Home / FC Municipal / Surclasată de o nou promovată, ASA părăsește podiumul

Surclasată de o nou promovată, ASA părăsește podiumul

Distribuie

În etapa a IX-a a ligii secunde de fotbal, ASA Târgu-Mureș a cedat cu 4-0 în deplasare la nou promovata Metaloglobus București. Este a doua înfrângere a mureșenilor în această ediție, dar scorul cu care a cedat echipa abia preluată de antrenorul Marius Popescu este cel mai categoric al acestei etape. Pornită din postura de favorită, ca retrogradată din prima ligă, echipa mureșeană se anunța pe de altă parte un adversar „la îndemână” pentru mai oricare adversară, ținând cont de situația clubului. Cu un lot din care au plecat aproape toți jucătorii care au făcut parte din cel care a activat pe prima scenă, situația tulbure din punct de vedere financiar a mai făcut ca de la începerea campionatului alți șapte jucători cu care s-a pornit la drum să părăsească echipa. După Dumitru Muntean şi Cornel Ene, în ultima săptămână au mai plecat Florin Iacob, Florin Ilie, Alexandru Boiciuc, Marvin Schieb şi Alexandru Neagu. Cu toate acestea, formația aliniată pe terenul celor de la Metaloglobus a fost aceeași ca în etapa precedentă, în care mureșenii au scos doar un 0-0 pe teren propriu cu imprevizibia echipă Dacia Unirea Brăila, dar după ce au avut principalele situații de gol.

 

Lipsa de motivație, sau alte lipsuri

ASA a început timid jocul și nu a reușit în prima jumătate de oră a primei reprize să se apropie periculos de poarta adversă. Gazdele au trimis un prim șut peste poartă în minutul 7, dar au deschis scorul în minutul 26 prin Valentin Ghenovici, cu un şut violent care a izbit mai întâi transverasala. Înainte de asta, Sârbu de la mureșeni expediase un șut peste și tot el avea să șuteze în portar în minutul 31. După alte cinci minute gazdele își dublează avantajul prin Vlad, după o combinație care a surprins apărarea ASA. În prelungiri mureșenii sunt salvați de bară, dar scorul este majorat la șase minute de la reluare. Robu a înscris sub bară după o acțiune prelungită a gazdelor. Mureșenii erau „în corzi” și în minutul 62 Valentin Ghenovici a dus scorul la 4-0 din lovitură liberă de la 22 de metri trimisă în vinclul porţii lui Moga.

ASA coboară după acest eșec până pe locul 5, cu 17 puncte, la egalitate cu alte trei echipe cu același număr de puncte, dar la 7 în urma liderului Hermannstadt. În etapa viitoare, ASA va întâlni pe teren propriu Academica Clnceni, cu care se află la egalitate de puncte.

Cele două echipe au început jocul cu formațiile:

Metaloglobus: Geantă – Robu, Fl. Iordache, Asanache, Sava, A. Popa, Stângă, Ghenovici, Şt. Niculae, Vlad, Bilciurescu
ASA: Moga – Băjan, Candrea, P. Iacob, Panait, Petra, Laso, Petriş, Licu, Sîrbu, Al. Stoica

Rezultatele etapei a IX-a

 

FC Argeș                               – Sportul Snagov         1-0
Metaloglobus Bucureşti      – ASA Târgu Mureş    4-0
Academica Clinceni             – Ripensia Timişoara 2-1
CS Mioveni                          – Luceafărul Oradea    3-2
AFC Hermannstadt              – Foresta Suceava        2-0
CS Baloteşti                          – Ştiinţa Miroslava      1-2
CS Afumaţi                           – ASU Politehnica       2-1
Dunărea Călăraşi                  – Pandurii Târgu Jiu    3-1
Olimpia Satu Mare               – UTA                           1-0

Chindia Târgovişte              – Dacia Unirea Brăila 2-0

Clasament

  1. Hermannstadt             9 8 0 1 17-  5     24
  2. Dunărea Călărași        9 6 1 2 16-10     19
  3. Ripensia                       9 5 2 2 31-10     17
  4. Chindia Târgoviște     9 5 2 2 24-  6     17
  5. ASA                                9 5 2 2 18-13     17
  6. Academica Clinceni    9 5 2 2 16-12     17
  7. CS Mioveni                   9 4 2 3 17-12     14
  8. FC Argeș                       9 4 2 3 13-  8     14
  9. Sportul Snagov            9 4 2 3   8-  6      14
  10. ASU Politehnica          9 4 1 4 12-14       13
  11. Pandurii Tg. Jiu          9 3 3 3 16-14       12
  12. Dacia Unirea Brăila   9 3 2 4 25-19       11
  13. Metaloglobus Buc.     9 3 2 4 12-11        11
  14. CS Afumați                  9 3 2 4 7-10         11
  15. Olimpia Satu Mare    9 3 1 5 6-15          10
  16. UTA Arad                    9 2 3 4 7-  9           9
  17. Știința Miroslava       9 2 1 6 12-30         7
  18. CS Balotești                9 1 3 5 8-14            6
  19. Luceafărul Oradea    9 1 2 6 12-19          5
  20. Foresta Suceava         9 1 1 7 4-44           4

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

CSU Târgu Mureș: Rezultate bune la ciclism

Distribuie În ziua a treia a competiției de ciclism Serbia Epic Series, sportivul Patrick Pescaru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.