Liga IV își poate prezenta candidatele la locuri fruntașe Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 232 Vizualizări

Liga IV își poate prezenta candidatele la locuri fruntașe

Sâmbătă, 9 esptembrie, de la ora 11.00 se dispută partidele etapei a doua din noua ediție a Ligii IV de fotbal. Ca la fiecare debut, echipelor nu le este cunoscut de la început potențialul. Astfel, rezultatele primelor etape nu sunt relevante. Sunt echipe care s-au aflat în fiecare ediție printre fruntașe, iar acum startul arată cu totul altceva. Cel mai elocvent este exemplul campioanei ediției trecute, Mureșul Rușii Munți, care după ce a ratat de puțin promovarea în Liga III a remizat în etapa inaugurală pe teren propriu cu ultima clasată a ediției precedente, Raza de Soare Acățari. Aceasta din urmă a rămas în acest eșalon deoarece participarea în „elita” competiției patronată de către Asociația Județeană de Fotbal Mureș depinde de potențialul financiar al echipelor care își manifestă intenția de a participa în Liga IV. Farel Roteni a câștigat seria din Liga V și avea drept de promovare, dar a renunțat, iar una dintre echipele cu pretenții, Juvenes Târgu-Mureș s-a retras. Cu o primă etapă în care s-au înregistrat patru rezultate de egalitate și doar revenita în acest eșalon Unirea Tricolor Târnăveni a obținut victoria pe teren propriu, este dificil de a ne face o imagine care să reflecte fidel valoarea celor 15 echipe. Mai mult, campioana ediției încheiată cu un an în urmă, Mureșul Luduș a stat, deoarece numărul echipelor este impar.

Un prim meci de interes deschide etapa

Loturile unora dintre echipe abia s-au reunit, unele încă nici nu sunt definitivate. Acesta este un motiv în plus pentru a aștepta rezultatele din etapele următoare, pentru a avea o imagine mai fidelă asupra potențialului. Totuși, etapa are chiar din start un meci care atrage atenția. Acesta se va disputa în deschidere, la nocturna terenului sintetic al stadionului Trans Sil din Târgu-Mureș, vineri, de la ora 19.30, între MSE și Unirea Tricolor Târnăveni. Evident, acest joc poate fi considerat și capul de afiș al etapei a doua, chiar dacă și alte partide se anunță interesante. MSE s-a impus în deplasarea de la Sovata, 3-2 cu Lacul Ursu Mobila, devenită Medve To Mob Art și vizează în această ediție promovarea, iar echipa din Târnăveni a surclasat-o pe Gaz Metan Daneș, scor 8-0. Se anunță intereseante și întâlnirile de la Miheșu de Câmpie, între Avântul, care a abținut victoria în deplasarea de la Sărmașu și Mureșul Luduș, dar și cea dintre Raza de Soare Acățari, care a ținut „în șah” campioana, și ACS Miercurea Nirajului. Etapa mai programează și un prim duel între târgumureșene, rămase doar trei în această ediție, Atletic și Gaz Metan, ambele cu remize în prima etapă.

Programul etapei a II-a

MSE Târgu-Mureș                        – Unirea Tricolor Târnăveni

Avântul Miheșu de Câmpie          – Mureșul Luduș

Viitorul Ungheni                           – ASC Sărmașu

Atletic Târgu-Mureș                      – Gaz Metan Târgu-Mureș

Raza de Soare Acățari                   – ACS Miercurea Nirajului

Gaz Metan Daneș                           – Mureșul Rușii Munți

Mureșul Nazna                               – Lacul Ursu Mobila Sovata

Mureșul Cuci                                 – stă

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE