Home / Cultură / Alexandru Cistelecan, speaker la Bookfest 2017: „Un astfel de eveniment devine un bun prilej de emulație… în perspectiva viitorului.”
Alexandru Cistelecan

Alexandru Cistelecan, speaker la Bookfest 2017: „Un astfel de eveniment devine un bun prilej de emulație… în perspectiva viitorului.”

Distribuie

Reputatul critic literar și profesor de literatură română contemporană la Universitatea „Petru Maior”, Alexandru Cistelecan, va participa la cea de a IV-a ediție Bookfest Tîrgu Mureș unde va prezenta mai multe titluri. Alexandru Cistelecan a răspuns cu această ocazie la câteva întrebări referitoare la evenimentul care, după părerea sa, transformă orașele-gazdă într-o ligă a orașelor-vedetă din punct de vedere cultural.

Reporter: Știm că veți participa în calitate de invitat/moderator la câteva prezentări de carte din cadrul Bookfest 2017. Ne puteți spune câteva cuvinte despre autorii pe care îți vei ajuta să se întâlnească cu publicul la Teatrul Național Tîrgu Mureș?
Alexandru Cistelecan: Din fericire pentru mine e vorba de autori atât de cunoscuți încît orice vorbă de „intermediere” ar fi de prisos. Nu știu cui ar mai fi cazul să-i spun eu cine e Mircea Cărtărescu. Nu cred să existe cineva alfabetizat care să nu știe cine e. Voi spune în legătură cu el doar că vine la Bookfest-ul târgumureșean cu ultima lui apariție – de la Humanitas, bineînțeles –, o carte de publicistică – „Peisaj după isterie” – în care adună zece ani de intervenții civice. Fiind vorba de cel mai important scriitor român în viață, cred că toată lumea e interesată de atitudinile lui civice, atît cei care sunt de acord cu ele, cît și cei care nu sunt. Un scriitor-reper e și o conștiință civică-reper iar luările sale de poziție, chiar dacă nu sunt în asentimentul tuturor, constituie și ele repere. Oricum, nimeni nu poate sta insensibil la cele scrise de Cărtărescu – și din pricina felului în care sunt scrise și din cauza problematicii cotidiene în care se implică (și în care am fost toți implicați). Poeta Ioana Nicolaie (deși a trecut de-o vreme, cu succes, la proză, eu o consider tot poetă în primul rând) e prezentă cu al treilea ei roman – „Pelinul negru” –, un roman în care cititorii se vor regăsi, cu siguranță, pe ei și problemele lor; și nu numai cei care au fost, ca să zic așa, „martorii” – cei mai mulți fără să știe, cel puțin nu la timp – teribilului accident de la Cernobîl. Antropologul Vintilă Mihăilescu e și el o personalitate mult prea cunoscută ca să mai fac eu efortul unei prezentări iar cartea pe care o coordonează – „De ce este România astfel? Avatarurile excepționalismului românesc” – cred eu că va fi bestsellerul anului. E o carte pe care o recomand chiar tuturor (sper să nu-mi fie luată în nume de rău emfaza recomandării), întrucît e o analiză extrem de complexă – din multiple perspective – și în același timp extrem de nuanțată și de echilibrată – la urma urmei – a unor psihoze naționale foarte active și azi.

Rep.: Pe lângă volumele despre care veți vorbi, asupra căror altor titluri din ofertele editurilor prezente la salonul de carte doriți să ne atrageți atenția?
A.C.: N-ar trebui să vă răspund la această întrebare – și nici n-am să vă răspund. Ar fi trebuit să am deja citite măcar o parte semnificativă dintre cărțile care vor fi prezente/prezentate, ceea ce însă nu s-a întîmplat. Dar după cum am văzut eu prezentările Bookfest-ului, editurile vin cu cărți pentru toată lumea. Ca să nu ziceți, totuși, că nu fac nici o recomandare, iată una din toată inima: Fernando Pessoa, „Vecin cu viața” (Editura Humanitas).

Rep.: Vă rog să ne spuneți de ce considerați important faptul că are loc un astfel de eveniment în Tîrgu Mureș?
A.C.: E important ca și orașul nostru să fie pe harta orașelor care sunt gazde ale Bookfest-ului, un fel de ligă a orașelor-vedetă, cultural vorbind (desigur, ar fi bine ca și publicul să susțină această ambiție locală). Fiind și noi un oraș universitar, un astfel de eveniment devine un bun prilej de emulație… în perspectiva viitorului.

Rep.: Ce aspect/aspecte care țin de organizarea salonului vă doriți îmbunătățite anul acesta (sau la ediția următoare) față de ediția de anul trecut?
A.C.: Anul acesta nu cred că se mai poate face ceva, dar măcar de anul viitor s-ar putea. Eu am mai sugerat – dar fără nici un efect – ca măcar câteva ore dintr-o zi de târg să fie alocate unor edituri și scriitori locali – mai ales că în ultima vreme au apărut mulți și foarte buni tineri scriitori, în toate domeniile – poezie, proză, exegeză literară. Dacă ar exista și un astfel de moment, târgul n-ar mai părea un… implant. Cred că scriitorii tîrgumureșeni (mureșeni) merită și ei o oră de vedetism (mai ales că nu sunt toți veleitari).

Andrei VORNICU și Valentin COVACIU


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Voleibalistele de la CSU, învinse în trei meciuri

Distribuie În weekendul recent încheiat, voleibalistele de la CSU Târgu Mureș au disputat la Oradea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.