribuie Sala Mare a Palatului Administrativ din Târgu Mureș a găzduit joi, 11 aprilie, o …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.