Sarmalele Reci, come back cu aromă de carte la Târgu-Mureș Cultură
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 413 Vizualizări

Sarmalele Reci, come back cu aromă de carte la Târgu-Mureș

De când festivalul Peninsula a devenit istorie, prezența trupei Sarmalele Reci la Târgu-Mureș a fost una sublimă, dar care a lipsit cu desăvârșire. Noroc cu organizatorii Salonului de Carte Bookfest care i-au inclus în cadrul ediției din acest an de la Târgu-Mureș. Așadar, Sarmalele Reci, una dintre cele mai longevive trupe de rock româneşti, va concerta  în această seară (ora 18:30) la  Bookfest Tîrgu Mureș, în foaierul Teatrului Național. Istoria consemnează faptul că  Sarmalele Reci a luat ființă în anul 1993,  iar în prezent componența trupei este asigurată de András Zoltán (voce), Emil Viciu (chitară), Gabriel Drăgan (tobe), Mircea Laszlo Horvath (claviaturi) și Vlady Săteanu (chitară bas). Primul album, din totalul de opt, a fost ”Țara te vrea prost”, apărut în 1995, iar cel mai recent material discografic este ”Haos.ro”, din 2012. Până să înceapă concertul, l-am rugat pe Zoli, solistul trupei, să ne mai spună câte ceva despre trupă, despre carte și despre revenirea pe meleagurile mureșene.

Care a fost prima carte citită pentru András Zoltán?

András Zoltán: Prima carte citită se află undeva mult prea demult ca să-mi pot aminti, din multitudinea de cărți. Printre cărțile care se află în prim-planul afectiv al istoriei lecturilor mele pot numi ”Cartea de nisip” de Borges.

A avut vreun efect?

András Zoltán: Toate cărțile citite au avut efect. Ele au invitat noi și noi cărți, și fiecare lectură anterioară a decodificat într-un mod înțelept pe cea nouă, iar aceasta la rîndul ei le-a rescris în mod misterios pe toate celelalte.

”Ai carte, ai parte” , spune o vorbă veche de când lumea. Mai e valabilă în zilele noastre?

András Zoltán: ”Partea” este parte din înțelepciunea universală, din care s-au inspirat Aristotel, Toma d’Aquino, sau Chretien de Troyes, dar este și o parte personală, individuală, care crește nu numai o dată cu experiența și vîrsta, dar și în măsura în care vrei să te cultivi, să devii tu părtaș la treburile lumii.

În anul 1993 scoteați albumul ”Țara te vrea prost”. Acel ”viitor luminos” care se ivea la orizont putea fi combătut cu ajutorul cărții, lecturii?

András Zoltán: De la ”Țara te vrea prost” încoace, profeția lui Florin Dumitrescu, textierul nostru, nu a fost refutată. Cred că menirea omului este să devină un cetățean al Pămîntului din ce în ce mai bine informat și din ce în ce mai capabil, iar asta se clădește mult mai degrabă prin lectură și prin studiu, decît prin contactul superficial cu tehnologia – cred mai degrabă în adîncirea în lectură și aprofundarea unor teme și domenii în mod ritmic și constant, chiar și din pura plăcere de a citi.

Ironia ajută, sau musai trebuie trecut la mesaje serioase?

András Zoltán:  Ironia este un mijloc, nu un scop, evident. E o unealtă din trusa pe care scrie ”stil”. Mesajele serioase se ascund în spatele ironiei, trebuie doar să le descoperi și să le guști, să le prețuiești.

Ce mai fac Sarmalele Reci? Pe unde au mai poposit? De la Peninsula nu prea ați mai dat pe la Mureș?

András Zoltán: Sarmalele Reci concertează în continuare prin toată țara. Probabil sînt mult mai puține localitățile importante în care NU am cîntat decît invers. Peninsula a fost ani la rîndul o destinație și o gazdă constantă pentru Sarmalele Reci, pînă cînd niște persoane deloc morale au îngropat acest proiect cultural valoros. De atunci nu am prea mai ajuns pe la voi, de aceea ne bucurăm tare să ne revedem nu numai cu acest oraș frumos și viu, ci și cu publicul, cu prietenii noștri de aici.

O invitație publicului să servească o carte în această seara  în compania muzicii voastre.

András Zoltán: Tocmai pentru că nu ne-ați văzut de mult, vă invităm la un concert energizant, alături de lumea minunată a cărților în această seară în foaierul Teatrului Național. Aducem cu noi și multe CD-uri!

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE