Schimbări de lot și brand în tabăra „tigrilor” BC Mures
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 470 Vizualizări

Schimbări de lot și brand în tabăra „tigrilor”

Echipa de baschet masculin BC Mureș Târgu-Mureș va organiza în 7-8 septembrie Cupa Mureș. Cu puțin timp în urmă clubul își anunța definitivarea lotului. După reunirea care a avut loc în 20 august, cu sosirea străinilor rămași a doua zi, lotul a suferit deja două modificări importante. Este vorba despre doi dintre jucătorii străini, care au și fost înlocuiți. Mai întâi, o primă „supriză” a reprezentat-o gestul americanului LaMarcus Reed, care și-a anunțat revenirea în „junglă”, după care a semnat cu un club din Israel. A urmat cel de-al doilea american Darius Hargrove, care înainte de reunire s-a decis să se retragă din activitate, urmând să se ocupe de copii. Nevoită pe ultima sută de metri, conducerea a găsit rapid soluții, aducând în locul acestora alți doi americani.

Primul a fost Demarius Bolds, fundaș care vine din prima ligă din Grecia, de la formația GS Lavrio, unde a avut medii statistice foarte bune în cele 26 de partide jucate. Bolds a mai jucat anterior în campionatele din Cehia, Turcia, Irak.
Al cincilea străin este Deven Mitchell, în vârstă de 32 de ani, care vine din campionatul României, ultima oară la Dinamo Bucureşti, dar a mai evoluat în perioada 2009-2013 la Gaz Metan Mediaș. După cum se știe, ceilalți trei sunt Goran Martinic, Alexandar Mladenovic şi Milivoje Mijovic, care au efectuat deja primele pregătiri cu echipa.

 

O nouă imagine și speranțe de mai bine

Altă schimbare survenită înaintea debutului este cea de imagine. Logoul vechi din ediția 1994-95, conceput ingognito, în criză de timp, a fost înlocuit cu unul modern. Acesta a fost conceput în regim de sponsorizare de către Baba Oliver, de la firma Oligraf, unul dintre sponsorii echipei. „Noul logo a fost deja folosit de către echipa de minibaschet a antrenorului Soos Zsolt Tibor la finalele de la Mangalia, cu succes după cum s-a văzut, echipa reușind să ocupe un loc bun la acel turneu. Acela reprezintă tigrul, așa cum sunt cunoscuți supoerterii noștri. Cele două schimbări au fost necesare după surprizele pe care ni le-au făcut Reed și Hargrove. Am fost nevoiți să luăm măsuri de urgență pentru completarea lotului. Momentan acesta este complet, dar este posibil să aducem și un al șaselea străin, lucru care depinde de posibilitățile clubului”, a specificat președintele Beres Lorand.

În legătură cu schimbările din lot și perspectivele echipei în noua ediție ne-au dat detalii cei doi antrenori. „Schimbările survenite în lot ne-au dat mari bătăi de cap și ne-au făcut să fim atenți la ce jucători aducem, să fim puși în gardă atât în defensivă, cât și în ofensivă. În afara celor doi jucători noi, care au venit mai târziu, restul lotului a efectuat deja prima perioadă de pregătire, mai întâi cea fizică, efectuată la baza sportivă de la Weekend. Ce avem în continuare de făcut este integrarea cât mai rapidă a noilor jucători, care consider că vor întări echipa în apărare”, este de părere antrenorul principal Szaszgaspar Barnabas.

De pregătirea fizică s-a ocupat secundul George Trif, împreună cu Cristian Graur, deoarece fostul preparator fizic Liviu Dumitru a prmit o ofertă avantajoasă de la un alt club. „Ca de fiecare dată, prima perioadă, cea a pregătirii fizice este cea mai grea pentru jucători. Pentru noi este un nou început și sperăm ca echipa să ajungă în cel mai scut timp la o formă bună”, a completat George Trif.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE