ASA învinge la Pitești și se menține pe podium FC Municipal
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 204 Vizualizări

ASA învinge la Pitești și se menține pe podium

Pentru a cincea oară în deschiderea etapei din Liga 2 de fotbal, ASA Târgu-Mureș a obținut victoria în etapa a VII-a, 2-1 în deplasarea de la FC Argeș Pitești. Toate cele trei goluri ale întâlnirii au fost înscrise de către mureșeni, doar că unul a fost în propria poartă. Paul Iacob a deschis scorul în minutul 10, în urma unui corner executat de Alexandru Stoica, Panait a deviat în propria poartă mingea trimisă de Grecu în fața porții în minutul 22, iar în minutul 53 Sârbu a profitat de o neînțelegere între Vișa și portarul gazdelor și a înscris golul care avea să aducă cele trei puncte mureșenilor.

Rămași fără antrenori și manager general după despărțirea de Laszlo Balint și Dinu Gheorghe, ASA părea o pradă ușoară pentru echipa din orașul lui Dobrin. Lucrurile nu au stat așa, ASA s-a dovedit echipa mai pragmatică. Cu antrenorul portarilor Fekete Carol pe bancă, mureșenii au avut primele ocazii importante și la 2-1 au avut și ocazia de a se desprinde.

 

Gol rapid la reluare și șanse de despindere

 

După golul primit dintr-o eroare a unui fundaș, ASA nu s-a pierdut cu firea și a abordat repriza secundă cu un plus de elan. Chiar dacă golul care avea să aducă victoria a fost urmarea unei greșeli în apărarea piteștenilor, mureșenii au avut la doar un minut o nouă oportunitate de a înscrie, dar mingea trimisă de Soica a fost deviată de Șerbănică, foarte aproape de autogol. Sârbu a avut și el în minutul 63 șansa de 3-1, dar mingea a fost respisă de portarul Octavian Popescu. După două minute și argeșenii au trecut pe lângă egalare, dar Florin Iacob a respins șutul lui Șerbănică, iar Șerban a reluat în portarul mureșenilor. Până la final piteștenii au încercat obținerea a cel puțin unui punct, dar nu au avut luciditate în acțiuni. Au avut o ultimă șansă în minutele de prelungiri, dar Florin Iacob a intervenit salvator la șutul lui Șerban. ASA a gestionat bine finalul și a obținut trei puncte importante în economia clasamentului. Cu această victorie se menține pe podium, urcând pe locul secund, la un punct în urma celor de la Hermannstadt, care au învis cu 1-0 pe ASU Poli Timișoara. În etapa viitoare ASA va avea un meci greu pe teren propriu cu Chindia Târgoviște, care a facilitat urcarea mureșenilor pe treapta a doua, învingând tot cu 1-0 pe Ripensia Timișoara, singura învingătoare a mureșenilor.

Au ecvoluat formațiile:

FC Argeş: Oct. Popescu – Torişte, Şerbănică, Vişa, Stan, I. Şerban, R. Costin, Alin Popa (D. Andrei 56′), Năstăsie (Nilă 69′), R. Grecu (D. Oancea 77′), Buhăescu
ASA: Fl. Iacob – Băjan, Candrea, Ilie, D. Panait, Licu, P. Iacob, Petra ( Neagu 46′), Schieb (Sârbu 36′), Petriş, Al. Stoica (Mijokovic 73′)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE