Home / Social / 10 lucruri pe care le ştiam greşit despre anvelopele de iarnă

10 lucruri pe care le ştiam greşit despre anvelopele de iarnă

Anvelopele de iarnă sunt obligatorii atunci când e zăpadă pe carosabil, nu neapărat de la 1 Noiembrie, această fiind eficiente la capacitate maximă atunci când temperatură scade sub 7 grade Celsius.

Potrivit site-ului www.pneunet.ro, șoferii din România preferă să achiziționeze, în mod tradițional, anvelopele de iarnă în perioadă când cererea este foarte mare – nu doar la cumpărare, ci și la montare – iar prețurile sunt întotdeauna mult mai ridicate cu cât ne apropiem de începutul sezonului de iarnă. “Cu cât cumpărăm din timp avenlopele de iarnă, cu atât prețurile vor fi mult mai jos. De regulă, prețurile în această perioadă pot avea reduceri de pană la 40%. În funcție de parametrii anvelopei și de marcă, prețurile pot varia de la 132 de lei pană la 500 de lei, la începutul lunii septembrie, iar odată cu terminarea lunii, prețurile au tendința de a reveni la cele obișnuite, specifice sezonului rece, când cererea începe să crească”, declară Nicu Avram, administratorul magazinului online PneuNet.ro

În același timp, specialistul afirmă că s-au creat cel puțin 10 mituri false legate de anvelopele de iarnă și de folosirea lor, care au indus în eroare foarte mulți șoferi.

  1. Anvelopele de iarnă sunt obligatorii de la 1 noiembrie. “Nimic mai fals. Conform Legii, nu există niciun termen calendaristic în care șoferii sunt obligați să aibă autoturismul dotat cu anvelope de iarnă. Inițial se vehicula termenul cuprins între 1 noiembrie și 1 martie, ca fiind perioadă în care mașinile trebuie să fie încălțate cu pneuri dedicate sezonului rece. Legea oficială, în variantă finală, spune că trebuie să ai pneuri de iarnă acolo unde este zăpada, indiferent de luna anului. Adică dacă ești pe Transfăgărășan în luna august și te apucă ninsoarea, vei primi amendă dacă încurci circulația din cauza pneurilor tale de vară”, explică Nicu Avram, administratorul magazinului online http://www.pneunet.ro.
  2. Anvelopele de iarnă sunt bune doar pe zăpada. “Greşit! Un pneu fabricat special pentru sezonul rece se folosește în momentul în care temperatură scade sub 7 grade Celsius. Este special concepută ca să aibă o aderență crescută în condiții de temperatură scăzută, adică vor frâna mult mai bine pe asfalt uscat, când afară este frig, față de niște pneuri de vară. La fel și pe gheață sau polei, având un profil mai pronunțat. Așadar, cauciucurile „winter” nu sunt bune doar pe zăpada, ci în toate condițiile care presupun iarnă: frig, gheață, polei, zăpadă, umezeală”, spune Nicu Avram.
  3. Pneurile de iarnă frânează mai bine vara, deoarece sunt mai profilate. „Este o afirmație pe care o auzim destul de des, însă este eronată complet. Lumea crede că dacă un pneu are profil mai agresiv, cu blocurile de cauciuc scoase mai în evidență, așa cum sunt cele de iarnă, atunci va frână mult mai bine pe asfalt uscat, vara. La fel crede lumea și pentru că aceste gume sunt mai moi, având o aderență crescută în condiții de vară, pe asfalt uscat. Aceste convingeri sunt însă greșite. Pentru că anvelopa de iarnă este fabricată dintr-un material special dedicat sezonului rece, care se bucură de proprietățile sale atunci când temperatură este mai mică de 7 grade. Dacă folosim anvelopele de iarnă când e cald, suprafața de rulare se va uza mai repede, distanța de frânare va crește, pentru că materialul are aderență bună doar când e frig, iar înălțimea profilului va permite blocurilor din cauciuc să aibă o mișcare mare, atât la demaraj, cât și la franare”, explică specialistul.
  4. Trebuie să ne montăm anvelopele de iarnă la prima zăpada. “Sunt tot mai mulți cei care așteaptă primii fulgi de nea, înainte să se ducă la vulcanizare. Este greșit însă acest lucru, pentru că trebuie să ne montăm pneurile de iarnă atunci când avem primele temperaturi constante mai mici de 7 grade. Adică, dacă avem mai multe zile consecutive cu temperaturi scăzute, trebuie să ne instalăm gumele de iarnă, chiar dacă nu ninge. Poate să nu ningă toată iarnă, dar dacă e frig, e bine să avem pneurile de iarnă puse, ca să frânăm mai bine, să avem o stabilitate mai bună și să nu uzăm prematur setul de vară”, explică Nicu Avram.
  5. Sunt bune și anvelopele cu profil de 3-4 mm în “carne”. “Trebuie știut că un pneu de iarnă, atunci când este nou, are un profil de 8-10mm, în schimb ce un pneu de vară are cam 6-7mm. Adică, dacă la un pneu de vară, un profil aflat la jumătate (3-4mm), încă mai poate fi folosit, la anvelopele de iarnă marjă de uzură este mai mică. Dacă o anvelopă de iarnă are un profil mai mic de 5mm, aceasta nu mai corespunde tuturor parametrilor pentru care a fost fabricată. O anvelopă cu „carne” de numai 3-4mm nu mai este bună de nimic. Profilul nu va mai evacua apa cum trebuie, nu va mai avea aderență pe zăpadă și polei, iar distanța de frânare se va lungi simțitor. Așadar, dacă cumpărați pneuri la mână a două, nu uitați să verificați profilul și să faceți testul monedei de 5 bani”, explică Nicu Avram.
  6. Trebuie să avem gume de iarnă pe puntea motoare. “Am auzit tot felul de păreri despre locul în care trebuie să montăm pneurile de iarnă: pe față, ca să frânăm mai bine, pe față dacă avem mașină FWD, pe spate dacă avem RWD. Este o idee eronată! Indiferent de tracțiunea pe care o avem, indiferent de maşină, poate fie şi 4×4, trebuie să avem montate anvelope de iarnă pe toate cele 4 roţi. Dacă însă nu ne permitem  să avem 4 roţi de iarnă, atunci mai bine nu mai punem deloc, că dezechilibrăm şi mai tare maşina. La fel şi dacă punem anvelope de proastă calitate sau uzate peste măsură”, declară Nicu Avram.
  7. Anvelopele all-seasons sunt la fel de bune că cele de iarnă. “Total greșit! Ați observat cum marii producători de anvelope nu mai scot pe piață pneuri mixte? Pentru că anvelopele all-season sunt bunicele la orice, dar foarte proaste la tot. Adică este un compromis care vine cu mult mai multe neajunsuri decât avantaje. Are fulgul ştanțat pe peretele lateral, deci nu vei lua amendă nici dacă încurci traficul, asta e clar. Și îți salvează și ceva bănuți, deoarece nu trebuie să cumperi 2 seturi separate. Dar cam astea sunt unicele calități. De cealaltă parte se comportă prost pe asfalt uscat, prost pe zăpada, prost pe gheață și se uzează foarte repede. Dacă însă ești de acord cu acest compromis, îți poți cumpără un set de pneuri mixte ca să faci economie la bani, dar te asigurăm că vei face economie și la siguranţă…”, declară Nicu Avram.
  8. Se poate merge cu anvelope all-season pe zăpada fără probleme. “Este încă o afirmație eronată, pe care mulți oameni o vehiculează. Multă lume nu știe că pneurile mixte sunt făcute doar pentru țările în care iernile sunt reci, dar nu ninge mai deloc. Adică sunt niște anvelope care se comportă decent la orice temperatură. Și atât! În condiitii severe de iarnă, așa cum avem în ultimii ani în România, perioadă care se prelungește până spre primăvara calendaristică, anvelopele all season nu fac față. Adică vor frâna la fel pe asfalt uscat sau umed și dacă e cald, și dacă este rece, însă dacă este vorba de mers pe zăpada, acestea nu au profilul necesar unei aderențe crescute, iar pe gheață performanțele sunt limitate. Recomandăm aceste anvelope all season doar de la brandurile premium și pentru utilizarea cu precădere în oraş”, declară Nicu Avram.
  9. “Nu contează prețul unei anvelope, că toate fac același lucru”. “La Anvelope este la fel ca în orice alt domeniu: auto, moto, imobiliare, vestimentație, biciclete sau orice altceva care ne înconjoară. Adică da, e clar și limpede, că prețul dictează calitatea. Un cauciuc al unei mărci celebre, care se vinde cu 500 de lei/bucată, nu va fi niciodată fabricat la fel ca unul ce costă 150 de lei/bucată. Vorbim de materiale mult mai dezvoltate, mai rezistente în timp, un design al profilului gândit de specialiști şi ingineri, ani şi ani de studii şi testări, o linie de asamblare şi verificare de ultimă oră şi așa mai departe. Nu degeaba un pneu de aceleaşi dimensiuni poate chiar şi de 2 ori mai mult decât unul fabricat de o companie necunoscută”, explică managerul Pneunet.ro.
  10. Tot ce contează la un cauciuc de iarnă este sa aibă cât mai multă „carne, profil”. “Este corectă doar partea cu „cât mai multă carne”, dar atât. Pentru că nu doar profilul rămas este important. Degeaba îți cumperi niște anvelopede de iarnă nerulate, care au încă toți martorii de uzură intacți, dacă anvelopă a fost depozitată incorect și a îmbătrânit cauciucul sau sunt crăpături în pereții laterali. Nu doar adâncimea profilului contează la o anvelopă, ci și data de fabricație (DOT-ul), care nu trebuie să fie mai vechi de 5 ani. Niciodată să nu fii atras de un pneu care pare nou, deoarece are profilul mare, pentru că se pot ascunde alte surprize neplăcute. Chiar și la anvelopele noi, sigilate, vândute în diverse locuri, ne putem trezi cu „vechituri”. Adică pneuri nerulate, dar care au zăcut mult în depozite și se vând acum la prețuri reduse fiind îmbătrânite”, explică Nicu Avram.

Site-ul de unde se pot face comenzi de anvelope de iarnă este  https://www.pneunet.ro/anvelope-iarna/.

(Comunicat de presă)

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

S-a stins Dumitru Şomlea, eroul de la Oarba ocrotit de Dumnezeu

Cel mai vârstnic veteran de război din judeţul Mureş, Dumitru Şomlea, a încetat din viaţă …